nsotit de .P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei, proaspt nscunatul Episcop al Husilor, P.S. Ignatie, a continuat periplul prin judetul Vaslui, n care, asa cum singur a recunoscut, este pentru prima dat cnd calc. Dup ce au vizitat Protopopiatul Vaslui, Curtile Domnesti si Biserica „Sfntul Ioan Boteztorul”, acolo unde au si tinut o slujb religioas, si avut o ntrevedere cu sefii judetului, cele dou mari fete bisericesti s-au ntretinut cu angajatii Consiliului Judetean si ai Prefecturii Vaslui. „As vrea s descoperiti n mine un printe!”, le-a cerut celor prezenti P.S. Ignatie. Vizita a continuat apoi la Primria municipiului Vaslui, acolo unde naltele fete bisericesti au fost ntmpinati de primarul Vasile Pavl si functionarii municipalittii.
Timp de aproape o or, activitatea functionarilor din Palatul Administrativ a fost paralizat de vizita .P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei, care l-a insotit pe noul Episcop al Husilor, P.S. Ignatie, in preluarea mandatului. Cei doi, insotiti de Protopopul Adrian Chirvase, au inceput vizita la Vaslui la Biserica ‘Sfantul Ioan Boteztorul’, acolo unde au tinut o slujb, dup care au mers la Curtile Domnesti si la sediul Protopopiatului, dup care au avut o lung intrevedere cu sefii judetului, presedintele CJ Dumitru Buzatu si cei doi vicepresedinti, cu prefectul Eduard Popica si subprefectul Mircea Gologan. Ulterior, cele dou inalte fete bisericesti s-au inftisat angajatilor celor dou institutii, care au umplut sala mare a Palatului Administrativ. nainte de a rosti o scurt rugciune si a binecuvanta pe cei prezenti, P.S. Ignatie, Episcopul Husilor, a multumit pentru primirea fcut si a dat asigurri c doreste ca vasluienii s vad in el, mai presus de toate, un printe: ‘Pentru mine, aceste trei zile au reprezentat o experient foarte frumoas, fiind pentru prima dat cand vin in judetul dumneavoastr. n aceste zile, am avut sentimentul c aceste locuri si oamenii lor sunt aproape de Dumnezeu, poate mai mult ca in alte prti. Este si o bucurie, dar si o Cruce de purtat, pentru c nu e atat de simplu s lucrezi cu oamenii si cu pstorii lor, preotii din parohiile din judet. Cand intalnesti pentru prima dat pe cineva, incerci s-l privesti fr vreo prejudecat. Doresc s v privesc si s m priviti in acelasi fel, si m-as bucura s rmanem cu aceast stare de curtenie, sinceritate si smerenie. V asigur c in mine veti gsi un om care vrea s cultive bune relatii si s demonstreze mult responsabilitate, atat in relatia cu credinciosii, cat si cu oamenii bisericii. Cel mai mult, as dori s descoperiti in mine, inainte de toate, un printe!’, s-a adresat celor prezenti P.S. Ignatie, Episcopul Husilor. Cei doi prelati au mers si la Primria municipiului Vaslui, acolo unde erau asteptati de primarul Vasile Pavl si functionarii municipalittii. ‘Chiar dac aceast zon e mai srac, privind inluntrul nostru, vedem c sunt si lucruri de exceptie, care merit remarcate. Printre altele, Vasluiul e judetul care d cei mai multi clugri si maici, care slujesc la mnstiri din toat tara, asta in ciuda faptului c in zon nu sunt prea multe astfel de lcase. E semn c oamenii acestor locuri sunt mai smeriti, mai aplecati ctre Dumnezeu, si m bucur c am reusit s-l conving pe P.S. Ignatie s lase diaspora si s vin s pstoreasc aceast turm’, le-a declarat celor prezenti .P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei.










