– continuare din numãrul trecut –
În pofida acestor realizãri deosebite, la sfarsitul anului 1865, forte ostile din interior si exterior i-au pregãtit abdicarea domnului Alexandru Ioan Cuza. La data de 11/23 februarie 1866, dupã miezul noptii, complotistii sprijiniti de generalul Nicolae Haralambie, comandantul garnizoanei militare Bucuresti, si condusi de comandantul gãrzii palatului, maiorul Dimitrie Lecca (care va deveni ministru de rãzboi in noul guvern), au intrat in Palatul Domnesc. Domnul Cuza a iscãlit actul de abdicare, fãrã a opune rezistentã. În cursul aceleiasi nopti, Alexandru Ioan Cuza a fost silit sã pãrãseascã Bucurestiul, indreptandu-se spre Ploiesti, Predeal, Brasov si, mai departe, spre Viena. Criticand acest act odios, marele poet Mihai Eminescu scria: ‘Vor trece anii si nu va exista roman cãruia sã nu-i crape obrazul de rusine, de cate ori va rãsfoi istoria neamului sãu la pagina 11 februarie si stigmatizarea acelei negre felonii va rãsãri pururi in memoria generatiilor, precum in orice an rãsare iarba langã mormantul vandutului Domn (…). Cãci 11 februarie este un act de lasitate si ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodatã e lasitatea’. Alexandru Ioan Cuza a peregrinat prin Austria, Italia si Germania. În momentul plecãrii se aflau de fatã membrii locotenentei domnesti si ai guvernului, cãrora Alexandru Ioan Cuza, cu aleasã demnitate, le-a spus: ‘Sã dea Dumnezeu sã-i meargã tãrii mai bine fãrã mine, decat cu mine. Sã trãiascã Romania!’. Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viatã la data de 15/27 mai 1873, ora 1:30, sub privirile neputincioase ale sotiei sale si ale medicilor, la Hotelul ‘Europa’, din Heidelberg (Germania), care-l gãzduise panã in ultima clipã a vietii. Pe certificatul de deces, principesa Elena Cuza a tãiat locul nasterii Bucuresti, scriind, corect, Barlad. Dupã obtinerea pasaportului de cãtre agentul diplomatic al Romaniei la Berlin, Theodor Rosetti (cumnatul sãu), la data de 24 mai rãmãsitele pãmantesti ale fostului domn au fost transportate in tarã, cu trenul mortuar, si au ajuns la Ruginoasa, judetul Iasi, la 27 mai 1873. Alexandru Ioan Cuza a fost inmormantat, la 29 mai 1873, in incinta bisericii din curtea conacului familiei de la Ruginoasa, care fusese cumpãrat de la Mihail Sturza, vãrul principesei Elena Rosetti-Cuza. La slujba religioasã au participat mii de tãrani, precum si prietenii devotati, din randul cãrora nu lipseau: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogãlniceanu, Petre Grãdisteanu, Petru Poni. În cuvantul omagial rostit la mormantul lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogãlniceanu spunea: ‘Nu gresalele lui l-au rãsturnat, ci faptele cele mari’. În ianuarie 1944 osemintele domnlui Cuza au fost depuse la Biserica ‘Trei Ierarhi’ din Iasi, alãturi de osemintele fostului domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir (martie-aprilie 1693 si 1710-1711). Asa cum aprecia sfetnicul sãu, Mihail Kogãlniceanu, domnul Alexandru Ioan Cuza si-a scris singur istoria: ‘Fata tãrei este pagina istoriei lui Alexandru Ioan Cuza. Alexandru Ioan I nu are trebuintã de istoriograf. El singur si-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu cari a fãcut el un stat, o societate, alta decat aceea ce ia fost datã, cand l-am proclamat domn’. În constiinta romanilor, Alexandru Ioan Cuza a fost si rãmane cel dintai domn al Romaniei moderne, intemeietorul statului national roman modern. El a condus cu inteligentã si dãruire actiunea de propãsire a Romaniei pe drumul modernizãrii. Cu tenacitatea unui om hotãrat sã meargã panã la capãt cu reformele, el a depãsit atat obstacolele create pe plan intern de conservatorii si liberalii radicali, cat si obstacolele externe venite din partea marilor puteri vecine. În timpul domniei, Alexandru Ioan Cuza s-a strãduit sã introducã statul pe calea civilizatiei Europei occidentale, cu deosebire a celei franceze, de aceeasi sorginte latinã ca si cea romaneascã, avand un sprijin de nãdejde in Napoleon al III-lea, impãratul Frantei. Alexandru Ioan Cuza a avut un caracter integru, a fost un om sincer si cu vederi largi, fãrã a avea idei extremiste. Era spiritual, inteligent, popular si iubit de popor. N-a dorit sã facã cu orice chip carierã sau sã punã in umbrã pe ceilalti prin mari insusiri. Nu era orator de talia lui Mihail Kogãlniceanu, nici talentat ca Vasile Alecsandri si nici nu avea prestigiul lui Costache Negri. Era, in schimb, o fire dezinteresatã, ce nu se folosise de slujbele avute in administatie pentru a face avere. Nici ca domn n-a avut mare avere. Privind in timp, fãrã urã si pãrtinire, Zoe Sturza, sora lui Costache Negri, scria, in 1881: ‘Principele Cuza va avea totdeauna o paginã strãlucitoare in istoria tãrii sale. Cãci dacã omul a avut slãbiciuni inerente sãrmanei noastre naturi umane, suveranul a fost intotdeauna integru si pãtruns de cel mai mare patriotism’. Poetul Mihai Eminescu il aprecia pe domnul Alexandru Ioan Cuza ca pe ‘unul dintre Domnii cei mai patriotici din citi au fost vreodatã in tãrile Dunãrii romane’. Un portret al domnului Cuza l-a fãcut si istoricul Florin Constantiniu, in lucrarea ‘O istorie sincerã a poporului roman’, la pagina 218: ‘Cuza este una din cele mai de seamã personalitãti ale istoriei romanesti. Inteligent, voluntar, abil, hotãrat sã meargã panã la capãt’. Cu trecerea timpului prestigiul lui Cuza a crescut, in ciuda faptului cã marii mosieri, liberalii radicali si varfurile clerului bisericesc nu-i pãstrau o amintire frumoasã. La cererea poporului, partidele de guvernãmant au fost nevoite sã atribuie denumirea Alexandru Ioan Cuza unui numãr de 16 localitãti rurale, precum si unor scoli din judetele Vaslui, Neamt, Iasi, Galati, Vrancea, Bacãu, Prahova, Cãlãrasi, Kahul si Ilfov. Deasemenea, numele domnlui si cel al principesei Elena Cuza au fost date unor strãzi, bulevarde si piete. Domnului, sotiei sale si sfetnicilor apropiati le-au fost realizate monumente de for public (istorice) si busturi, cum sunt cele din: Iasi, Craiova, Galati, Focsani, Ramnicu Sãrat, Husi, Barlad, Brãila, Ploiesti, Bucuresti, Floresti (judetul Prahova), Gorgota (judetul Prahova), Heidelberg (Germania), Chisinãu (Republica Moldova), Gura Galbenã (Raionul Cimislia, Republica Moldova). S-au realizat mai multe muzee, cele mai bine dotate si documentate fiind la Iasi, Galati, Ruginoasa (judetul Iasi) si Focsani. Au fost scrise multe cãrti cu caracter istoric si beletristic si au fost realizate compozitii muzicale, picturi si lucrãri grafice.
* Col. (rtr.) Constantin Chiper
NOTE:
1. General Vasile Milea s.a., Istoria militarã a poporului roman, volumul IV, Editura Militarã, Bucuresti, 1987
2. I. Boicu, Gh. Platon, Al. Zub, Cuza Vodã, In memoriam, Editura Junimea, Iasi, 1973
3. Constantin C. Giurescu, Alexandru Ioan Cuza, Editura Militarã, Bucuresti, 1973
