Cuvioasa Parascheva sau Paraschiva se bucurã în credintele populare de o asemenea evlavie în rândul românilor, încât acestia au transferat atributele si trãsãturile sfinteniei sale unei divinitãti ancestrale din mitologia autohtonã, si anume „Sfintei Vineri” favorizat, pe de o parte, de faptul cã numele Cuvioasei înseamnã în limba greacã „Vineri”, iar pe de altã parte, faptului cã oamenii satelor respectau, deopotrivã, traditiile ancestrale, practicile ciclurilor marianic, hristic, al Sfintilor Apostoli si Mucenici, precum si pe cele ale divinitãtilor feminine ale sãptãmânii: „Sfânta Miercuri”, „Sfânta Vineri” si „Sfânta Duminicã”, dimpreunã cu toatã suita de credinte, semnificatii, practici si interdictii care solidificã protectia divinitãtii respective.
‘Sfanta Vineri’ ar proveni din cultul zeitei romane Venus, rãspandit in Dacia romanã, trecut cu modificãri semnificative de influentã slavã in credinta folcloricã, rãmanand, prin excelentã, ‘o zeitate justitiarã’. Un inteles cu totul aparte au cãpãtat cele douã ‘Vineri Mari’ ale anului, ‘Vinerea din Sãptãmana Patimilor’ si ‘Vinerea Mare de Toamnã’, zile insemnate, sãrbãtorite prin post, pocãintã si rugãciune, ce exprimã o proportionalitate culticã si astronomicã, cu mare semnificatie in ciclul spiralã al anului si al obiceiurilor care se derulau intre echinoctii si solstitii. Sãrbãtoritã cu mare fast de traditiile precrestine in luna octombrie, pe lunã plinã, ‘Vinerea Mare de Toamnã’ se celebreazã in miez de toamnã, cand desfrunzirea arborilor si incãruntirea campurilor de brumele timpurii, anuntã ‘imbãtranirea timpului’ si incheierea ciclului calendaristic. Cuvioasa Parascheva, poate cea mai cunoscutã dintre toti sfintii ale cãror moaste se aflã in tara noastrã, veneratã in Biserica Ortodoxã Romanã si in alte biserici de rit oriental ca sfantã patroanã si ocrotitoare a Moldovei si reprezintã in calendarului pastoral un moment important prin pregãtirea turmelor pentru iernat, precum si deschiderea principalelor targuri, in care se valorificã produsele turmelor de oi. Nãscutã, pe pãmant sarbesc din pãrinti evlaviosi in vecinãtatea cetãtii Calicatriei, in satul Epivat, Sf. Cuvioasã Paraschiva a inceput a petrece o viatã stramtoratã si sãrãcãcioasã, si a ravnit cu osardie vietii sfintilor, cu postul si cu privegherea slãbindu-si trupul sãu si robindu-l pe el duhului. Astfel, cu evlavie a respins ideea de a trãi intr-o lume cu multe tulburãri si pãcate a luat drumul pustiului pentru a trãi in post si rugãciune asemenea ingerilor. Voievodul si domnul Moldovei dreptcredinciosul Vasile Lupu, afland despre moastele sfintei cuvioase Parascheva, a dorit cu evlavie sã le aducã de la Constantinopol cu cinste intru a lui dreptslã vitoare domnie. Iar Domnul cel lãudat intru sfintii sãi, vrand ca si pe pãmantul romanesc sã proslãveascã pe cuvioasa sa, a ajutat dorintei voievodului si a pus aceasta in inima prea sfintitului patriarh al Constantinopolului kir Partenie, incat, cu sfatul sfintitului sãu sobor si cu invoirea altor prea sfintiti patriarhi, cinstitele moaste ale cuvioasei maicii Parascheva le-a trimis la Vasilie Lupu Voievod, dupã dorinta lui, si le-au adus in pãmantul Moldaviei, in cetatea scaunului sãu, Iasi. Moastele au fost asezate cu toatã cinstea cuvenitã in biserica sfintilor Trei Ierarhi, cu multã veselie si bucurie a tot tinutul Moldovei, in ziua de 14 octombrie 1641. În mitologia romaneascã, ‘Sfanta Vineri’ poartã diferite chipuri. Cand este prezentatã ca divinitate intransigentã, justitiarã, este imaginatã in chip de vãduvã foarte bãtranã, uscãtivã, rea, aducãtoare de nãpastã, iar cand devine ocrotitoare, poartã chipul unei bãtrane veghetoare la sãnãtatea oamenilor si la fertilitatea campurilor. Ea insãsi ar poseda la curtile ei o cãtea de pazã cu trup de fier si dinti de otel, numitã adesea Leica-Boldeica. Sfanta Parascheva este ocrotitoarea celor aflati in nevoi, ‘dãruitoarea’ celor in necaz, a celor care isi deschid sufletul in fata moastelor sale si se roagã cu sinceritate si credintã. În folclor, figura Sfintei coincide cu cea a Sfintei Vineri care ajuta tinerele sã se cãsãtoreascã cu cel hãrãzit de Dumnezeu, care inlesneste nasterea femeilor cãsãtorite si ia sub aripa sa protectoare animalele sãlbatice. În popor, Sfanta Parascheva e perceputã ca fiind ‘mare la trup si uratã la chip’, dar cu un suflet bun, pentru cã-i fereste pe oameni de boli, grindinã, trãsnet si pe copii ii apãra de deochi. De aici, de la aceastã perceptie, i se mai spune si Sfanta Vineri. De Cuvioasa Parascheva, la sate, are loc ‘ingroparea’ verii; se face o masã comunã la bisericã, cu bucate multe si alese, dar multi gospodari postesc cu desãvarsire in aceastã zi, pe care poporul o numeste si Vinerea Mare, indiferent in ce zi cade aceastã sãrbãtoare, cãci se spune cã Sfanta a fost chinuitã de pãgani intr-o zi de vineri. La Vinerea Mare, asa cum era numitã popular Sfanta Parascheva, credinciosii merg la bisericile sau mãnãstirile din apropiere sã se roage pentru sãnãtate, bunul mers al vietii si pentru inlãturarea necazurilor, si fac pomeni pentru mortii care nu-si gãsesc linistea, adicã pentru aceia care au murit fãrã lumanare si au fost ingropati fãrã preot. Gospodarii care pot si au cu ce, fac in aceastã zi, masã mare, cu bucate alese sã mãnance si cei sãraci, nu se servesc, insã, poame cu cruce, nuci si castraveti. Se spune cã dacã toamna nu plouã panã la Cuvioasa Parascheva, atunci va veni iarna curand si cum va fi aceastã zi, asa va fi mereu panã la Sfantul Dumitru iar dacã frunzele copacilor ingãlbenesc si cad repede, este semn cã anul care vine va fi roditor. În credinta romani, ziua ‘Sfintei Vineri de Toamnã’ sau Cuvioasei Parascheva este timp de praznic al mortilor pomeniti din neam in neam, temei pentru care se impart ofrande (lipii din grau nou, vin sau must nou pentru cei plecati in ‘Lumea Neintoarcerii’. Praznicul impune si interdictii: munca la camp, chinuirea bobului de grau, care are chipul lui Hristos, melitarea canepei, toarcerea ei cu fusul, spãlatul rufelor, facerea focului in cuptor, coacerea painii, consumarea pepenelui rosu sau a poamelor negre, a porumbelor. Sacralitatea impusã de calendarul ortodox face ca in aceastã zi consacratã Sfintei Parascheva sã fie interzisã orice tip de activitate de cãtre intreaga comunitate a satelor: tinerii pentru a avea soarta binevoitoare in iubire si parte de un sot bun, dar si pentru a trãi in cinste precum a fost sfanta iar cei mai in varstã tin sãrbãtoarea pentru belsug si sãnãtate. Se interzicea spãlatul rufelor sau cusutul hainelor ori alte treburi gospodãresti crezandu-se cã dacã nu respectã aceste interdictii va fi rãu de trãsnet, de grindinã, li se vor coace degetele le vor cãdea unghiile si vor face negi pe corp sau vor suferi de diferite boli de piele si de ochi. În apropierea sãrbãtorii, Sfanta Paraschieva se aratã in visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau in suferinte sufletesti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care gresesc. Femeile care urmeazã sã aducã prunci pe lume sã impartã celor nevoiasi colaci si mere copiilor sãrmani pentru a avea o nastere fãrã dureri si a primi alinarea Sfintei. Astfel, copilul care va veni pe lume va intra sub ocrotirea Sfantei Parascheva si ferit de boala trupului. La sate, se fac focuri in curte pentru a alunga spiritele rele. Si in practicile pastorale, in dimineata sãrbãtorii Sfantei Parascheva are si conotatii premonitive, stabilindu-se felul in care va fi iarna, functie de cum dorm oile in stanã: adunate una langã alta, semn de iarnã grea, iar rãsletite, semn de iarnã blandã. Tot acum se slobozesc berbecii la oi, pentru ca mieii sã fie fãtati inainte cu douã sãptãmani de Paste; mieii ce vor vei pe lume vor fi frumosi si pestriti. La multi ani tuturor ce poarta numele Parascheva!
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ‘Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea’, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. – Arthur Gorovei. – ‘Credinti si superstitii ale poporului roman’. Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, Bucuresti, 1995. – Antoaneta Olteanu – ‘Calendarele poporului roman’, Editura Paideia, 2001. – Elena Niculita Voronca – ‘Datinile si credintele poporului roman’, Editura Polirom Iasi, 1998. – Gh. F. Ciausanu – ‘Superstitiile poporului roman’, Editura Saeculum Bucuresti, 2005. – Ion Ghinoiu – ‘Obiceiuri populare de peste an’, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997. – Ion Ghinoiu – ‘Sãrbãtori si obiceiuri romanesti’, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Ghinoiu – ‘Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000’, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999. – Ion Talos – ‘Gandirea magico-religioasã la romani’, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Irina Nicolau – ‘Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti’, Editura Humanitas, 1998. – Marcel Olinescu – Mitologie romaneasca, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001. – Narcisa Stiucã – ‘Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II’, Editura Cartea de Buzunar, 2006. – Romulus Vulcãnescu – ‘Mitologie Romanã’, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1985. – Simion FIorea Marian – ‘Sãrbãtorile la romani’, Editura ‘Grai si Suflet – Culturã Nationalã’, 2001. – Tudor Pamfile, ‘Mitologia romanã’, Editura ALL, Bucuresti, 1997. – Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
