Cine-a pus gunoiu-n drum… la sigur e nebun!

0

Gunoaiele, menajere ori nemenajere, aruncate pe marginea drumurilor – acesta a fost subiectul unei ntlniri convocate de prefectul Eduard-Andrei Popica, ieri, la cererea conducerii Sectiei Brlad a Directiei Regionale de Drumuri Nationale (DRDP) Iasi. Lucian Radu, seful Sectiei Brlad a DRPD, a explicat c, dintr-o singur parcare de pe un drum national, au fost ridicate trei remorci de gunoaie, depozitate n doar o lun. Unii cetteni confund marginea drumurilor cu gropile de gunoi, aruncnd special gunoiul menajer acolo. Situatia s-ar putea remedia dup deschiderea, peste circa o lun, a Gropii de gunoi de la Rosiesti, dup care va urma o ampl actiune de curtenie, desfsurat n ntreg judetul n colaborare cu primriile, a anuntat Ciprian Trifan, vicepresedintele CJ Vaslui. Aceast actiune ar urma s fi completat de o actiune de constientizare a populatiei, pentru a nu mai arunca la ntmplare resturile menajere ori alte gunoaie.

Exasperat de volumul mare de gunoaie care se adun pe marginea drumurilor nationale, conducerea Sectiei Barlad a Directiei Regionale de Drumuri Nationale (DRDP) Iasi a cerut sprijinul Institutiei Prefectului – judetul Vaslui, pentru rezolvarea problemei, inclusiv prin identificarea si amendarea persoanelor care arunc gunoaiele. ‘Gsim orice, de la oi moarte, la pampersi si gunoi menajer, ori, in apropierea societtilor comerciale, tot felul de materiale, de la crengi la moloz. Dintr-o singur parcare, sptmana trecut, s-au strans trei remorci de gunoaie, aprute in decurs de doar o lun. Nu vorbim de chistoace sau ambalaje arucate de participantii la trafic; sunt persoane care special las sacii cu gunoi menajer pe marginea drumului sau in parcri, in loc s le duc in locurile special amenajate in acest sens in localitti. Desi am suplimentat numrul de pubele din parcri, acestea nu doar c nu sunt suficiente, ci au inceput chiar s fie furate! Pur si simplu, nu mai facem fat, de aceea am solicitat aceast intalnire, pentru ca, impreun cu factorii responsabili, s gsim o solutie!’, a explicat Lucian Radu, seful Sectiei Drumuri Nationale (SDN) Barlad. Teoretic, aruncarea gunoaielor poate fi santionat contraventional, atributii in acest sens avand atat reprezentantii CNAIR, pe aria lor de competent, respectiv pentru gunoaiele aruncate pe zona de sigurant de 1,5 metri de la marginea drumurilor nationale ori in parcri, cat si Politia, Garda de Mediu ori autorittile locale. ‘Noi am identificat unii operatori economici care aruncau resturile menajere sau industriale in locuri publice si, dup ce le-am aplicat sanctiunile de rigoare, nu am mai intampinat astfel de probleme din partea lor. Mai grav este cu resturile menajere ori cu gunoiul de grajd ale populatiei din mediul rural, in special dup 2009. Dup inchiderea gropilor locale de gunoi, nu prea mai au avut alte posibilitti. Este adevrat, teoretic, la tar nu ar trebui s fie generate cantitti prea mari de astfel de deseuri, peturile de plastic putand fi predate ctre societti de profil, hartia este de obicei pus pe foc… Din pcate, in prea putine localitti sunt puncte de colectare selectiv a deseurilor ori platforme specializate pentru gunoiul de grajd. Sunt primari prea putin interesati de acest lucru, ins situatia s-ar putea schimba, prin aplicarea de amenzi autorittilor locale care nu sunt preocupate de aceast problem care afecteaz atat mediul inconjurtor, cat si cettenii’, a explicat Cristian Laic, comisarul sef al Grzii de Mediu Vaslui.

Solutia? Groapa de la Rosiesti!

‘Nu inteleg de ce a fost convocat acum aceast sedint, si nu peste o lun, atunci cand preconizm deschiderea efectiv a Gropii de gunoi de la Rosiesti si intrarea in atributii a operatorului desemnat. Avem promisiunea operatorului, care administreaz groapa de la Rosiesti, c in 30 de zile va primi toate avizele de functionare, dup care, imediat ce groapa ecologic de la Rosiesti va deveni functional, cu sprijinul autorittilor locale si a cettenilor, vom initia o ampl campanie de igienizare, la nivel de judet, astfel incat s strangem toate gunoaiele abandonate in locuri nepermise. Deja, in cadrul sedintei Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitar Vaslui (ADIV), din care fac parte toate UAT-urile, am decis s demarm si o actiune de constientizare a populatiei cu privire la colectarea selectiv a deseurilor si a problemei deseurilor aruncate aiurea. Dup aceea, ar trebui ca Garda de Mediu si Politia s treac la sanctionarea celor care transform spatiul public, inclusiv acostamentele drumurilor nationale si judetene, in depozite de gunoaie’, a declarat Ciprian Trifan, vicepresedintele CJ Vaslui. La randul su, prefectul Eduard- Andrei Popica a anuntat convocarea unei noi sedinte pe acelasi subiect, dup intrarea in functiune a Gropii de la Rosiesti, adugand totodat c este nevoie de colaborarea cettenilor pentru ca deseurile s nu mai fie aruncate la intamplare. ‘Fac un apel la bunul simt al participantilor la trafic, cat si al localnicilor, pentru a nu mai confunda drumurile nationale cu un cos de gunoi, iar administratorul drumurilor nationale s gestioneze cat mai bine fenomenul, pan cand va deveni functional groapa ecologic de la Rosiesti’, a concluzionat prefectul.