„Femeile rationeazã, comunicã si actioneazã ca femeile, iar bãrbatii – ca bãrbatii, si este foarte bine asa, pentru cã o femeie bãrbatã este tot atât de dezagreabilã ca si un bãrbat efeminizat.” – Golda Meir
Acest proces formativ-educativ din familie realizeazã de altfel acei primi pasi in socializarea individului de care se vorbeste atat de mult in educatie. Pe langã dezvoltarea in timp a mersului si abilitãtilor praxice, a limbajului si facultãtilor intelectuale, a controlului sfincterelor si deprinderilor igienice, a functiilor cognitive si gandirii creative, acest proces are un impact major asupra moralitãtii, credintei si valorilor estetice pe care si le insuseste sau le impãrtãseste in familie generatia care urmeazã. Pentru cã, fãrã moralã, credintã si cunoasterea trecutului, societatea isi riscã viitorul. Toate aceste aspecte capãtã contur si se definitiveazã la varsta copilãriei (cei sapte ani de acasã), ultima etapã fiind si primul pas in ceea ce se numeste socializarea extrafamilialã, cand, prin frecventarea sistemului de invãtãmant prescolar (larg rãspandit astãzi), copilul se distanteazã oarecum si pentru prima datã de proximitatea parentalã. Din analiza sumarã de mai sus reiese cu claritate cã ambientul propice cresterii, dezvoltãrii si maturizãrii individului este familia, in primul rand cea nuclearã (tatãl, mama si fratii) apoi cea extinsã (bunici, mãtusi, unchi, veri). Însãsi stiinta sociologicã prezintã familia ca un grup de persoane legate direct prin relatii de rudenie, ai cãror adulti isi asumã responsabilitatea pentru cresterea copiilor. Or, cresterea copiilor inseamnã si educarea lor in spiritul valorilor familiei. Prin urmare, familia este cel dintai cadru social de care are nevoie fiecare om sã trãiascã si sã se formeze ca entitate umanã. Este mediul ideal pentru nasterea, cresterea si desãvarsirea fiintei umane, pentru cã oferã sigurantã, liniste, afectiune si, cel mai important, modele de atitudine si comportament pe care copilul mic si le insuseste prin imitatie. Iatã de ce, de la cea mai fragedã varstã, copilul va cãuta instinctiv sanul mamei, cãldura bratelor ei, vocea ei caldã, zambetul ei bland si tot ceea ce instinctul matern poate sã ofere progeniturii sale. Mama devine astfel pilonul principal in formarea si educatia copilului (vezi ‘familia din perspectiva educatiei’). Cel de al doilea pilon este fãrã indoialã tatãl, care va completa universul copilului prin atasamentul sãu, prin atitudinea sa protectoare si prin participarea sa activã la tot ce inseamnã dezvoltarea sa normalã. Din aceastã cooperare parentalã, pe care copilul o percepe initial instinctual, se va forma in mentalul copilului imaginea mamei, cu afectivitatea, blandetea si dãruirea ei panã la sacrificiu, si imaginea tatãlui, care intruchipeazã pragmatism, hotãrare si sigurantã. Aceste imagini vor rãmane pururi in amintirea copilului, pentru cã sunt si primele modele care-i vor influenta evolutia. Copilul va prelua treptat tot ceea ce caracterizeazã si particularizeazã familia, de la limbaj la gesturi, de la obiceiuri la atitudine, de la principii morale la comportament etc. Prin imitatie, initial, si prin repetitie sistematicã, mai apoi, se vor constitui in adevãrate reflexe conditionate care vor intãri deprinderile initiale consacrandu-le in viata individualã, incat afirmatia cã ‘familia reprezintã matricea primordialã a culturii omenesti, si cã aici se alcãtuiesc primele temelii ale caracterului uman, cã aici devine copilul un om mic din care mai apoi se dezvoltã o mare personalitate sau un pungas mãrunt’ este cat se poate de realã. Habitatul familial devine, pe mãsurã ce copilul se dezvoltã, o zonã de explorare permanentã, dar si o zonã de experientã in incercãrile copilului de a cunoaste lumea pe mãsurã ce si dezvoltarea sa motorie si cognitivã ii permite. Cu aproximatie, la acelasi rezultat se poate ajunge si in cazul familiei adoptive (surogat), care poate oferi un habitat asemãnãtor, cu stimuli afectivi de aceeasi calitate, cu exceptia insã a originii biologice, care poate avea un impact emotional negativ la momentul aflãrii adevãrului. Cã este asa o aratã si faptul cã prin coabitare se poate ajunge chiar la o asemãnare fizicã intre copilul adoptat si familia adoptivã, explicabilã prin stilul si modul comun de viatã, care se poate extinde si in sfera psihoafectivã. Singura exceptie ar fi aici temperamentul, care de regulã poartã amprenta ereditarã.
Evolutia copilului dincolo de familie
Date fiind cele de mai sus, este greu de presupus evolutia individului in formare spre o normalitate fireascã, cand datele problemei se schimbã, asa cum se intamplã astãzi prin sustinerea ideei cã primii pasi in formarea viitorului adult se pot face in orice conditii. Falimentul experimentului Makarenko este de notorietate astãzi, pentru cã a plasa copilul in alt mediu decat cel familial este ca si cum ai trimite in pãdure un animal domestic, care ori se va sãlbãtici, intorcandu-se la instinctele primare, ori va cãdea pradã habitatului sãlbatic al pãdurii. Este si motivul pentru care institutionalizarea copilului in perioada comunistã a fost un esec, solutia cea mai umanã si pozitivã ca rezultat, pentru copiii in dificultate, fiind totusi familia normalã. Situatia nu este diferitã nici atunci cand se pune problema adoptiei copiilor in cuplurile homosexuale. Argumentatia este una extrem de simplã. Dacã pentru dezvoltarea copilului intr-o familie normalã, fie ea si surogat (adoptivã), unde mama si tatãl (femeie si bãrbat) sunt cei doi piloni ce fundamenteazã educatia si reperele existentiale pentru copil, cum va face el diferenta intre pãrintii care de data aceasta sunt de acelasi sex? Care este mama si care este tatãl? pentru cã tipologiile (fizice si psiho-afective) sunt diferite, iar impactul educational, de asemenea. Cum se va reflecta educatia unui cuplu gay asupra fetitei adoptate, sau a unui cuplu de lesbiene asupra unui bãiat adoptat? Cum se vor raporta la aceste cupluri crizele existentiale, de pildã, prin care trece adolescentul sau adolescenta legate de intimitatea unor transformãri biologice caracteristice pubertãtii? Sunt dileme la care psihologia si pedagogia modernã trebuie sã rãspundã, pentru cã impactul poate fi unul catastrofal. Înainte de a cãuta rãspunsul, care oricum este din domeniul speculatiilor, familia traditionalã rãmane fundamentul existential al societãtii umane. Nimic nu poate inlocui dragostea maternã si ocrotirea paternã, nimic nu poate inlocui ambientul familial care contureazã personalitatea umanã, nimic nu va putea inlocui relatiile de familie care sunt baza oricãrei societãti rationale si nationale. Sunt valori pentru care ‘Coalitia pentru familie’ militeazã la nivel national, iar platforma de sprijin ‘Împreunã’ isi concentreazã eforturile pentru respectarea acestor valori. Atitudine civicã panã la urmã, pentru cã se pare cã tendinta modernã este de a submina valori consacrate istoric, prin tot felul de experimente ce privesc modele culturale, zone geografice, comunitãti etnice, colectivitãti nationale, sisteme si structuri sociale, modele educationale, marea lor majoritate insã sfarsind lamentabil. A venit se pare randul familiei, singura redutã a firescului in relatiile interumane, pentru cã intre timp multe din celelalte valori au cãpãtat o valoare relativã. Se pierde din vedere faptul cã, in cazul familiei, este vorba de latura existentialã a speciei umane, pentru cã in lumea asta fiecare fiintã vietuitoare, inclusiv omul, are un parcurs dat de firescul si natura sa specificã. Se pierde din vedere si faptul cã existã o diferentã netã intre viata de familie, care poate fi una consensualã sau la libera alegere, si relatiile de familie, care inseamnã ereditate, filiatie geneticã, descendentã, prin urmare raporturi de ordin biologic ce implicã responsabilitãti precise. Tentativele, perseverente si tenace, de a introduce nefirescul in viata si relatia de familie prin cãsãtoriile intre persoane de acelasi sex, de pildã, consacrarea legislativã si introducerea in educatie a acestor anomalii contra naturii nu inseamnã altceva decat a ridica anormalul la rang de normalitate si imoralitatea la rang de moralitate. Or, aceasta inseamnã a contrazice si a incãlca legile naturii, inseamnã ca omul sã se ridice impotriva lui insãsi, ceea ce este greu de acceptat, pentru cã pune in pericol insãsi viata si perspectiva ei. Mai mult, natura se rãzbunã drastic pe cei care-i incalcã legile. Pentru realitãtile momentului si in perspectiva viitorului, familia este si rãmane ca intotdeauna suportul vietii, a perspectivei ei pentru specia umanã, este suportul apartenentei si identitãtii nationale, asa incat, lovind in familie, lovesti de fapt in natiune. Suficiente motive pentru ca familia sã fie sustinutã, incurajatã si ocrotitã mai mult ca oricand, pe orice cale, asa cum ne invatã experienta de veacuri, credinta strãmoseascã, invãtãturile bisericii noastre si realitãtile zilnice. Îmbucurãtor este faptul cã sustinerea familiei capãtã anvergura unui fenomen de masã prin sustinerea civicã care creste de la zi la zi, printre sprijinitori numãrandu-se peste 1.024 de organizatii nonguvernamentale si peste sase asociatii internationale.
În concluzie
1. Familia rãmane structura socialã fundamentalã care garanteazã perpetuarea vietii, speciei umane si valorilor ei. 2. Valentele educativ-formatoare ale familiei sunt esentiale pentru generatiile care se succed. 3. Tentativele de subminare a familiei au fost sortite esecului, pentru cã ea reprezintã fundamentul biologic al existentei umane. 4. Modernizarea familiei sub aspectul vietii de familie poate suferi influentele timpului, nu si relatiile de familie, pentru cã acestea din urmã tin de ereditate si filiatie geneticã. 5. Familia rãmane un reper existential, o valoare umanã si o garantie pentru neam si cultura lui.
* Valeriu Lupu – doctor în stiinte medicale
Bibliografie:
1. A. C. – Panã unde si-a avut rostul miscarea de emancipare a femeiei?, Smart Woman, News.ro, 9 sept. 2009;
2. Beauvoir Simonne – Al doilea sex, Ed. Univers, Buc. 2004;
3. Burciu Ilinca, Titã Claudia – Feminismul, WordPress.com, 27.01.2015;
4. Ciupercã C. – Cuplul modern: intre emancipare si disolutie, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2000;
5. Constantinescu M. – Sociologia familiei, Ed. Universitaria, Pitesti, 2004;
6. Dan Sebastian – Emanciparea femeiei si consecintele asupra familiei, News.ro, august, 2015;
7. Lupu V – Medicinã si societate (eseisticã medicalã), Ed. Pim, Iasi, 2013;
8. Miroiu Mihaela, Grunberg Laura – Abordãri feministe in filosofia contemporanã (drumul cãtre autonomie), Ed. Polirom, Iasi, 2004;
9. Miroiu Mihaela, Dragomir Otilia – Lexicon feminist, Ed. Polirom, Iasi, 2002;
10. Popescu Cristian – Alexandrina Cantacuzino si miscarea feministã romaneascã, historia.ro, 20;
11. Simonnet Dominique – Cea mai frumoasã istorie a iubirii, Ed. Paralela 45, Buc. 2006;
12. Traister Rebeca – Alianta familiilor din Romania, rostonline.ro.
