Anul acesta, se implinesc 99 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu patria mamã, Romania. Prin unirea acestor provincii s-a incheiat procesul de eliberare a romanilor care s-au aflat sub stãpaniri strãine. Armata romanã a sprijinit ferm actiunile politico-diplomatice si militare ale guvernului Romaniei, din perioada anilor 1914-1916, pentru desãvarsirea procesului de fãurire a statului national unitar roman. În acesti ani s-a intensificat procesul de instruire a tinerilor recruti si a rezervistilor, prin desfãsurarea unor exercitii, aplicatii si manevre militare pe terenurile de instructie din unitãti si in zonele viitoarelor actiuni de luptã probabile. În perioada celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, guvernul Romaniei si-a intensificat activitatea politicã, diplomaticã si culturalã, studiind posibilitãtile pentru intrarea tãrii in rãzboi, alãturi de alianta care-i garanta eliberarea romanilor aflati sub stãpaniri strãine: Tripla Aliantã, formatã din Germania si Austro- Ungaria, si Tripla Întelegere (Antanta), formatã din Anglia, Franta si Rusia. La data de 4/17 august 1916, guvernul Romaniei a semnat Tratatul de aliantã si Conventia militarã cu Antanta, prin reprezentantul sãu, Rusia, incununand efortul stãruitor de apãrare a independentei de stat si de pregãtire a cadrului luptei armate de eliberare nationalã si intregire statalã. În baza intelegerii militare, Franta si Anglia s-au angajat fatã de Romania sã furnizeze armatei romane mitraliere, tunuri, avioane si alte mijloace de luptã, precum si sã deschidã un nou front de luptã la Salonic. Rusia s-a angajat sã trimitã pe teritoriul tãrii noastre Armatele a 4-a si a 6-a Ruse si un corp de armatã in Dobrogea (200.000) de ostasi, precum si inlesnirea transportului armamentului din Franta si Anglia, prin Extremul Orient, panã in Moldova si Muntenia. Consiliul de Coroanã al Romaniei a hotãrat declararea stãrii de rãzboi cu Austro-Ungaria, la data de 14/27 august 1916. Ostasii tãrii, educati in familie, scoalã, bisericã, armatã, precum si cu ajutorul institutiilor de culturã asteptau cu mari emotii momentul intrãrii in luptã. Ei au vibrat la unison cu intregul popor. Unul dintre ei, locotenentul Dumitru Zotta, din Regimentul 16 Infanterie Suceava-Fãlticeni, nota: ‘Doi ani de asteptare ne incercaserã greu rãbdarea. Ziua mult doritã se intrezãrea cã vine (…). Spre Ardeal. Vestea cã plecãm la frontierã se rãspandi ca fulgerul in tot satul. La ora unu, muntii rãsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare si inaintare al cornistilor. (…) Toatã lumea era in adevãratã sãrbãtoare’ (Maior D. Zotta, ‘Clipe din invãlmãsagul luptelor pentru intregirea neamului’, Chisinãu, 1927, pag. 5-6). În noaptea de 14/15 – 27/28 august 1916, Armata Romanã a declansat Campania militarã de eliberare a Transilvaniei si Bucovinei de sub dominatia austro-ungarã. Dupã 300 de ani de la actul intregitor al lui Mihai Viteazul, ostasii tãrii, animati de cel mai fierbinte patriotism, inaintau pe strãvechiul pãmant strãmosesc de la nord si vest de Carpati, vestind cã sosise ceasul mult asteptat al implinirii celor mai inalte aspiratii de unitate si eliberare ale natiunii romane. Trei armate romane – 1, 2 si 4 (de Nord) – s-au angajat in operatia strategicã eliberatoare, pe intregul front, de-a lungul Carpatilor Orientali si Meridionali. Ofensiva a inceput prin ‘deschiderea’ trecãtorilor de cãtre trupele din acoperire, care au trecut la actiune chiar in seara zilei de 14/27 august, la ora 21:00, cu misiunea de-a ocupa pozitiile inamice situate la circa 15 km dincolo de frontierã. În ansamblul ofensivei generale executate pentru eliberarea Transilvaniei, fiecare armatã a executat o operatie ofensivã de sine stãtãtoare. Trupele romane erau animate de credinta legitimã in justetea cauzei pe care o serveau. Înaltul Ordin de Zi din 15/28 august 1916 preciza: ‘Fratii nostri vã asteaptã cu nerãbdare si cu inima plinã de nãdejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul si Stefan cel Mare, ale cãror rãmãsite zac in pãmanturile ce veti dezrobi, vã indeamnã la biruintã, ca vrednici urmasi ai ostasilor, care au invins la Vaslui, la Cãlugãreni si la Plevna. Veti lupta alãturi de marile natiuni cu care neam unit. O luptã aprigã vã asteaptã. Cu bãrbãtie sã-i indurãm greutãtile si izbanda va fi a noastrã. Arãtati-vã demni de gloria strãbunã. De-a lungul veacurilor un neam intreg vã va binecuvanta si vã va slãvi’ (Monitorul Oficial, nr. 108, din 15/28 august 1916, pag. 5417-5418). Desprinzandu-se din istoria noastrã milenarã ‘pentru a mai sãvarsi incã odatã gestul strãmosesc al jertfei de sine si al iubirii de tarã, neam si de pãmant’, tãranii soldati, care constituiau masa ostirii eliberatoare, ‘mergeau… sã-si implineascã a doua menire a lor: dupã munca pãmantului sfant, apãrarea lui impotriva dusmanilor strãini’ (Eugen Lovinescu, ‘În marginea epopeii. Note de rãzboi’, Bucuresti, 1919, pag. 4). Panã la sfarsitul lunii septembrie 1916 cele trei armate romane, sustinute si de populatia civilã, au desfãsurat lupte grele in Transilvania, ajungand pe aliniamentul Orsova- Sighisoara, pe cursul superior al Muresului. De la 1 octombrie 1916, efectivele Armatei 1-a Austro-Ungare au inceput o puternicã ofensivã spre Carpatii Orientali, punand in pericol Moldova. Marele Cartier General al Armatei Romaniei a dirijat cateva mari unitãti spre aliniamentul Carpatilor Orientali si Meridionali, pentru a impiedica pãtrunderea inamicului in zona interioarã. Dupã lupte darze, soldate cu mari pierderi umane si materiale, ostasii din Armata de Nord (nr. 4), comandatã de generalul Constantin Prezan, au oprit la granita de nord trupele austro-ungare. Sosite in ajutorul trupelor din Moldova, efectivele Diviziei a 15-a Infanterie Dobrogea, comandate de generalul Eremia Grigorescu, au luptat la Oituz, alãturi de ostasii moldoveni, cu un eroism legendar, sub deviza: ‘Pe aici nu se trece’. Armata 1-a Romanã, avandu-l la comandã, de la data de 11/24 octombrie, pe viteazul general Ion Dragalina (ìtaica Dragalinaî, cum l-au numit ofiterii in Scoala Militarã de Ofiteri Infanterie), a luptat pe Valea Jiului si Valea Oltului, opunandu-se cu inversunare ofensivei dezlãntuite de Armata a 9-a Germanã, comandatã de generalul Falkenhayn. Rãnit grav in lupte, in apropiere de mãnãstirea Lainici, pe Valea Jiului, generalul Ion Dragalin a murit in Spitalul Militar din Bucuresti. A murit si generalul David Praporgescu, pe Valea Oltului. Moartea acestor generali si a altor ofiteri cu functii importante in structura de comandã a armatei, precum si suplimentarea fortelor germane si austroungare in Transilvania au slãbit rezistenta trupelor romane, care s-au retras, prin lupte grele, spre Targoviste si, apoi, de la 27 noiembrie / 9 decembrie, spre Buzãu si Ramnicu Sãrat. Atacarea Dobrogei in noaptea de 18/31 august 1916, de cãtre trupele bulgare, sprijinite de trupe turcesti si germane, au determinat trupele romanesti, rusesti si sarbe, dislocate in Dobrogea, sã desfãsoare crancene lupte de apãrare. Înfrangerile suferite de cãtre romani la Turtucaia si Silistra au determinat Marele Cartier General din Armata Romaniei, la propunerea generalului Alexandru Averescu, sã opreascã ofensiva Armatei Romane in Transilvania, sã disloce Diviziile a 2-a, a 12-a si a 20-a Infanterie de la Armata 1-a si Diviziile a 5-a, si a 15-a Infanterie de la Armata a 2-a, in sudul tãrii, pentru a impiedica inamicul sã pãtrundã din Bulgaria peste granitã. Desfãsurarea manevrei militare de la Flãmanda, in perioada 18-22 septembrie, a fost intreruptã ca urmare a timpului nefavorabil, a unor greseli comise in asigurarea unitãtilor cu mijloace de luptã si a inceperii puternicei ofensive militare germane si austro-ungare in Transilvania. O parte a efectivelor Armatei 1-a, Armatei a 2-a si Armatei a 3-a, care a actionat in Dobrogea, a fost folositã in bãtãlia de apãrare a capitalei Bucuresti (cunoscutã si sub denumirea de Bãtãlia de pe raurile Arges – Neajlov, 16-20 noiembrie 1916), insã trupele romane au fost infrante. De cealaltã parte, trupele germane, bulgare si turce, conduse de vestitul feldmaresal Mackensen, au ocupat Bucurestiul si apoi Ploiestiul, in ziua de 23 noiembrie/6 decembrie 1916.
– continuare în numãrul viitor –
* Col. (rtr.) Constantin Chiper
