TRADITII DE SÂNZIENE

Sãrbãtoare solarã si lunarã totodatã, Sânzienele sunt tributare focului, prin fãcliile aprinse de feciori si rotite dupã cum merge soarele pe cer, dar si apei, prin ritualul scãldãrii în rouã, practicat de tinerele fete. Obiceiurile de Sânziene sunt vechi ca pãmântul si continuã un cult roman închinat zeitei Diana (Sanctae Dianae), veneratã si pe teritoriul Daciei care circulã si astãzi în Banat, Oltenia, Transilvania, Maramures sau Bucovina. În sudul Moldovei, în Muntenia si Dobrogea are denumirea dupã cel slav Drãgaica.

I se mai spune Ziua Soarelui, Ursina sau Amutitul Cucului, orologiul calendaristic al romanilor, pasãre oracularã care-si incepe cantecul la echinoctiul de primãvarã, de ßBlagovestenie’, pentru a-l sfarsi acum, la solstitiul de varã, iar ciocarlia, care-si incepe cantatul la echinoctiul de primãvarã, inceteazã sã mai cante dupã aceastã datã. În ziua de ßSanziene’, vara incepe usor ßsã se intoarcã spre iarnã’, florile campului isi pierd treptat mirosul si puterea tãmãduitoare, in pãduri apar licuricii, pe cer rãsare ßClosca cu Pui’. Precum Pãmantul, calendarul popular al romanilor se roteste dupã Soare, cel care leagã si dezleagã anotimpurile, infrunzeste si desfrunzeste codrul, naste fãpturi mitice, creeazã acte de divinatie, ceremoniale si ritualuri complexe, reactualizeazã timpul sacru si ne ajutã sã renastem mai puri, mai frumosi, mai intelepti. La trei zile dupã solstitiul de varã, moment ce marcheazã apogeul drumului solar, cand astrul se aflã la zenit, punctul cel mai inalt al boltii ceresti, cand soarele joacã de bucurie pe cer imediat ce rãsare, iar la amiazã incremeneste in loc, inflãcãrat si biruitor, stãpan suprem al cerului si al pãmantului, va aduce pentru muritori ziua de Sanziene, cu noaptea cea mai albã a dragostei si ziua cea mai cãlduroasã a anului. Nãscutã dintr-un strãvechi cult al soarelui, ea nu si-a pierdut coloratura pãganã, desi este asociatã cu o mare aniversare crestinã: nasterea Sfantului Ioan Botezãtorul. Obiceiurile din Noaptea de Sanziene, practicate si astãzi, dovedesc conservatorismul fantastic al traditiei romanesti populare, cu mult mai veche decat istoria. Sanzienele sunt o sãrbãtoare solarã, tributarã focului prin fãcliile aprinse de feciori si rotite dupã cum merge soarele pe cer. Flãcãii acum sar peste fãcliile aprinse; astfel, se creeazã impresia cã sunt cãlare pe foc. Toate aceste obiceiuri si superstitii de Sanziene sunt un omagiu adus soarelui, care, acum, se aflã la puterea sa maximã, iar prin aceste ritualuri se incearcã intãrirea lui. Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si plãcut mirositoare. În unele zone din tarã, in traditia popularã, gingasa floare de sanzianã poartã si numele de iarbã care alungã diavolii si duhurile necurate. Cresc prin livezi, pãsuni, margini de pãduri si poienite. Însotite de muzicã si chiuiturile flãcãilor, fetele adunã florile de Sanziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare pentru fete si cruciforme pentru flãcãi. Aceste coronite sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta cã ele vor ocroti casa si gospodãria de puterea fortelor malefice, aducand totodatã noroc, sãnãtate si belsug oamenilor, animalelor si semãnãturilor (vor inflori ca Sanzienele). Sunt considerate a fi plante oracol, plante magice, plante tãmãduitoare. Traditia popularã spune cã dacã dormi cu ele sub pernã, iti vor aratã ursitul, dacã le prinzi in pãr ori le pui in san, esti drãgãstoasã tot anul, dacã te scalzi in roua lor, esti frumoasã si dragã cui vrei tu, dacã iti infãsori talia cu ele, te apãrã de dureri. Pentru ca proprietãtile terapeutice ale sanzienelor sã fie maxime, florile trebuie culese in timpul pranzului. În vechime, ele erau vandute cu usurintã pe 24 iunie. Cei care vindeau flori strigau in aceastã zi: ‘Ia sanzienele, sunt bune de leac si aduc noroc!’ sau ‘Apãrã de toate relele, de toate bolile!’. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscutã si sub denumirea de ‘Cap de varã’, pentru cã acum soarele ajunge la apogeu. Noaptea ce precede aceastã zi se crede cã este magicã – minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la putere maximã. Potrivit traditiei, Sanzienele acestea sunt niste divinitãti nocturne, de o frumusete rãpitoare, care sãlãsluiesc prin codrii intunecosi, unde nu calcã picior de om. Ipostaze vegetale ale celor mai indrãgite personaje mito-folclorice de la noi, surate bune cu inrãitele Iele sau Rusalii, plutesc in aer sau umblã pe pãmant in noaptea de 23 spre 24 iunie, trãiesc prin pãduri sau pe campii. Ele cantã si se prind in horã si ßdau puteri’ deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor, se crede cã, in noaptea Sanzienelor, zanele zboarã prin aer sau umblã pe pãmant, cantã si impart rod holdelor, femeilor cãsãtorite, inmultesc pãsãrile si animalele, tãmãduiesc bolnavii, apãrã semãnãturile de grindinã. În Noaptea de Sanziene, se spune cã Dumnezeu randuieste un rãstimp de liniste, cand stau in cumpãnã toate stihiile si cerurile cu stele si vanturile. Aceastã sãrbãtoare e legatã de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditãtii, si pãstreazã in ea un amestec fascinant de crestinism, pãganism si vrãjitorie. Sanzienele ca zane, pot fi aducãtoare de rele dacã oamenii lucreazã in ziua de 24 iunie. Dacã nu sunt cinstite corespunzãtor, ele se supãrã si starnesc vijelii si lasã campul fãrã rod si florile fãrã de leac. Sanzienele, mari iubitoare de dreptate, se rãzbunã pe femeile care nu tin sãrbãtoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura iar bãrbatii care au jurat stramb vreodatã, sau au fãcut alt rãu, ii asteaptã pedepse ingrozitoare. Dar pe langã manifestãrile tipice fãpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sanzienele au si manifestãri oculare: flori de scaieti tunse de puf, sunt atarnate peste noapte de streasinã si dupã cat creste puful peste noapte, dimineata se stabileste norocul celor care infãptuiesc datina. Tot acum Biserica Ortodoxã prãznuieste Mosii de Sanziene, din ciclul Mosilor de varã, cand se pomenesc mortii din neam, se aprind lumanãri, se aduc ofrande la morminte pentru sufletele celor dispãruti, fructe si legume. Copiii sunt stropiti cu apã pentru a fi feriti de boli, iar oamenii suferinzi de reumatism trebuie sã intre de dimineatã in rau panã la brau si asa sã astepte rãsãritul. Ei vor privi soarele in apã, nu pe cer, si doar asa, se spune, se vor vindeca. Traditia spune cã verbina culeasã in noaptea de Sanziene are efect in farmecele de dragoste. De asemenea, florile se sanziene nu trebuie smulse sau rupte, ci tãiate dintr-o singurã loviturã cu cutitul, timp in care se rostesc versuri speciale. În ajunul Sanzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe camp flori de sanziene si impleteau cununi pe care le aruncau peste case. Seara, se intalnesc fetele care vor sã se mãrite cu flãcãii care doresc sã se insoare. Bãietii fac ruguri, aprind fãclii si le invartesc in sensul miscãrii soarelui, strigand: ßDu-te, Soare, vino, Lunã / Sanzienele imbunã, / Sã le creascã floarea – floare, / Galbenã, mirositoare, / Fetele sã o adune, / Sã le prindã in cunune, / Sã punã la pãlãrie, / Floare pentru cununie, / Babele sã le rosteascã, /Panã-n toamnã sã nunteascã.’ A doua zi, in zori, cetele de feciori strãbat satele cu florile de Sanziene la pãlãrie, in semn cã au vãzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseazã. Ei cantã, chiuie si strigã: ßDute, Luna, vino, Soare, / Cã tragem lansurã toare, / Cununile neursite, / Zac sub hornuri azvarlite.’ Dacã acestea se agãtau de horn, era semn cã se apropie cununia. Cei in varstã aruncau coronite peste casã, pentru a afla cand vor muri. Se credea cã atunci cand coronita va cãdea de pe acoperis, moartea este aproape. În unele zone, fetele de mãritat lasã coronita in grãdinã. Dacã dimineatã o gãsesc plinã de rouã e semn cã se vor mãrita in vara aceasta. Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub cãpãtai. În acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Dacã cununa va fi purtatã in pãr sau in san (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atrãgãtoare si drãgãstoase. Înainte de rãsãritul soarelui, fetele si flãcãii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Dacã gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va mãrita dupã un tanãr, iar dacã se opreste in cornul vitei bãtrane, ursitul va fi om in varstã. Gospodarii puneau in seara din ajunul sãrbãtorii nasterii Sfantului Ioan Botezãtorul, flori de Sanziene la coltul casei dinspre rãsãrit. Dacã in urmãtoarea zi gãseau in coronite pãr de la animale, era semn cã vor avea parte de un an sãnãtos si roditor pentru animale. Bãtranele satului adunau in zorii zilei de 24 iunie, din locuri necãlcate, roua Sanzienelor. La intoarcerea spre casã, dacã nu vorbeau si nu intalneau pe nimeni, puteau oferi roua ca leac pentru sãnãtate si dragoste. În trecut, fetele nemãritate obisnuiau sã se tãvãleascã, goale, dimineata, in roua sanzienelor, pentru a fi fertile. În ziua de Sanziene se joacã Drãgaica, dans ritual asemãnãtor Cãlusului. De data aceasta, ceata este formatã exclusiv din fete, cateva imbrãcate in haine bãrbãtesti, numite Drãgaice, Drãghicute sau Drãgane. La fel ca in cazul Cãlusarilor, si alaiul Drãgaicelor este insotit de un muzicant iar una dintre fete poartã un steag impodobit cu baticuri colorate, spice de grau, usturoi, pelin, flori de sanziene, verbinã si alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial strãbate ulitele satului, formand un brau simbolic, protector si fertilizator, ce cuprinde intreaga comunitate. În unele sate, fetele aveau si coase, vestind cã e vremea cositului, cã plantele si-au incheiat drumul, au fost sãmantã, au germinat, au crescut, s-au inmultit iar acum urmeazã sã moarã. În alte locuri, cea mai frumoasã fatã se alege Drãgaicã, se impodobeste cu spice de grau si cu flori de sanziene ca o mireasã, dupã care, insotitã de alaiul sãu, cutreierã holdele, campurile si satele intrun extraordinar parcurs ritualic, aducãtor de belsug si fertilitate, reminiscenta a unui strãvechi cult agrar cu puternicã simbolisticã nuptialã. În ziua de ßSanziene’ se ßinstruteazã Boul’, adicã se impodobeste cu flori, si se plimbã prin sat, obicei ceremonial cu o simbolisticã nuptialã, atestat indeosebi in nordul Transilvaniei si dedicat unei divinitãti taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificatã cu Mitra sau Dionysos. Sã incercãm sã pãstrãm vie in sufletele noastre aceastã frumoasã sãrbãtoare!

La multi ani tuturor ce poarta numele de Sanziana!

Dan Horgan

Bibliografie:

– Adrian Fochi – Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. – Arthur Gorovei. – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’ Editura, Grai si Suflet – Culturã Nationalã, Bucuresti, 1995. – Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia 2001. – Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom Iasi 1998. – Gh. F. Ciausanu – ‘Superstitiile poporului roman’ Editura Saeculum Bucuresti 2005 – Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’ Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997. – Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Irina Nicolau – Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti Editura Humanitas 1998 – Narcisa Stiucã – Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006. – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxã, 2005 – Romulus Antonescu – Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti, Editie digitalã, 2009 – Romulus Vulcãnescu – ‘Mitologie Romanã’, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985 – Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001. – Tudor Pamfile, ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997. – Tudor Pamfile – ‘Mitologie romaneascã’, Editura Grai si Suflet, Bucuresti, 2000. – ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.