În luna ianuarie 2018, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeanã, 261 de euro pe lunã, urmatã de Lituania, 400 de euro, si România, 408 euro, aratã datele publicate vineri de Eurostat.
La nivel general, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro pe lunã în statele membre din estul UE si de peste 1.000 de euro în nord-vestul UE, în frunte fiind Luxemburg (1.999 de euro pe lunã), Irlanda (1.614 euro), Olanda (1.578 euro), Belgia (1.563 euro), Germania si Franta (ambele cu 1.498 de euro pe lunã). Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.048 de euro pe lunã în ianuarie 2018. În UE, doar 22 dintre cele 28 de state membre au un salariu minim pe economie, tãrile care nu au un astfel de salariu fiind: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda si Suedia. Eurostat precizeazã cã cel mai mare salariu minim din UE este de aproape opt ori mai mare decât cel mai mic. Însã decalajele salariale în rândul statelor membre sunt mai mici dacã sunt eliminate diferentele de preturi. Exprimate la paritatea standard a puterii de cumpãrare (PPS), salariul minim din Bulgaria este de 546 PPS si de 1.597 PPS în Luxemburg ceea ce înseamnã cã cel mai mare salariu minim din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai mic. În România, salariul minim exprimat în paritatea standard a puterii de cumpãrare este de 808 PPS, mai mare decât cel de 787 PPS din Portugalia.










