duminică, mai 10, 2026

Deputatul Daniel Olteanu, mesaj catre ministrul Transporturilor: Voi vota proiectul de buget pe 2019 doar daca va include fonduri pentru Autostrada Tisita – Albita

1

Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputatilor, acuza decidentii politici si functionarii responsabili din Ministerul Transporturilor de complicitate rusinoasa, de-a lungul anilor, in legatura cu stergerea tronsonului de autostrada Tisita – Albita din Master Planul General de Transport al Romaniei. Olteanu subliniaza ca, potrivit datelor oficiale, obiectivul de investitii aflat pe un coridor european de transport avea studiu de prefezabilitate inca din anul 1998, fiind considerat un proiect prioritar pentru Romania si Uniunea Europeana. Parlamentarul subliniaza ca, spre deosebire de autostrazile din Transilvania si cele din sudul tarii, care se executa in teren sau au documentatii in pregatire, autostrada Tisita – Albita a disparut si de pe hartie.

in cadrul unei declaratii in plenul Parlamentului, Daniel Olteanu a subliniat ca toti cei care au avut atributii in domeniul Transporturilor, la nivel guvernamental, si care au practicat, ani la rand, politica sabotajului si a dezbinarii, se fac vinovati de sacrificarea intregii zone din stanga Siretului. Olteanu afirma ca legatura cu Republica Moldova pe coridorul european catre Vama Albita, o legatura simbolica si economica de importanta strategica, ar trebui sa fie prioritara in momentele Centenarului. Deputatul ALDE a avertizat ca, daca proiectul de buget pe 2019 nu prevede fonduri pentru studiul de fezabilitate si proiectul tehnic al Autostrazii Tisita – Albita, votul sau va fi unul impotriva.
Am aflat saptamanile trecute, punand cap la cap raspunsuri din partea Ministerului Transporturilor la interpelarile mele, raspunsuri ale Comisiei Europene la adrese pe care le-am facut, precum si alte inscrisuri, faptul ca Romania a reusit sa stearga, pur si simplu, un coridor european de transport nu doar din strategia sa, ci si din documente. Conform datelor oficiale, in 1998 autostrada Tisita – Albita, 155 km, avea studiu de prefezabilitate, facut de Iptana. Peste cinci ani, in Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea si modernizarea retelei de transport de interes national si european, Autostrada Tisita – Albita figura la pozitia 11 in LISTA proiectelor prioritare, identificate de Romania impreuna cu Uniunea Europeana, care urmeaza a fi realizate pana in anul 2015. Notati, va rog, faptul ca la vremea elaborarii acelei legi, in Ministerul Transporturilor, pe diverse pozitii, de la consilier personal al ministrului si pana la director general, activa un specialist pe care astazi il regasim in functia de ministru al Transporturilor, domnul Lucian Sova, a declarat Daniel Olteanu.

Autostrazile spre Moldova, sterse din documentele oficiale

Despre cum se fac autostrazile in Romania, in teren, nu are sens sa dezvolt acum. Pentru mine, exista trei categorii.
Autostrazi care se executa si in teren: cele din Transilvania si din sudul tarii, spre Bucuresti.
Autostrazi care se fac pe hartie: cele care au legatura cu Moldova.
Autostrazi care au disparut si de pe hartie, socand probabil si Comisia Europeana, si ma refer aici la Autostrada Tisita – Albita.
Paradoxal, e vorba de tronsonul care uneste, pe traseul cel mai scurt, cele doua capitale romanesti, Bucuresti si Chisinau, o legatura simbolica si economica de importanta strategica, in momente in care discutam de Centenarul Unirii, a declarat Daniel Olteanu, care a mentionat ca Guvernul are obligatia sa prevada in proiectul de buget pentru anul viitor sumele necesare realizarii studiului de fezabilitate si proiectului tehnic pentru Autostrada Tisita – Albita.
Cu privire la modul in care politicieni si functionari romani, intr-o complicitate rusinoasa, au asistat, de-a lungul elaborarii Master Planului General de Transport, la stergerea acestui tronson din documentul strategic, urmeaza sa ne lamurim. Cert este ca toti cei care au avut atributii in domeniul Transporturilor la nivel guvernamental, toti cei care au avut un cuvant de spus, de la nivel de consilier al prim-ministrului, consilieri in minister si pana la nivel de ministru, in 2016 si pana in 2016, se fac vinovati de sacrificarea intregii zone din stanga Siretului.
Strategia Uniunii Europene este una a solidaritatii si a integrarii. Strategia tuturor acestor cetateni, romani doar cu buletinul, a fost una a sabotajului si a dezbinarii. A condamnarii celor saraci intr-o si mai mare izolare.
Vreau sa transmit un mesaj foarte clar: batalia pentru Autostrada Tisita – Albita nu doar ca nu se opreste aici, ci acesta e doar inceputul, pentru ca am si avem, de cateva zile, si sustinerea in scris a Comisiei Europene si a doamnei comisar Corina Cretu, pentru care legatura cu Republica Moldova pe coridorul european catre Vama Albita este prioritara.
Urmeaza un pas foarte important, proiectul de buget pe 2019. Daca acest proiect de buget, la 20 de ani de cand exista studiu de prefezabilitate, nu prevede fonduri pentru studiul de fezabilitate si proiectul tehnic pentru Autostrada Tisita – Albita, sa nu va surprinda, domnule ministru Sova, un vot impotriva din Vaslui, a sustinut Daniel Olteanu in plenul Camerei Deputatilor.

1 COMENTARIU

  1. Vrem asfaltarea drumurilor judetene 242 B (comuna Malusteni) si 242 C (comuna Vinderei) vrem sa mergem la Manastirea Bujoreni si Manastirea Grajdeni si se scurteaza distanta spre Barlad (cei din Galati au asfaltat cele doua drumuri ce apartine de judetul lor) si acesti cetateni platesc taxe si impozite in fiecare an . Rugam Consiliul Judetean Vaslui (PSD) platiti foarte bine din bani nostri publici sa le asfalteze ca sunt din piatra ca pe timpul Dacilor si acesti cetateni au votat de 28 ani cu PSD la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , … asfaltatile spre binele cetatenilor , nu va rotiti la conducere .

Comentariile sunt închise.