luni, decembrie 22, 2025

Clubul Sportiv Municipal, un nou prilej de contre ntre PNL si PSD

Consilierii liberali din CL Vaslui au contestat supunerea la vot a regulamentelor de ordine interioar pentru sectiile Clubului Sportiv Municipal. Ei sustin c alesii locali nu au competenta de a stabili regulamentele sportivilor, dnd ca exemplu interzicerea jocurilor de noroc, pe bani, n cantonamente. Liberalii au cerut, de asemenea, relaxarea conditiilor de participare la concursul pentru ocuparea functiei de director al clubului si, de asemenea, nfiintarea de sectii pentru copii si tineri.

Adoptarea in sedinta Consiliului Local (CL) Vaslui a regulamentului de ordine interioar a sectiilor de fotbal si handbal din cadrul Clubului Sportiv Muncipal a starnit nemultumire in randul consilierilor opozitiei. Ca de obicei, primul la ramp a iesit liberalul Marius Arcleanu, care a declarat c alesii locali nu au competente in ceea ce priveste aprobarea unor astfel de regulamente sportive. Arcleanu a citit in plen cateva din prevederile regulamentului pentru fotbal si a dat ca exemplu punctul 36, care face referire la interzicerea, in cantonamente, a jocurilor pe bani: ‘n cantonament, ca mijloc de recreere si relaxare, sunt permise doar jocurile si activittile aprobate de conducerea tehnic. Nu se joac pe bani, jocul de poker fiind interzis’, se arat in regulament. ‘Nu e bine s votm noi, sub nicio form, regulamentele sportive. Nu CL Vaslui trebui s adopte regulamentul de ordine interioar la fotbal si handbal. Este o chestie neserioas. Nu avem o structur a clubului, ins adoptm regulamente’, a subliniat Arcleanu, care a solicitat si ca cerintele pentru ocuparea postului de director al clubului ‘s nu mai fie atat de restrictive, si s dm drumul odat clubului!’. Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui, a replicat: nu vine in sedinte cu ‘lucruri neserioase’, atrgandu-i atentia lui Arcleanu asupra termenilor pe care ii foloseste. Pavl a adugat c, la elaborarea proiectului de hotrare, initiatorii s-au inspirat din regulamentele sportive dale altor cluburi din tar. ‘Autoritatea local aprob regulamentul si il pune la dispozitia Consiliului de Administratie. Acesta este cadrul legal. Cat priveste postul de director al clubului, am luat legtura cu mai multe cluburi din tar, unde se cer studii juridice sau economice. Directorul are in staff profesori de sport pe fiecare sectie. Directorul este ordonator tertiar de credite si trebuie s aib competente in acest sens. Putem s punem un pictor, un muzician… dar nou ne trebuie un director s conduc clubul. S-a prezentat un candidat, dar nu a luat examenul, iar in urmtoarele zile, concursul se va relua’, a explicat Pavl.

Sectii sportive pentru tineri si copii

Sorin Radu, consilier PNL, a reprosat executivului local c regulamentul face referire execlusiv la sportivii profesionisti, sportul de mas fiind abandonat. ‘Am trecut deodat la sportul profesionist. S nu uitm de sectiile sportive dedicate copiilor si tineretului. Handbal si fotbal se face mult in orasul nostru. Ar trebui s ne aplecm si asupra copiilor si tinerilor din oras, s avem copii falnici si sntosi’, a argumentat Sorin Radu. La randul lui, Valentin Dragomir, consilier PNL, a precizat c aceste regulamente de ordine interioar nu sunt definitive, iar in functie de necesitti vor putea fi imbunttite. ‘Vom modifica regulamentele dac este nevoie, acestea nu sunt btute in cuie’, a punctat Dragomir.

Doi membri CL n CA-ul CSM Vaslui

n cursul lunii aprilie 2018, CL Vaslui a ales doi consilieri locali in Consiliul de Administratie al clubului sportiv. Propunerile pentru cele dou locuri au fost Marius Arcleanu, consilier PNL, Alin Negrutiu si Ion Mancas, consilieri PSD. n urma exprimrii votului celor 21 de consilieri locali prezenti la sedint, Ion Mancas, cu 17 voturi ‘pentru si 4 ‘impotriv, si Alin Negrutiu, cu 16 voturi ‘pentru’ si 5 ‘impotriv’, sunt cei doi membri CL in CA. Dragos Cazacu, viceprimar al municipiului Vaslui, a precizat c ‘din CA vor face parte directorul clubului, doi consilieri locali si dou persoane care vor fi numite prin decizia primarului. Doar dup consituirea Consiliului vom putea s facem demersurile necesare pentru afilierea echipelor la federatiile de fotbal si handbal. (…) Va veni si decizia primarului si apoi vom continua procedura’, a explicat Dragos Cazacu.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Doar câteva zile până când vechea aplicație Revisal devine neutilizabilă

Angajatorii din județ mai au doar câteva zile pentru...

Tratamentul sinuzitei

Dr. Ionuț Gabriel Hănțăscu, medic primar ORL, Arcadia Sinuzita, patologie...

Vreme închisă, înainte de sărbători, cu ceață și ploaie slabă

Zilele de dinainte de sărbători aduc vreme închisă, anunță...

TVA pentru sectorul HoReCa va rămâne 11%

TVA pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) va rămâne...

Related Articles

Popular Categories