Premergtor si pe timpul Sfintelor Srbtori de nviere a Domnului, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgent Podul nalt al judetului Vaslui au desfsurat 80 misiuni.
Din acestea, 48 au fost misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat si asistentei medicale de urgent, 2 misiuni de recunoastere a unittilor de cult, 11 misiuni de asigurare a msurilor .P.S.I. la unitt ile de cult pe timpul nvierii, n municipiile Vaslui, Brlad, Husi si orasul Negresti, 7 interventii pentru localizarea si lichidarea unor incendii, 2 misiuni de transport a persoanelor la ambulant, o misiune de deblocare us n municipiul Husi, o misiune de asanare n localitatea Cretestii de Sus, comuna Cretesti, unde a fost descoperit o grenad n stare de functionare, din al Doilea Rzboi Mondial, o interventie pentru asigurarea msurilor P.S.I. la un meci de fotbal din liga a IV-a, pe Stadionul Municipal Vaslui, o misiune de recunoas- tere si apel umanitar la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihic Mliesti, comuna Vutcani si, nu n ultimul rnd, o misiune de privind activittile specifice pentru acordarea onorurilor si desfsurarea ceremoniilor militare la funeraliile fostului commandant al Grupului de Pompieri Pudul nalt al judetului Vaslui, colonel Galu Eugen. Joi, 5 aprilie, la ora 15.30, un echipaj de pompieri de la Detasamentul de Pompieri Brlad, Punctul de lucru Murgeni, mpreun cu Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgent Flciu, au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje, n localitatea Copceni, comuna Flciu. Au ars 2 tone de furaje lucern. Cauza probabil de producere a incendiului a fost focul deschis n spatii deschise. Tot joi, la ora 21.45, un echipaj de pompieri de la Detasamentul de Pompieri Brlad a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu la o locuint proprietate particular, n municipiul Brlad. Au ars 2 mp perete confectionat din PAL, 1 mp de acoperis pe astereal din lemn. Cauza probabil de producere a incendiului a fost degajarea de cldur a cosului de fum (burlan din tabl) amplasat lng elemente combustibile. Vineri, 6 aprilie, la ora 11.22, un echipaj de pompieri de la Detasamentul de Pompieri Brlad a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu la un autoturism, n municipiu. A ars instalatia electric si compartimentul motor. Cauza probabil de producere a incendiului a fost scurtcircuit electric. Smbt, 7 aprilie, la ora 23.03, un echipaj de pompieri de la Detasamentul de Pompieri Vaslui a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu la un depozit de furaje, n localitatea Emil Racovit, comuna Dnesti. Au ars o ton de paie si o ton coceni de porumb. Cauza probabil de producere a incendiului a fost focul deschis n spatii deschise. Duminic, 8 aprilie, la ora 02.20, patru echipaje de pompieri de la Detasamentele de Pompieri Vaslui si Brlad, sub comanda inspectorului sef, colonel Blagoci Ghiorghe, au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs la fabrica de ulei Mndra SA, n municipiul Brlad. Pentru localizarea si lichidarea incendiului, s-au deplasat la fata locului trei echipaje de stingere, autoscara mecanic si trei autospeciale de prim intervent ie si comand, cu 20 militari. La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta la Sectia Pres, cu posibilitatea de propagare la ntreaga hal si celelalte sectii ale operatorului economic. Flcrile au ars instalatia electric din sectie, o serie de echipamente tehnologice, si mijloace de elevatie, din fericire nu s-au produs victime. Cauza probabil a incendiului a fost scurt-circuitul electric de la un cablu electric neizolat corespunztor sau defect. Luni, 9 aprilie, la ora 10.25, un echipaj de pompieri de la Sectia de Pompieri Husi a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu la o magazie, anex n gara CFR Husi. A ars magazia din lemn n totalitate, de aproximativ 8 mp. Cauza probabil de producere a incendiului a fost focul deschis n spatii deschise. Tot luni, la ora 18.23, un echipaj de pompieri de la Detasamentul de de Pompieri Vaslui a intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu produs n balconul unui apartament, n municipiul Vaslui. Au ars diverse materiale textile si a fost degradat zugrveala. Cauza probabil de producere a incendiului a fost focul deschis n spatii nchise, de la o lumnare. Marti, 10 aprilie, la ora 03.53, un echipaj de pompieri de la Sectia de Pompieri Husi a intervenit pentru scoaterea unei cabaline de aproximativ 600 kg, czut ntr-o groap cu adncimea de 2,5 metri, n localitatea Ghermnesti, comuna Drnceni.











