Mãsuri pentru eliminarea discriminãrilor salariale între personalul didactic care desfãsoarã aceeasi muncã

0

Guvernul a dispus, miercuri, printr-o hotãrâre, mãsurile necesare punerii în practicã a eliminãrii oricãror discriminãri salariale între personalul didactic care desfãsoarã aceeasi muncã, în aceleasi conditii, conform Legii nr. 85/2016.

Potrivit unui comunicat al Executivului, hotãrarea stabileste procedurile de aplicare necesare plãtii diferentelor salariale cuvenite personalului didactic din invãtãmantul de stat preuniversitar si universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, care nu a obtinut aceste drepturi prin hotãrari judecãtoresti. Sursa citatã precizeazã cã, in conformitate cu hotãrarea, de aceste mãsuri reparatorii vor beneficia „personalul didactic si didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de indrumare si control din invãtãmantul preuniversitar si universitar de stat, precum si din bibliotecile centrale universitare, incadrat in perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, respectiv, intr-un interval de timp din aceastã perioadã, care nu au beneficiat de plata diferentelor de drepturi salariale ca urmare a punerii in aplicare a unor hotãrari judecãtoresti”. „Plata diferentelor de drepturi salariale se va realiza esalonat, pe o perioadã de cinci ani, potrivit Legii nr. 85/2016. În cazul persoanelor care s-au pensionat panã la data de 8 mai 2016 (data intrãrii in vigoare a legii), inclusiv, aceste drepturi se achitã intr-o singurã transã. Persoanelor care se vor pensiona dupã data de 8 mai 2016, insã in termenul de cinci ani prevãzut de lege, li se vor achita aceste drepturi panã cel tarziu la data pensionãrii”, se aratã in comunicat. Conform aceleiasi surse, pentru plata acestor drepturi in cursul anului 2016 au fost asigurate fondurile necesare prin rectificarea bugetarã adoptatã de Guvern.