Conducerea Agentiei pentru Dezvoltare Regional Nord-Est (ADR NE) a anuntat c, in viitorul apropiat nu mai putin de 6 milioane de euro vor fi alocate pentru reabilitarea termic a cinci cldiri publice din judetele Moldovei. Printre acestea se numr si un imobil din judetul nostru, respectiv Centrul Social pentru Educatie Incluziv (CSEI) ‘Elisabeta Polihroniade’ Vaslui. Potrivit unui comunicat de pres re mis de ADR N-E, proiectul se numes te ‘Cresterea eficientei energetice a imobilului CSEI ‘Elisabeta Polihroniade Vaslui, iar contractul de finantare a fost semnat de Dumitru Buzatu, prese dintele Consiliului Judetean Vaslui, in calitate de initiator al proiectului, si Vasile Asandei, directorul general al ADR N-E, pe 23 iulie, la Piatra Neamt. ‘Proiectul va avea o durat de implementare de 48 de luni si are ca obiectiv cresterea eficientei energetice a imobilului ‘CSEI Elisabeta Polihroniade prin reabilitarea termic si introducerea utilizrii energiei solare. Conditiile de confort termic create prin proiect vor avea un impact direct asupra celor 166 de elevi ai centrului, majoritatea provenind din familii defavorizate, si a celor 126 de angajati din cadrul institutiei, conducand la o mai bun calitate a actului educational si de recuperare oferit copiilor, precum si la asigurarea unui mediu favorabil angajatilor scolii. Valoarea finantrii nerambur sabile este de 495.548 euro si reprezint 98% din valoarea eligibil a proiectului’, se arat in respectivul comunicat. Potrivit oficialilor ADR N-E, fondurile sunt alocate din Programul Ope ra tional Regional 2014-2020 (REGIO), Prioritatea de investitii3.1 BSprijinirea eficientei energetice in cldirile publice. Celelalte cinci cldiri publice ce vor primi finantare sunt Spitalul Orsenesc ‘Ioan Lascr’ Comnesti, judetul Bacu (valoare 3.866.679 euro), Scoala ‘George Enescu’ Moinesti, judetul Bacu (valoare 698.271 euro), Scoala ‘Ioan Ciurea’ Flticeni, judetul Suceava (valoare 615.217 euro) si Internatul Colegiului Tehnic ‘Mihai Bcescu’ Flticeni, judetul Suceava (valoare 356.096 euro). ‘Preocuparea ADR Nord-Est pentru incurajarea si accelerarea tran zitiei ctre o societate cu emisii sczute de carbon este una conside rabil si se manifest pe mai multe paliere. Unul dintre acestea este utili zarea tuturor oportunittilor de fi nan tare oferite de Programul Operational Regional pentru eficient energetic, iar apetitul pentru pro iec tele de reabilitare termic a cldirilor publice este un indicator rele vant in acest sens. n mod com plementar, sprijinim consolidarea capacittii autori ttilor locale de a elabora strategii si planuri de actiune integrate pentru eficient energetic durabil si adaptri climatice, astfel incat actiunile conscertate s aib un impact major in sensul protejrii mediului inconjurtor’ a declarat Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est.











