Acum sunt bine, sunt sublocotenent si plec din nou s caut glontul pe care va scrie glorie, sau… moarte pentru Tar” Ecaterina Teodoroiu
n vremuri de restriste, de care poporul nostru a avut parte cu asupra de msur in istoria sa multimilenar, apar personalitti de o asemenea anvergur, incat reusesc prin devotamentul lor, prin druirea si identificarea lor cu aspiratiile cele mai intime ale poporului nostru, s intruchipeze un ideal, o sperant si cel mai adesea perspectiva unui viitor mai bun. Pentru Regatul Romaniei si pentru aspiratiile romanilor de a se regsi in granitele unui stat puternic, Primul Rzboi Mondial prea s fie oportunitatea istoric cea mai potrivit in implinirea acestui vis din totdeauna. Declinul Imperiului Otoman care agoniza, miscrile nationale care cptau amploare si zguduiau din temelii Imperiul Austroungar, miscarea bolsevic care zguduia la randul ei imensitatea Imperiului Tarist, preau un prilej favorabil implinirii idealului nostru national, al Unirii si Reintregirii Neamului. Pe de alt parte, succesul militar din campania celui de al II-lea Rzboi Balcanic, cand armata roman, sub comanda generalului Alexandru Averescu, ajunge la Sofia, ca si relatiile casei regale a Romaniei cu cele ale Greciei, Serbiei si Austriei (prin cstoria celor trei fiice ale Regelui Ferdinand), alimentau aceleasi sperante de implinire a idealului national. Perceptia acestei realitti era ins diferit in societatea romaneasc, profund divizat intre cele dou optiuni: in a fi de partea Antantei – care promitea reintregirea Romaniei (mai putin Rusia), sau de partea Puterilor Centrale, cu care Regatul Romaniei avea un tratat inc din 1883. nssi Casa Regal era divizat, avand in vedere originea german a Domnitorului si originea anglorus a Reginei Maria, care incerca s-si impun punctul ei de vedere antantofil. Moartea regelui Carol I si urcarea pe tron a Regelui Ferdinand la data de 11 octombrie 1914, va adanci si mai mult aceast criz, soldat pan la urm cu declaratia de neutralitate care practic punea stavil oricrei impliniri istorice pe care romanii o asteptau. Idealul Unirii prea mai aproape ca oricand in 1916, cand conflictul dintre cele dou aliante europene (Antanta si Puterile Centrale) intrase intr-o faz de rzboi de pozitii si fiecare tabr era in cutare de aliati. De aceea declaratia de rzboi impotriva Austroungariei va starni un entuziasm popular de nedescris, validat si de primele victorii ale Armatelor I-a, a II-a si a IV-a pe teritoriul Ardealului. Replica Puterilor Centrale a fost de o duritate greu de imaginat, dizlocand pentru frontul romanesc cele mai bune unitti germane si aliate in ideea exterminrii acestui popor, la care se asociau vecinii nostri de la sud care nu puteau uita umilinta celui de al II-lea Rzboi Balcanic. Dezastrul care a urmat, prin pierderea a 76,3% din teritoriul trii, retragerea armatelor din sud, vest si nord insotite de valurile de refugiati ctre Moldova, represaliile de nedescris in teritoriile ocupate (mai ales in Transilvania si Oltenia) urmat de ‘toamna ptimirii noastre’, restrangerea statului la dimensiunea ‘triunghiului mortii’, epidemia de tifos exantematic si degringolada care cuprinsese trupele rusesti dup revolutia bolsevic, au creat o imagine cataclismic pentru tar si popor, in care speranta nu-si mai avea locul, indoiala si suspiciunea planau asupra oricui, viata si moartea erau la mana hazardului si totul prea fr viitor. n asemenea perioade de dezndejde, pe care cu ipocrizie, dac nu de-a dreptul cu cinism, unii istorici afirm c ‘istoria este cea mai frumoas poveste’, cand de fapt este o tragedie in care nimic din ceea ce ar trebui s insemne normalitate nu mai functioneaz, poporul dezndjduit caut cu infrigurare un reazm, o raz de sperant care s-l reprezinte in tot ceea ce el nzuieste. n acele vremuri tragice, aceast sperant va fi intruchipat de trei personalitti care aveau s devin idoli nationali, ai armatei si poporului in suferint. Este vorba de Ecaterina Teodoroiu, supranumit ‘Eroina Neamului’ sau ‘Eroina de la Jiu’, Regina Maria, supranumit ‘Mama Rnitilor’, ‘Regina soldat’ sau ‘Regina Idealului National’, si generalul Alexandru Averescu, supranumit ‘Tatl armatei’, ‘Taica tranilor’ sau ‘Eroul de la Mrsti si Oituz’. Cateva trsturi comune ii vor reuni pe acesti oameni care, prin druirea lor exemplar, vor deveni idolii unei natiuni ajuns la disperare: – un curaj iesit din comun, pan la uitarea de sine, in a se expune unor pericole sau in a infrunta situatiile cele mai riscante, chiar in linia intai, in transee sau printre bolnavi si rniti, – apropierea neingrdit fat de om, de suferinta si durerea lui, de necazurile lui, imbrbtandu-l si ridicandu-i moralul pan la sperant, – optimismul si increderea pe care o iradiau in jur, alimentand convingtor speranta intr-o Romanie Mare si liber care negresit va veni, – si mai presus de toate, puterea exemplului personal. Aceste trsturi si multe altele de aceeasi noblete le vom regsi la fiecare, indiferent de greuttile momentului, de disperarea situatiei si de lipsa de perspectiv care lesne pot cuprinde si dobori un om obisnuit. Ecaterina Teodoroiu ‘nainte bieti, nu v lsati, sunteti cu mine’ n cutarea glontului, ‘Eroina de la Jiu’, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, va mrslui vitejeste in fruntea plutonului su, impreun cu divizia a 11-a din care fcea parte, comandat de generalul Ernest Brosteanu, spre zona Vrancei, unde aveau s aib loc glorioasele btlii de la Mrsti si Oituz. Olteanc prin nastere, Ecaterina Teodoroiu vede lumina zilei pe 14 ianuarie 1894 intr-o familie de invttor cu opt copii (cinci bieti si trei fete), in comuna gorjan Vdeni, pe numele ei adevrat Ctlina Vasile Toderoiu. La scoala primar din Vdeni va fi inmatriculat cu numele consacrat in istorie, Ecaterina Teodoroiu. Dup absolvirea scolii romano-germane din Targu Jiu, va continua studiile liceale la Bucuresti, pregtindu-se pentru a deveni invttoare, dar va sfarsi prin a se pregti ca infirmier, perioad in care se inroleaz in randul cercetasilor din cohorta ‘Pstorul Bucur’ din Bucuresti, iar la mobilizarea din vara anului 1916 se va fi inrola in cohorta ‘Domnul Tudor’ din Targu Jiu. Dand dovad de druire, angajare si devotament in calitatea sa de cercetas, va fi chemat la Bucuresti de Regina Maria, intalnire care o va marca profund, mai ales prin legtura de suflet ce se va realiza in iarna anului 1916 si vara anului 1917. Hotrarea de a lupta pe front o va lua dup dezastrul care s-a abtut asupra familiei sale, cand, tatl su, sublocotenent in rezerv in regimentul 18 Gorj, cade prizonier, doi frati ofiteri in regimentul 7 Clrasi, respectiv regimentul 5 Vantori cad pe campul de onoare si ultimul frate, Nicolae, sergent in compania 8-a a regimentului 18 Gorj, pe care-l insotea cu compania lui in calitate de cercetas si infirmier, cade lovit de un obuz dup o intrevedere in care Ecaterina ii adusese ceva de ale gurii. ‘n ciuda interdictiei de a activa pe linia frontului – isi aminteste cpitanul Liviu Teiusanu, fost comandant al Legiunii de Cercetasi -, Ecaterina a continuat s rman in linia intai, a imbrcat o manta soldteasc, capel, ranit si o pusc gsit pe camp, pe care o va purta cu sine chiar si in spital. Aceste mrturii sunt intrite de sergentul Safta Pavel din compania de mitraliere a aceluiasi regiment pe timpul retragerii spre Moldova. Hotrarea nestrmutat de a lupta cu arma in man o gsim intr-o scrisoare adresat comandantului diviziei a 11-a in care isi motiva gestul prin ‘faptul c am fost rnit in lupt de un dusman care mi-a desfiintat familia si totodat exprimandu-v curtenia sentimentelor mele de romanc care vrea cu arma in man s-si dezrobeasc coltul de patrie cotropit’. Faptele o indreptteau intr-adevr, pentru c botezul focului il primise deja in btlia de la Podul Jiului cand populatia civil a orasului, jandarmii si fortele de ordine ale orasului au reusit s impiedice ptrunderea in oras a trupelor germane. O gsim aici in calitate de lupttoare, cercetas si infirmier. Din data de 7 octombrie 1916 (dup pierderea fratelui su Nicolae), va lupta efectiv in transee. Documentele consemneaz curajul, sangele rece si spiritul de sacrificiu de care ddea dovad Ecaterina, intre care consemnm dou momente extrem de relevante. Pe 18 octombrie 1916, la Bumbesti, cade prizonier, dar reuseste s impuste santinela cu un pistol ascuns in san si, desi rnit de dou gloante trase asupra ei, ajunge la companie si dezvluie pozitia inamicului. Pe data de 6 noiembrie 1916, compania a 8-a comandat de locotenent Gheorghe Ghiorghitoiu in timp ce se afla in mars spre comuna gorjan Rsina, este incercuit de inamic. Ecaterina rspunde in nemteste somatiei inamicului si impusc cativa inamici, ceea ce va crea confuzie in randul acestuia, timp in care reuseste s se salveze impreun cu 15 soldati si comandantul companiei. Nou zile mai tarziu, este rnit de un obuz la ambele picioare si coaps, in luptele de la Brbtesti – Filiasi. Pe toat perioada retragerii spre Moldova, va fi spitalizat la Craiova, Bucuresti si Iasi. La Spitalul ‘Regina Maria’ din Iasi, unde fusese trimis de Spitalul ‘Dimitrie Drghici’ din Vaslui, pentru c gloriosul regiment 18 Gorj a fost incartiruit aici, il va cunoaste pe sublocotenentul Gheorghe Mnoiu comandantul companiei a 7-a din regimentul 43/59, cruia-i va cere protectie si ajutor pentru a continua lupta pe front. Va reusi s obtin doar dreptul de a ingriji rnitii si bolnavii ca infirmier in perioada de refacere a Diviziei a 11-a incartiruit in localittile vasluiene Dnesti si Codiesti. Prin relatia cu Regina Maria, va reusi s obtin sare si tigri, precum si alte lucruri trebuincioase soldatilor, iar prin atitudine si comportament, prin abnegatie si devotament, prin druire si spirit de sacrificiu, va starni admiratia comandantilor si soldatilor, fiind citat si prezentat soldatilor ‘ca un frumos exemplu de bravur militar’. Darzenia si cinstea acestei fecioare l-a determinat pe generalul Ernest Brosteanu (comandantul diviziei) s dispun printr-un ordin de zi ‘veti binevoi a cunoaste c domnisoara cercetas Ecaterina Teodoroiu e autorizat a-si continua serviciul ce indeplineste la Compania a 7-a comandat de sublocotenentul Gheorghe Mnoiu, va fi considerat si tratat cu cea mai mare ingrijire, astfel cum merit un suflet nobil, cinstit, demn si plin de sentimentul de sacrificiu al domniei sale’. Recunoasterea oficial avea s vin curand, prin decorarea cu medalia de aur ‘Virtutea cercetseasc’, motivat prin faptul c ‘Ecaterina Teodoroiu a fost o domnisoar corect, a dat dovad de mult curaj, abnegatie pan la dezndejde, iubire familial, in plus convingerea indeplinirii legii cercetasilor meritand toat admiratia acestei Jeanne dArc a noastr’. Va primi, de asemenea, medalia de rzboi ‘Virtutea Militar’ clasa a IIa ‘pentru vitejie si devotament pe campul de lupt; s-a distins in luptele Regimentului 18 Infanterie din 16 octombrie pan in 6 noiembrie 1916, dand probe de vdit vitejie pan a fost rnit de un obuz la ambele picioare in apropiere de Filiasi’. Prin decret regal, va fi ridicat la gradul de sublocotenent al Armatei Romane, intrand astfel in corpul ofiteresc la comanda unui pluton de infanterie din compania 7-a a regimentului 43/58 infanterie comandat de colonelul Constantin Pomponiu, care isi va aminti de relatia Ecaterinei cu Regina Maria de care beneficia tot regimentul, dar mai ales de darzenia si comportamentul ei in fruntea plutonului pe care il comanda: ‘prea neobosit, desi purta carabin, 160 de gloante, grenade de man si ranit’. n data de 4 august, pleac pe front: ‘acum sunt bine, sunt sublocotenent si plec din nou s caut glontul pe care scrie glorie, sau… moarte pentru Tar’ Si l-a gsit. Si nu unul, ci dou, care i-au strpuns pieptul ei viteaz din care slobozea cu incrancenare indemnul ctre camarazi: ‘nainte, bieti, nu v lsati, sunteti cu mine’. Era strigtul pmantului strmosesc, era strigtul strmosilor neamului, era strigtul unui popor care se gsea in cea mai nprasnic cumpn a existentei sale, dincolo de care nu putea fi decat glorie sau moarte. Pentru c, in caz de infrangere, perspectiva nu putea fi decat disparitia statului roman, inrobirea poporului care deja era efectiv pe 76,3% din suprafata regatului, rapturi teritoriale, exilul si dizolvarea Casei Regale, dizolvarea guvernului si a tuturor institutiilor statului. Bun parte din aceste perspective sumbre vor fi incluse in armistitiul de la Focsani din noiembrie 1917 si, mai apoi, in ‘pacea punic’ de la Buftea, din aprilie 1918. Asa incat pentru o armat, pentru un popor si pentru un stat, alt alternativ nu exista, decat glorie sau moarte. Si gloria a venit prin eroicele lupte din vara anului 1917, cand soldatul roman a surprins lumea prin vitejia sa izvorat din dezndejdea mortii. Rugat s rman la infirmerie, Ecaterina Teodoroiu va rspunde simplu: ‘nu pot lsa plutonul pe care l-am instruit, voi trece la Crucea Rosie dup ce voi obtine o biruint cu plutonul meu’. Pe data de 20 august 1917, ocup pozitie pe Dealul Secului din Vrancea, in apropiere de localitatea Muncelu. Pe 22 august, dup un atac prin surprindere al inamicului cu mitraliere, grenade de man si bombardament de transee, generalul Ernest Brosteanu nota: ‘la ora 21.30, atacul a fost pe deplin respins producand pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de man si baraj de artilerie. n aceast lupt, am pierdut pe eroina noastr, cercetasa Ecaterina Teodoroiu, care a czut vitejeste in capul plutonului, inbrbtandu-si soldatii’. Va fi inmormantat cu parad militar in Valea Zbruciorului, cu o cruce mare de stejar la cptai din partea comandamentului diviziei a 11-a. ‘Lipsit de orice trufie, de orice desart ambitie, numai din dragostea de a apra pmantul Trii acesteia cotropit de dusman, Ecaterina Teodoroiu a fost la inltimea celor mai viteji aprtori ai trii sale si i-a intrecut prin puterea cu care infrangand slbiciunea femeiasc a stiut s dovedeasc vigoarea brbteasc de trup si suflet si calittile intregi ale unui ostas indrznet. Aceea care prin vitejia ei comunicativ a murit in clipa in care se descoperea spre a-si indemna ostasii cu vorbele – inainte, bieti, nu v lsati, sunteti cu mine – are drept din clipa aceea la cinstirea vesnic a unui neam neuitat de camarazi’, suna ordinul de zi nr 1/23 august 1917 al Regimentului 43/58 comandat de colonelul Constantin Pomponiu. Va fi reinhumat, patru ani mai tarziu, intr-un cavou special din fata Primriei Targu Jiu, deasupra cruia strjuieste statuia eroinei. Cortegiul funerar va insemna un vagon special, impodobit cu flori si verdeat, intampinat cu onoruri militare si ceremonii in principalele orase; Focsani, Ramnicu Srat, Bucuresti, Craiova, Targu jiu. Natiunea isi cinstea eroina, poporul isi venera idolul – simbolul curajului si vitejiei. Pentru c, intr-adevr, Ecaterina Teodoroiu a fost si rmane un exemplu de curaj, demnitate, druire, mandrie national si dragoste de Neam si Tar.
– continuare n numarul viitor –
* Valeriu Lupu – doctor n stiinte medicale
