Buna Vestire, cunoscutã în popor si sub numele de Blagovestenie, Ziua Pãsãrilor sau Ziua Cucului, se prãznuieste, în fiecare an, pe 25 martie, fiind prima sãrbãtoare atestatã documentar dedicatã Maicii Domnului, o sãrbãtoare importantã si dragã multora dintre români. Este consideratã a fi o zi sfântã si este cinstitã ca atare.
Sãrbãtoarea a fost introdusã la Roma de Papa Leon al II-lea. La inceput, aceasta era doar localã si cu denumirea de sãrbãtoare a asteptãrii Nasterii Domnului. Variatia datei de prãznuire a existat in Apus panã in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toatã lumea catolicã. Numai la armeni Buna Vestire se prãznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sãrbãtorii Nasterii Domnului (6 ianuarie). În Rãsãrit insã, data de 25 martie s-a generalizat probabil indatã ce Nasterea Domnului a inceput sã fie sãrbãtoritã peste tot pe 25 decembrie, adicã incã din prima jumãtate a sec. al V-lea. Se spune cã in ziua de Buna Vestire, arhanghelul Gavril a venit in cetatea Nazaret si i-a vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasã de Dumnezeu sã dea nastere Mantuitorului Hristos si i-ar fi grãit asa: ‘Bucurã-te Maria, cea plinã de har, Domnul este cu tine. Binecuvantatã esti tu intre femei si Binecuvantat este rodul trupului tãu, Iisus’. În credinta popularã romaneascã, existã insã o sumedenie de obiceiuri si traditii legate de aceastã sãrbãtoare autohtonã. Traditiile si obiceiurile sunt atat de frumoase, atat de romanesti, atat de strãvechi, cu atat de mult iz strãmosesc, dar atat de putin cunoscute unele, incat trebuie scoase la luminã. Sãrbãtoarea de Bunavestire, situatã in imediata apropiere a echinoctiului de primãvarã mai este cunoscutã si sub denumirea de Blogovestenie ( Blago Vesti), cuvant ce este de origine slavã. Este o sãrbãtoare ce descrie venirea fizicã a primãverii si blagoslovirea naturii si a pãmantului, dar si renasterea ciclicã a naturii. Este ziua in care firul de iarbã se dezleagã si incepe sã creascã, este ziua in care pãmantul si mustele se dezmortesc, este ziua intoarcerii pãsãrilor cãlãtoare si incepe cucul a canta. Dar Cucul este cu sigurantã o pasãre specialã si nu degeaba in unele regiuni ale tãrii, Bunavestire mai este cunoscutã si ca Ziua Cucului. Aceastã zi, pe care romanii o sãrbãtoresc, este o reminiscentã a unui vechi calendar popular, probabil lunar, deoarece ea este separatã prin 9 zile de sãrbãtoarea ce o precede, Alexiile. În esenta sa, Bunavestire este o sãrbãtoare asociatã indeosebi pãsãrilor si de aceea i se mai spune si Ziua Pãsãrilor. Se spune cã pãsãrile se intorc in aceastã zi de primãvarã spre casele lor, purtand pe aripile lor speranta, primãvara, dorul de reintoarcere. În unele zone ale tãrii, existã credinta cã pãsãrile care se intorc in aceastã zi sunt intrupãri ale sufletelor strãmosilor. Într-o zi atat de specialã, pãsãrile au si ele dezlegare de la cel care le-a creat, limba fiindu-le dezlegatã. Cucul prezintã si el o importantã deosebitã in geneza sãrbãtorii Bunei Vestiri, primul sãu cantat fiind asociat echinoctiului de primãvarã, iar ultimul sãu cantat de solstitiul de varã. Doar in aceastã zi, de Bunavestire, cucul, despre care se crede cã in timpul frigului si al iernii preschimbat in uliu, redevine la loc cuc si incepe sã cante. Harul cantatului ii este dat panã de sãrbãtoarea Sanzienelor sau a Sfantului Petru cand se ineacã cu orz, si nemaifiind in stare sã cante, se transformã iarãsi in uliu, sãrbãtoare numitã Amutitul Cucului. Aceastã sãrbãtoare era si un important moment pentru prognozarea timpului calendaristic, pentru esalonarea muncile agricole de primãvarã, pentru practicarea unor ritualuri de indepãrtare a fortelor malefice, de divinatie si de prognozare a vremii si a duratei vietii. De Ziua Pãsãrilor, in unele zone, fertilitatea in noul an era invocatã prin stropitul rãdãcinii prunilor cu tuicã si amenintarea cu securea a pomilor fructiferi cã vor fi tãiati dacã nu rodesc. Potrivit traditiei populare romanesti, in ziua de Buna Vestire se aprindea un foc in curte, alãturi de care se punea paine, sare si o carafã cu apã, astfel incat ingerii sã se incãlzeascã, sã isi astampere setea si foamea si sã vegheze locuinta tot timpul anului. Un alt obicei al acestei zile, ca si de Alexii, este acela de a aprinde focuri in curti, panã tarziu, dupã miezul noptii, ori chiar panã in zori, focuri in care se ard lucrurile nefolositoare, adunate de prin gospodãrie, iar obiceiul poartã numele de ‘Noaptea Focurilor’. De asemenea, casele si lucrurile se afumã pentru a alunga blestemele si gandurile negre. Se mai spune cã de Blagovestenie, vrãjitoarele au putere mare. Ele pot prepara o mãmãligã din porumb proaspãt mãcinat cu care sã ucidã pestii din lacuri, sã opreascã rodul pomilor ori sã ia laptele vacilor. Ca sã nu existe asemenea necazuri, in lumea satului locuinta se afuma cu tãmaie de la Pastele trecut ori de la altã mare sãrbãtoare si lenjeria de corp sã fie purtatã pe dos. Un efect binefãcãtor il are si o ceapã aruncatã pe fereastrã, in timp ce se spune: ‘Na, ia de aici, pomanã de sufletului vrãjitoarelor’. Tot acum se reintoarce si cucul. Pentru a intampina sosirea lui, sãtenii se ingrijeau, din timp, sã aibã asupra lor bani dar si sa fie in bune relatii cu toatã lumea din jur. Dacã primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, din stanga sau din spatele omului, era semn rãu: ‘Cucun spate mi-a cantat/ si moartea m-a sãgetat!’. Dacã pasãrea ii canta cuiva din fatã, era semn imbucurãtor, semn cã toatã vara ii va merge bine. În momentul in care auzeau cucul cantand, ei aruncau banii in directia din care se auzea cantecul si rosteau versuri pe un ton interogativ, numãrand glasurile cucului, deoarece se considerã cã fiecare ‘glas’ corespunde unui an de viatã. Se urmãrea cu multã atentie locul unde cantã prima datã cucul iar creanga pe care a stat el se tãia si se punea in lãutoarea fetelor, pentru a fi indrãgite de flãcãi asa cum cucul era indrãgit de cãtre toti oamenii. În unele sate se obisnuia sã se vaneze cucul de Blagovistenie, capul acestuia fiind conservat in sare pentru cã mai apoi sã fie purtat de fete in san, la hore. Tinerele credeau cã vor fi invitate, astfel, des la joc si repetau mereu in gand: ‘Cum nu sta cucul in loc, / Asa sã nu stau eu in joc’. Flãcãii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor cãsãtori: ‘Cucule voinicule / Cati ani imi vei da / panù m-oi insura sau mãrita?’ Dacã se intampla cã dupã rostirea acestor cuvinte, cucul sã cante, cantecul sãu echivala cu un an de asteptare. Dimpotrivã, dacã el tãcea, tãcerea sa era semn cã avem de-a face cu o cãsãtorie grabnicã. În aceastã zi se scoteau si stupii de la iernat. Acestia erau trecuti pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau si se stropeau cu agheasmã pentru a fi incãrcati de fertilitate si de fecunditate si pentru a fi apãrati de luarea manei. Riturile sãvarsite in aceastã zi se mai intalnesc in unele sate izolate din zona montanã, unde oamenii continuã sã considere cã in acest mod natura este readusã la viatã, se intra din plin in sezonul lucrãrilor agricole de primãvarã si se pregãteste noul an pastoral. În alte zone, ziua de Ziua Cucului era insã consideratã neprielnicã pentru rodul pãsãrilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile deoarece se credea cã puii vor iesi cu douã capete si patru picioare si din ouãle ouate in aceastã zi nu ies pui si nici nu sunt bune de mancat, de aceea se aruncã. Nici vacile nu se goneau in aceastã zi. Femeile strangeau apa provenitã din neaua topitã pentru a fi folositã in practicile de medicinã si cosmeticã popularã. Importanta sãrbãtorii este marcatã si de sacrificiul pestelui care se consuma ritual, indiferent dacã ziua era de post sau de dulce. Toti crestinii trebuie sã mãnance peste pentru cã in cursul anului sã se simtã ‘ca pestele in apã’. La Buna Vestire trebuie sã soseascã randunelele. De Blagovistenie se opreau morile de apã si de vant. Tãranii puteau ara ogoarele, dar nu li se recomandã sã semene, intrucat pãsãrile, flãmanzite de primãvarã, erau in stare sã ciuguleascã toate semintele ingropate in pãmant. În traditia popularã se spune cã asa cum va fi timpul de Buna-Vestire, tot asa va fi si in ziua de Pasti. Iar dacã se ia ceata inainte de a iesi soarele, asa de timpuriu are sã fie si primãvara iar plugarii vor avea un an fãrã de griji si cu belsug. Dacã pe 25 martie natura este acoperitã cu un vestmant verde, era semn cã anul va fi bogat in roade. Ciobanii se suie in aceastã zi pe stogul de fan si o amenintã cu toporul pe iarnã, gonind-o, cã iarba-i inverzitã si cã ei trebuie sã-si pascã acum turmele. De Blagovestenie nu era bine sã se macine porumbul, cãci mãlaiul fãcut atunci nu era mancat nici mãcar de pestii din rauri, iar dacã era presãrat la rãdãcinile pomilor, acestia nu mai puteau da rod tot timpul anului. În acest fel, se vestea oamenilor cã era de rãu a lucra in aceastã zi. Cu prilejul zilei de Buna Vestire, era oprit a dormi prea mult spre a nu fi somnoros tot anul si nici a cãuta ceartã. O sãrbãtoare frumoasã tuturor!
Dan Horgan
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Gh. F. Ciausanu – ‘Superstitiile poporului roman’, Editura Saeculum, Bucuresti, 2005.
– Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele’, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
