Nu vreau sã scriu despre ce ni se intamplã nouã, romanilor care trãim in Romania, pe termen scurt. Spre exemplu cã in Romania s-a inregistrat cea mai mare crestere economicã din 2008 incoace, dar in acelasi timp avem cea mai mare inflatie din ultimii cinci ani – 4,7% -, fapt care inseamnã cã, intr-adevãr, consumãm mai mult, dar nu produse fãcute in Romania, ci produse importate din alte tãri. Altfel spus, ii ajutãm pe altii sã o ducã mai bine. Nu vreau sã scriu nici despre legile justitiei sau despre faptul cã suntem unici in Europa, pentru cã avem un partid – cel care conduce acum tara – care este si la putere, si in opozitie in acelasi timp. Nici despre faptul cã intr-un interval de 14 luni suntem deja la al treilea guvern nu vreau sã scriu… Vreau sã redeschid un subiect care are deja efecte in acest moment, dar care poate avea efecte dezastruoase in viitor, dacã nu vom avea un plan eficient si clar. Subiectul este EDUCATIA. Astept cu nerãbdare, de fiecare datã cand se schimbã guvernul, sã aud numele noului ministru al Educatiei, cu speranta cã acesta va avea, in sfarsit, o viziune clarã asupra sistemului de educatie. A ‘noului sistem’, pentru cã, desi acelasi, sistemul este în permanentã nou. Din pãcate, aud sau citesc cã Ministerul se ocupã cu studii, la care sunt invitati pãrintii, pentru a decide dacã scoala trebuie sa inceapã pe 10 sau pe 17 septembrie. Mã intreb cat de important este acest lucru, mã intreb de ce trebuie sã cheltuim banii pentru a plãti oameni care colecteazã toate aceste rãspunsuri venite de la pãrinti, mã intreb, in fine: de ce oamenii din minister trebuie sã-si piardã timpul in sedinte pentru a dezbate acest subiect?! Ma intreb de ce nu cheltuiesc bani pentru a intelege care sunt cerintele de pe piata muncii, in asa fel incat sã putem resuscita si intãri sistemul de invãtãmant (scoli de meserii, scoli profesionale, licee industriale) pentru a-l face performant si adaptat la noile cerinte. Trãim vremuri paradoxale: pe de o parte, avem o ratã a somajului destul de mare in zona de Est a Romaniei, iar pe de altã parte, mediul de afaceri vorbeste despre cat de greu este sã gãsesti fortã de muncã calificatã. De ce? Poate cã sistemul de educatie – vechi sau nou – nu este adaptat pentru a genera aceastã fortã de muncã. Ce ar trebui sã facã mediul de afaceri? Are douã solutii: prima, sã isi inchidã unitãtile de productie din Romania, dacã tot nu gãseste fortã de muncã, sau, a doua, sã importe fortã de muncã din afara Romaniei. Niciuna din aceste solutii nu ne ajutã pe noi, cei care trãim in Romania… Dacã acum mai sunt incã bani pentru plata pensiilor, peste 20 de ani, dacã nu vom avea personal care sã munceascã in industrie – care aduce valoare adãugatã, nu doar consumã bani fãrã sã producã mãcar un leu -, ganditi-vã: unde va fi Romania? La Sectia de Terapie Intensivã! Sper cã guvernantii nostri vor inceta aceasta operatiune de distrugere a viitorului Romaniei si se vor apuca serios de treabã. Dacã nu sunt in stare, sã plece si sã-i lase pe altii, care stiu si sunt pregãtiti sã facã ce trebuie.
* Romulus Doru Buhaescu,
prim-vicepresedinte PMP Vaslui
