UNIREA
Din punct de vedere lingvistic, etnofolcloric, traditional, Basarabia a fost dintotdeauna o componentã a poporului roman, fãrã a se diferentia de celelalte zone romanesti. Parte a Moldovei, ea nu s-a deosebit prin nimic, nici mãcar in cadrul impãrtirii in Tara de Sus si Tara de Jos, deoarece aceastã divizare nu era determinatã de Prut, ci de o linie oblicã, despãrtind administrativ nord-estul de sud-est. Dupã 1812, au apãrut vagi semne despãrtitoare la modul superficial, deoarece o micã pãturã a populatiei a adoptat partial limba si obiceiurile asupritorului rus. Poporul se simtea unit cu ceilalti romani, avand contacte cu acestea cu toate interdictile impuse de rusi. Sã mai amintim cã Transilvania era prezentã pe acele meleaguri prin mocanii care, trecand muntii si vadurile Prutului, iernau in baltile din sudul Basarabiei, intorcandu-se, vara, in muntii lor. De asemenea, partea de sud a Basarabiei a apartinut un timp Domnilor din Muntenia, iar populatia de aici era apropriatã lingvistic mai ales de romanii din provincia vecinã. Mai tarziu, dupã cum am mai vãzut in capitolele introductive, toate aceste elemente au fost consolidate in perioada Primului Rãzboi Mondial, cand multi locuitori din Romania s-au refugiat pe teritoriul basarabean. Sã mai amintim cã in porturile din aproprierea Basarabiei s-au refugiat mai multe vase de luptã romanesti, intre care ‘Romania’, ‘Principesa Maria’, ‘Împãratul Traian’, ‘Dacia’. Proclamarea independentei a fost subanteleasã de toatã lumea drept un pas cãtre unire. Este semnificativã o relatare anecdoticã: primarul Chisinãului, Schmidt, nefiind in localitate in momentul proclamãrii independentei, a crezut, pe bunã dreptate, cã la Chisinãu s-a proclamat Unirea cu Romania. Independenta formatiunii statale romanesti era extrem de fragilã, de aceea a fost necesarã interventia armatei romane, chematã in douã randuri, prin delegatii trimise la Iasi, pentru a-i sprijini pe moldovenii atacati, mereu, de bandele bolsevice cu pretentii politice. Ordinele transmise de generalii Prezan si Brosteanu dezvãluie, cu claritate, dorinta militarilor romani de a transpune Basarabia in zona linstii depline. Dacã in cea mai mare parte a teritoriului, inclusiv la Chisinãu, romanii au fost primiti cu cea mai mare bunãvointã, in sud, mai ales in localitãtile cu populatie amestecatã etnic, au existat conflicte. De exemplu, la Tighina (Mender), Cetatea Albã, Ismail. Dar, din fericire, aceste conflicte nu au degenerat in mari confruntãri militare, minoritarii nereusind sã se impunã fatã de populatia majoritarã romaneascã. Pericolul era, in mare mãsurã, extern. Rusia nu putea concepe pierderea autoritãtii asupra Basarabiei, iar Ucraina incerca sã devinã protectoarea Moldovei intr-o fazã, apoi sã anexeze intreg teritoriul. Prezenta armatei romane a descurajat insã orice tendintã anexionistã, dar, pe de altã parte, pe plan extern, rusii nu renuntã la pretentile lor teritoriale. De aici s-a ajuns panã la o stare de rãzboi intre Rusia si Romania, Lenin atacand Basarabia sub pretextul dezarmãrii trupelor rusesti. Ambasadorul roman Constantin Diamandi (de la Gura Idrici – Rosiesti – Vaslui) a fost arestat in mai multe randuri, pe cand Lenin trimitea, mereu, noi trupe pe granitã pentru a intimida autoritãtile romane. Ideea Unirii cãpãta, insã, o sustinere tot mai mare. În mai multe localitãti este pusã in prim plan Unirea cu Romania. Iatã cateva exemple: la Odessa, in decembrie 1917, dupã o relatare a unei martore oculare, la adunãrile cetãtenesti ale moldovenilor de acolo predomina idea Unirii cu Romania, care s-a concretizat intr-un manifest semnat intre mai multe personalitãti locale. La 3 martie 1918, la Bãlti, are loc o adunare a autoritãtilor locale, in care se spune: ‘… stiind prea bine cã acum 106 ani am fost furati cu de-a sila de la sanul dulce al mamei noastre scumpe, cu care am fãcut un trup si un suflet’. În continuare se afirmã. in numele tinutului Bãlti, ‘sã ne unim, din nou, cu scumpa noastrã tarã- mamã Romania’. Iar mai departe: ‘Aceastã hotãrare sfantã a noastrã rugãm sã fie trimisã fãrã intarziere Sfatului Tãrii din Chisinãu pentru ca acesta, ascultand glasul nostru, sã hotãrascã in grabã in numele intregii tãri: Sfanta Mantuire, mult doritã si vesnica noastrã unire cu Tara noastrã mamã Romania, in care ne punem nãdejdea cã, ca bunã mamã, ne va garanta frãtie deplinã si drepturile cãpãtate de norod prin revolutia din 1917.’ Adunarea voteazã, in incheiere, un apel cãtre intreaga Basarabie, reluand idea de unitate nationalã. La 13 martie 1918, si Adunarea de la Soroca se raliazã dorintei de unire cu Romania, votand o hotãrare foarte asemãnãtoare cu cea de la Bãlti (Adronachi, op. cit., p. 135). Rusii reactioneazã trimitand noi trupe in Basarabia, care nu vor clinti, insã, hotãrarile deja luate. O altã problemã era prezenta in Ucraina a trupelor austro-ungare si germane, de unde si ideea impãrtirii teritoriului Basarabiei intre Germania, Rusia, Ucraina si Austro- Ungaria. Ideile unioniste sunt sustinute si de publicatiile patriotice de la Chisinãu (‘Cuvant Romanesc’, ‘Romania Nouã’, ‘Ardealul’, ‘Sfatul Tãrii’). Mai multi scriitori si-au dedicat scrisul ideii Unirii cu Romania. La 16 ianuarie 1918 intrã in scenã Comitetul Studentilor Moldoveni din Basarabia, care indeamnã pe toti sã sustinã idea Unirii, deoarece ‘Dumnezeul Sfant ne-a trimis pe mama noastrã adevãratã, Romania; care ne-a pune toatã randuiala, ne-a indrepta pe o cale adevãratã, care duce tot neamul romanesc in mare viitor’. La 24 ianuarie 1918, Comitetul Central al Studentilor Romani din Basarabia adoptã o Declaratie in care se spune, printre altele: ‘Basarabia noastrã este tarã romaneascã, intocmai ca si celelalte tãri de peste Prut locuite de fratii nostri. De 106 ani ea a fost ruptã de la sanul mamei noastre, Moldova, si datã pe manã strãinilor, care ne-au asuprit si ne-au batjocorit cum au vrut, luandu-ne orice drept la viatã nationalã si bisericã, n-am avut limbã, n-am avut nimic din ce-i trebuie unui popor pentru ca sã poatã inainta. Pãmanturile ni s-au luat de strãinii colonizati aici, drepturile avute in vechea Moldovã ne-au fost rãpite, rand pe rand, de veneticii asezati intre noi.’ (apud Moraru si Negrei, op. cit., p. 82) În continuare, studentii subliniazã un alt aspect dureros: datoritã influentelor si obligatiilor impuse de strãini, au fost moldoveni care si-au pãrãsit trãsãturile nationale si au ajuns sã-i urascã pe romani – de exemplu, cand i-au atacat, la 6 ianuarie 1918, pe voluntarii ardeleni. Concluzia apare in mod firesc: ‘Suntem fericiti cã pentru ajungerea aceluiasi scop putem da mana cu fratii nostri din Transilvania, Bucovina, Romania, Serbia si Macedonia, adunati in jurul gazetei ‘Romania nouã’ si putem lucra umãr la umãr pentru asezarea unei tãri a noastrã, a tuturor. La lupta sfantã pe care o incepem noi, acum chemãm pe toti fratii nostri basarabeni: veniti, fratilor, cu totii sã facem o tarã nouã si mare, a tuturor celor de un sange cu noi. Nicãieri nu ne va fi mai bine ca in acea tarã! Blestemat sã fie cel care ne va impiedica in lupta noastrã decat care nu poate fi alta mai sfantã. Sã stie toti dusmanii neamului nostru, fie ei strãini, fie din mijlocul nostru, cã noi, tinerimea romanã din Basarabia, nu ne vom da indãrãt de la nici o piedicã care va sta in calea indeplinirii sfintei cauze a unirii tuturor romanilor.’ Declaratia este un manifest mobilizator, fiind pe un ton foarte curajos, ceea ce nu ne mirã din partea vechilor studenti, convinsi de dreptatea cauzei lor nationale. Nu numai studentii, ci si cunoscuti scriitori si intelectuali se raliazã ideii Unirii. Sunt citati Mihail Sadoveanu, Ion Agarbiceanu, Ion Pillat, Nechifor Crainic. În adunãrile unioniste din alte localitãti au semnat apeluri asemãnãtoare multi ucraineni si rusi. Desigur, s-au manifestat si dusmanii Unirii, prin ziare in limba rusã din Basarabia, dar si din Moscova sau Petrograd. Agitatorii veniti din Rusia isi concentreazã capacitãtile propagandistice in mediul rural, reusind, in cateva lo – curi, sã impiedice activitatea patrio – tilor romani. Pericolul venea, insã, in primul rand de la militarii bolsevizati, care nu mai luptau pe front, ci se amestecau in problemele interne ale Basarabiei. Lozincile ostasilor rusi bolsevizati erau fabricate la Moscova, in cercurile conduse de Lenin si Trotski. S-a incercat si organizarea unui comitet care sã coordoneze activitãtile ostile Unirii. Multe din minciunile expuse in acest context au fost reluate, mai tarziu, in propa – ganda sovieticã din Romania, ba isi scot capul, cu o oarecare sfialã, si in unele documente si luãri de pozitii contemporane. Dacã rusii se organizau, nici romanii nu au rãmas pasivi. Acestia au creat si un comitet, condus de Marghiloman, in care au fost inclusi patriotii moldoveni Ion Inculet, Pan Halippa si Daniel Ciugureanu. La 27 martie 1918 este deschisã sedinta plenarã a Parlamentului Moldovei, respectiv Sfatul Tãrii. Unul dintre oratorii de bazã a fost Constantin Stere. Fractiunea tãrãneascã a fost reprezentatã de Tiganco, acesta propunand o formã de stat federal. Deputatul federatiei germane a declarat cã nu are mandat din partea celor pe care ii reprezintã sã se exprime asupra problemei Unirii. La fel a fãcut reprezentantul bulgarogã gãuzilor, pe aceeasi linie fiind, in continuare deputatii ucraineni si greci. La fel ca in alte imprejurãri, reprezentantul polonezilor este de acord cu cerintele nationale romanesti si sustine ideea Unirii cu Romania. Contrazicandu-l pe Tiganco, seful fractiunii tãrãnesti, mai multi membri reprezentativi ai acesteia se declarã partizani ai Unirii cu Romania. Rezolutia blocului moldovenesc, respectiv Unirea Basarabiei cu Romania, a fost votatã de 86 de deputati pentru, 3 impotrivã, 36 s-au abtinut, 14 au fost absenti. Declaratia incepe astfel: ‘În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tãrii declarã: Republica Democraticã Moldoveneascã (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagrã si vechile granite cu Austria, ruptã de Rusia acum 100 de ani din trupul vechii Moldove, prin puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza pricipiului ca noroadele singure sã-si hotãrascã soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama ei, Romania.’ Dupã acest discurs emotionant urmeazã mai multe puncte privitoare la statutul Basarabiei in Romania. Dupã votare, Margiloman, primul ministru al Romaniei, a fost invitat in sala de sedinte, unde a fost instiintat de votul Adunãrii si a declarat, in numele regelui Ferdinand si al poporului romanesc, Basarabia unitã pentru vesnicie cu Romania, una si nedespãrtitã. O slujbã religioasã la catedralã, oficiatã in romaneste de arhimandritul Gurie, o paradã militarã in care trupele tinere ale Basarabiei, alãturi de veteranii eroi de la Jiu, Oituz si Mãrãsesti, au fãcut sã falfaie, pe dinaintea membrilor guvernului si a deputatilor, drapelele lor glorioase si, in sfarsit, un ospãt in care s-a inchinat pentru regele tãrii, in cinstea Sfatului Tãrii, pentru tãrãnimea din intreaga Romanie si pentru vesnicia Unirii au incheiat aceastã zi istoricã, vrednicã a sta alã – turi de marile sãrbãtori ale neamului. La pregãtirea si desãvarsirea marelui act a luat parte activã si Constantin Stere. Venit la Chisinãu din teritoriul ocupat de germani, cu concursul autoritãtilor germane si a guvernului Marghiloman, in ajunul sedintei istorice a Sfatului Tãrii, el a fost indatã primit ca deputat in Sfat, ca Bãstinas al Tãrii si ca vechi luptãtor basarabean. (Kiritescu, op. cit. II, p. 137). Constantin Kiritescu isi incheie relatarea despre momentul Unirii cu urmãtoarele reflectii de suflet: ‘Peste trei zile, Iasul, cufundat in tristete, din cauza pãcii de robire ce se impunea tãrii la Bucuresti, isi uita pentru o clipã durerea si imbrãtisa haina de sãrbãtoare. Membrii guver – nului fostei Republici Moldovenesti veneau spre a aduce la cunostinta publicã a tãrii si a regelui Unirea Basarabiei cu Romania. În atmosfera sãrbãtoreascã, in care vãsmantul vesel de la suprafatã acoperea imperfect sufletul indoliat al natiunii, regele saluta in reprezentantii Basarabiei o parte frumoasã a unui vis care niciodatã nu se va sterge. Lacrimi de jale se amestecau cu lacrimi de bucurie. Si cand, in jurul statuii lui Cuza Vodã, domnitorul celei dintai Uniri, s-a incins hora simbolicã, in care s-au prins principele mostenitor al tronului cu pricipesele si ministrii, alãturi de oamenii din popor si de soldati simpli, era in simtirea tuturor gandul crestinesc cã din durere se zãmisleste mantuirea.
Dar, in primul rand, acest moment a insemnat inceputul celui mai inãltãtor act din istoria Romaniei, adicã Unirea aproape a tuturor romanilor intr-un singur stat.’ Kiritescu aminteste de sãrbãtoririle de la Iasi, dar aceste manifestãri patriotice s-au extins in intreaga Romanie, inclusiv in Basarabia. La ele au participat toate pãturile sociale, de la conducerea universitãtilor si a mitropoliilor panã la simpli soldati, voluntari ardeleni si numeroase asociatii si organizatii. La 27 noiembrie 1918, o Declaratie a Sfatului Tãrii mentiona cã datoritã Unirii cu Romania-mamã si a Bucovinei, Ardealului, Banatului si a Tinuturilor Unguresti locuite de romani in hotarele Dunãrii si Tisei, Sfatul Tãrii renuntã la unele dintre conditiile din actul de Unire, deoarece drepturile democratice au devenit comune cu cele din alte provincii romanesti. Procesul de integrare a continuat de la an la an. Anton Moraru si Ion Negrei exprimã drept concluzie finalã: ‘Unirea Basarabiei cu Romania a fost o operã a momentului istoric, realizatã de toatã floarea si suflarea neamului romanesc. În acele grele clipe ale istoriei noastre a invins, spectaculos, idea unirii nationale. La realizarea ei au participat fruntasii basarabeni, cohortele moldovenesti, ofiterii si ostasii moldoveni, repre – zentantii nobililor basarabeni, oamenii politici si de culturã din Basarabia si Romania, armata romanã. Acest act mãret a fost o picãturã de rouã cãzutã pe buzele arse de friguri ale Romaniei insan – gerate.’ Dacã romanii dintre Prut si Nistru si-au atins idealurile la 27 martie 1918, din pãcate un moment istoric asemãnãtor nu s-a petrecut si pentru romanii de peste Nistru si de mai departe. Si peste acest rau exista o viatã romaneascã asemãnãtoare celei din Basarabia, se desfãsura o mis care nationalã, avand drept centru orasul Tiraspol. Revolutia rusã din februarie a avut ecou si aici, reprezentantii autoritãtii tariste fiind arestati. Dupã 12 martie sunt formate soviete in mai multe localitãti, in primul rand in cele in care romanii erau majoritari: Tiraspol, Balta, Dubãsari, Grigoriopol, Rabnita etc. De altfel, Partidul National Moldovenesc specificase in progra – mul sãu: ‘dobandirea drepturilor cetãtenesti si nationale pentru moldovenii din Basarabia si de dincolo de Nistru, adãugand apoi moldovenii de dincolo de Nistru. Sã li se chezãsluiascã aceleasi drepturi nationale pe tãram cultural, bisericesc, politic si economic pe care le vor avea in Basarabia locuitorii de alt neam.’ La Kiev, unde erau multi studenti originari din Trasnistria, s-a organizat o Societate Nationalã a Romanilor din Ucraina, numitã ‘Desteptarea’. Reprezentantii aces – teia, ca si delegatii la Congresul Învãtãtorilor din Basarabia, au cerut guvernului provizoriu al Rusiei alipirea la Basarabia a teritoriilor locuite de moldoveni din tinuturile Herson si Odessa. Cu toatã politica de destabilizare practicatã de rusi, dar si de ucraineni, nu s-a reusit distrugerea idealurile moldovenilor de aici. Unul dintre patrioti se adreseazã redactorului sef al ziarului ‘Cuvant moldovenesc’: ‘Domnule Halippa, am de acum 76 de ani. Ca maine voi muri, dar tot nu mã indur sã se stingã moldovenimea. De aceea foarte vã rog si vã poftesc sã nu-i uitati nici pe moldovenii de pe malul Nistrului, cel din stanga, din gubernia Hersonului. Cã toate satele de pe malul Nistrului sunt moldovenesti, dar preoti mai mult rusi. Si tare ne e intuneric cu asa slujire. Foarte ni-i sete de preoti moldoveni si nu-i avem, desi sunt unii moldoveni, dar tot ruseste citesc. Mã rog sã mã bucurati cu un rãspuns la cererea mea.’ Aceeasi doleantã o exprimã ostasul Toma Jalbã, pe care l-am mai citat cand a participat la Congresul Militarilor Moldoveni: ‘Si asa, fratilor, din cuvintele dumneavoastrã vãd tot aici cã v-ati hotãrat sã vã luati ceea ce vi se cuvine, dreptul la autonomie. Dar eu acuma vã intreb pe dumneavoastrã, fratilor, fratii mei si neamurile mele, care suntem moldoveni dintr-un sange, cui ne lãsati pe noi, moldovenii, cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Noi rãmanem ca soarecii in gura motanului. Fratii nostri, nu ne lãsati, nu ne lepãdati, nu ne uitati. Iar dacã ne veti uita, malul Nistrului il vom sãpa si vom indrepta pe dincolo de pãmantul nostru, cãci mai bine sã-ti schimbe raul mersul, decat sã rãmanem noi moldovenii despãrtiti unul de altul.’ Un demers emotionant, din pãcate de mare actualitate si astãzi!
Dan Ravaru
