În calendarul crestin, dar si în cel popular, Postul Crãciunului însumeazã 40 de zile, marcate de o serie de interdictii alimentare si fizice. Ca în fiecare post de peste an (Paste – Sânpetru – Suntãmãrie), se începea cu rânduialã de purificare ce favoriza spiritual fiecare persoanã în vederea respectãrii cu severitate a postului, pânã la Crãciun. Prima etapã a postului este densã, cu sãrbãtori importante: Martinii de Toamnã, Filipii, Vovidenia, Noaptea Strigoilor (Halloween-ul românesc de Sf. Andrei), Sf. Nicoarã (Sf. Nicolae) formeazã, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, ce consemna obiceiuri si datini specifice cu trimiteri la un timp arhaic, probabil Anul Nou dacic. Pentru ca bucuria sãrbãtorii sã nu fie umbritã de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie sã fie dezlegare la peste.
Sãrbãtoarea Intrãrii Maicii Domnului in Bisericã este sãrbãtoritã in fiecare an, pe 21 noiembrie, cunoscutã in popor sub denumirea de Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia, denumire intalnitã in Moldova, Muntenia si Oltenia. Numele de Vovidenie provine din slavonã si inseamnã ‘ceea ce se face vãzutã’. Sãrbãtoarea corespunde in Calendarul popular cu celebrarea unei nãprasnice divinitãti a lupilor, Filipul cel Schiop sau Filipul cel Mare. Este sãrbãtoarea celebratã atat de crestinii ortodocsi, cat si romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie. Traditia Bisericii ne spune cã, atunci cand ingerul Gavriil i-a zis Anei cã pantecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: ‘Dacã voi naste prunc, bãiat sau fatã, il voi dãrui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vietii sale!’ Astfel, dupã ce Maria a implinit trei ani, pãrintii au dus-o in templu, incredintand-o preotilor. Apoi a asezat-o pe a treia treaptã a altarului si copila a uitat de pãrintii ei, care s-au intors acasã uimiti si multumiti cã Maria nu a privit inapoi. Astfel, Fecioara a rãmas in Templul Domnului timp de doisprezece ani, ca una care, incã inainte de zãmislire, fusese hãrãzitã Domnului de cãtre pãrintii ei, panã la apropierea vestirii cã in pantecul ei se zãmisleste Fiul lui Dumnezeu. Ziua in care se prãznuieste Intrarea Maicii Domnului in Bisericã este cea mai nouã sãrbãtoare dedicatã Fecioarei Maria, inscrisã in calendar din secolul VI, dupã ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o bisericã numitã ‘Sfanta Maria cea Nouã’. Arhiereul Zaharia, cel ce avea sã devinã tatãl lui Ioan Înaintemergãtorul si Botezãtorul Domnului, a intampinat Fecioara si a purtat-o prin cele mai tainice lãcasuri ale Templului, binecuvantand-o: ‘Domnul a preamãrit pe veci numele tãu. La sfarsitul veacurilor, El isi va arãta prin tine rãscumpãrarea fiilor lui Israel’. De Ovidenie se intalneste iarna cu vara, cele douã anotimpuri antagonice cand iarna intrã in varã si este ziua in care incepe iarna. Dupã unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi, Filip cel schiop. În credinta popularã se spune cã el era cel mai mare dintre cei trei frati si care rãmanea mereu in urma celorlalti. Din pricina asta, era sãrbãtorit ultimul, la 21 noiembrie, de Vovidenii. Acesta era cel mai asupritor fatã de animalele sãlbatice, mai cu osebire de lupi, ucigandu-i fãrã milã, fiind un bun vanãtor. Într-o zi, cainii (care de fapt in traditia popularã erau lupi in toatã regula) Sampetrului se planserã sfantului de acest groaznic tiran si cer a li se face dreptate. Si asa, intr-o noapte, pogorandu-se sfantul din cer in mijlocul unei mari si lungi pustii, au inceput a intreba pe lupii adunati ca frunza si ca iarba ce doresc. Ei rãspunserã cã un om cu numele de Filip cel Schiop a omorat fãrã motiv pe multi dintre semenii lor si cer rãzbunare. Mai cer a-i orandui pe fiecare ce trebuie sã mãnance, si asa a inceput sfantul a le ursi, ca unul o caprã, altul un bou, altul un miel si isprãvindu-i pe toti, fiind hãmesiti de foame. Si in momentul cand trebuia ca sfantul sã se inalte la cer, iar lighioanele a pleca dupã pradã, iacã spre mirarea tuturor vede un lup schiop de-abia venind. Îl intrebã sfantul cã de ce schiopãteazã si n-a venit la timp, iar el rãspunde cã a fost lovit de Filip Schiopul si de-abia a scãpat intr-o vizuinã. ‘Bine’, a grãit sfantul Petru, si ii spune cã, deoarece lui nu are ce-i mai da cã pradã, ii va da chiar pe Filip Schiopul, cel care l-a lovit, spre a-l manca. Mare si grozavã multumire fu pe toate lighioanele! Toate bune, sfantul se inaltã la cer, lupii pleacã dupã pradã, insã lupul cel schiop era tare trist: cum o sã poatã manca el pe spaima lor?! L-a pandit lupul cel schiop pe Filip panã cand, intr-o zi, l-a gãsit culcat la umbra unui copac si spune legenda popularã l-ar fi mancat din patru inghitituri. Vovidenie este o sãrbãtoare a luminii, care sparge intunericul iernii, al mortii, un ‘prag de iarnã’ care anticipeazã ‘capul de iarnã’, reper hibernal la 30 noiembrie, de Suntandrei. Sãrbãtoarea paralelã e consacratã, evident, tot lupului. În folclorul religios romanesc se spune cã, de Obrejenie ca si la Crãciun, se deschid cerurile iar animalele incep sã vorbeascã. În aceastã zi se priveghea la lumina unei lumanãri cat un stat de om, modelatã sub forma de toiag sau melc, o strachinã cu apã de leac si colãcel, mai ales pentru copiii morti nebotezati, inecatii, mortii fãrã lumanare la cãpãtai, cei morti in intuneric. În zona Moldovei se impart pomeni cu plãcintã cu bostan si lumanare albã. Lumanarea albã simbolizeazã puritatea Maicii Domnului. Se spune cã aceste lumanãri nu se vor stinge niciodatã pe lumea cealaltã. Este bine ca lumanãrile si focul sã ardã toatã noaptea. Apa privegheatã din strachinã era de mare ajutor pentru ochi, sãnãtatea trupului si impotriva rãutãtii omenesti. Tema centralã a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind vãzul, vederea, prima aparitie, prima vedere – viziune – a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide, atrage dupã sine numeroase practici magice apotropaice pentru a avea o bunã vedere. În acest scop, unii oameni sfintesc in aceastã zi cate un fuior, cu ajutorul cãruia la nevoie se sterg pe ochi, cu apã. Simbolurile luminii sunt candela, lumanarea, soarele, focul. Se spune cã in noaptea spre Vovidenie frumusetile cerului si flãcãrile albastre ale banilor ingropati sunt vãzute numai de cei prea curati la suflet, cum ar fi ciobanii care nu au vãzut la ochi femeie. Tot acum incep sã vadã si descantãtoarele satului, care incep sã- si acumuleze putere demonicã. Prin intermediul unui mare numãr de practici magice specifice, se fãceau farmece, descantece, si se afla ursitul. În noaptea de Ovidenie, fetele merg la fantana din mijlocul satului si, la cantatul cocosului, aprindeau o lumanare neapãrat albã si o puneau pe margine; lumina ce se reflecta in apã ii arãta ursitul. Seara e bunã si pentru previziuni meteorologice. Dacã in noaptea de Vovidenie cerul este instelat si senin, anul care vine va fi secetos, iar dacã-i moinã (nu ger sau promoroacã) anul va fi bun. Dacã in aceastã zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasã, de va fi nor si liniste, peste an vor fi epidemii. Dacã in aceastã zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasã; de va fi nor si liniste, peste an vor fi epidemii. Dacã se intamplã sã ningã la Ovedenie, va fi iarnã grea. Cum va fi vremea in ziua de Ovidenie, asa va fi toatã iarna. În calendarul popular se credea cã in aceastã noapte strigoii circulau fãrã opreliste, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile usilor, cuptorul, vatra si icoana de vatrã, care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protectia vitelor impotriva animalelor sãlbatice se interzicea orice activitate legatã de prelucrarea lanii si pieilor de animale. Femeile lucreazã doar panã la amiazã, de teamã sã nu piarã sporul in casã pentru anul care vine. De la Ovidenie panã la Sangiorz, femeilor nu le mai este ingãduit sã batã rufele la spãlat cu maiul, cãci Maica Domnului nu-i mai poate scoate pe inecati cu volocul ce-l face din fuiorul de la Boboteazã; cand bat femeile cu maiul, cei inecati mai afund cad. Tot in ziua de Vovidenie, copiii pun in vase cu apã crengi de mãr. Tinute la luminã si cãldurã, ele inmuguresc si infloresc, fiind folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. În colindele romanesti se cantã, in plinã iarnã, despre florile dalbe, flori de mãr, sau despre mãrut, mãrgãritar. Ne intrebãm ce mãr ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mãr, de ce tocmai flori? Pentru cã bãtranii nostri stiau de la bãtranii lor ca acea joardã a Sfantului Nicolae trebuie sã fie una de mãr, iar dacã aceasta va inflori panã de Nasterea Domnului, inseamnã cã sfantul a mijlocit pentru iertarea celui cãruia i-a dãruit crenguta cu flori dalbe. În aceastã zi, bãtranele luau din livadã o creangã cu 7 prune, una cu 7 mere si una cu 7 alune, pe care le pãstrau in cãmarã, cãci se credea cã sunt bune de friguri in tot anul. În aceastã zi in popor se spune cã s-a fãcut lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagovestenie.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Arthur Gorovei – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, Bucuresti, 1995.
– Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001.
– Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom, Iasi, 1998.
– Gh. F. Ciausanu – ‘Superstitiile poporului roman’, Editura Saeculum Bucuresti, 2005.
– Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele’, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001.
– Tudor Pamfile – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997.
– ‘Vietile Sfintilor’, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.
