Evaluarea Nationalã si Bacalaureatul 2017 se vor desfãsura cu o sãptãmânã mai devreme decât în acest an, având si o serie de noutãti. Astfel, ponderea mediei obtinute la evaluarea nationalã va conta, la admiterea în liceu, în proportie de 80%, iar repartizarea computerizatã a elevilor de clasa a IX-a se va face într-o singurã etapã. În ceea ce priveste sesiunea de toamnã a Bacalaureatului, probele scrise se vor desfãsura înaintea celor de evaluare a competentelor.
Conform calendarului examenelor nationale aprobat de Ministerul Educatiei pe data de 31 august si publicat sãptãmana trecutã, in anul 2017, cele mai importante examene scolare se vor desfãsura cu o sãptãmanã mai devreme decat in acest an. Asta si pentru cã si anul scolar 2016 – 2017 a inceput mai devreme, pe 12 spetembrie. Înscrierile pentru Evaluarea Nationalã 2017 se vor face in perioada 7 – 9 iunie, chiar la sfarsitul clasei a VIII-a, programat pentru 9 iunie, urmand ca primele probe sã se desfãsoare incepand cu data de 19 iunie, cand va avea loc proba scrisã la Limba si literatura romanã. Urmeazã apoi, pe 21 iunie, proba scrisã la Matematicã si, a doua zi, cea la Limba si literatura maternã – proba scrisã, urmand ca rezultatele sã fie afisate in data de 26 iunie panã la ora 16, zi in care, in intervalul orar 16 – 20, sã se depunã si eventualele contestatii. În perioada 27 – 29 iunie 2017 se va proceda la rezolvarea contestatiilor, urmand ca, pe 30 iunie sã fie afisate rezultatele finale. Cea mai importantã schimbare anuntatã pentru Evaluarea Nationalã 2017 este faptul cã a fost eliminatã prevederea conform cãreia nota finalã dupã solutionarea contestatiilor se modificã numai in cazul in care intre nota initialã si nota de la contestatii exista o diferentã de minimum 0,5 puncte. În plus, la admiterea la liceu in anul scolar 2017 – 2018, ponderea mediei obtinute de elevi la acest examen va fi de 80%, in loc de 75%, cum este in prezent, iar media generalã a anilor de gimnaziu va conta in proportie de doar 20%. Ulterior, repartizarea computerizata in clasa a IXa in licee si scoli porfesionale se va realiza intr-o singurã etapã, urmatã de o perioadã dedicatã rezolvãrii cazurilor speciale, conform metodologiei. În ceea ce priveste examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017 va debuta in perioada 22 – 26 mai 2017 cu inscrierea candidatilor, incheierea cursurilor pentru elevii de clasa a XIIa sau a XIII-a fiind programatã pentru data de 26 mai În zilele de 6 – 7 iunie este programatã Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã in limba romanã, urmatã, intre 8 – 9 iunie, de Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã in limba maternã, apoi, in zilele de 9, 12 si 13 iunie, de Evaluarea competentelor digitale si, intre 14 – 16 iunie, de Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limbã de circulatie internationalã. Probele scrise vor debuta pe data de 26 iunie, cu Limba si literatura romanã, urmatã, a doua zi, de cea la Limba si literatura maternã, pentru ca, pe data de 28 iunie, sã se desfãsoare proba obligatorie a profilului si, pe 30 iunie, proba la alegere a profilului si specializãrii. Afisarea rezultatelor se va face pe data de 5 iulie, panã la ora 16, zi in care, in intervalul orar 16 – 20, se vor depune si eventualele contestatii, afisarea rezultatelor finale fiind programatã pentru data de 10 iulie. În ceea ce priveste sesiunea de toamnã a Bacalaureatului 2017, programul este urmãtorul: 11 – 14 iulie – inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen 27 iulie – inscrierea candidatilor care au promovat examenele de corigente 21 august – Limba si literatura romanã – proba scrisã 22 august – Limba si literatura maternã – proba scrisã 23 august – Proba obligatorie a profilului 24 august – Proba la alegere a profilului si specializãrii 25, 28 august – Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã in limba romanã 28 august – Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare oralã in limba maternã 29-30 august – Evaluarea competentelor digitale 30-31 august – Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limbã de circulatie internationalã 1 septembrie – Afisarea rezultatelor (panã la ora 16.00) si depunerea contestatiilor (orele 16.00 – 20.00) 6 septembrie 2017 – Afisarea rezultatelor finale. Cea mai mare noutate a Bacalaureatului 2017, sesiunea de toamnã, este aceea cã probele scrise se vor desfãsura inaintea celor de evaluare a competentelor. La solicitarea comisiilor de bacalaureat judetene ori a municipiului Bucuresti sau din proprie initiativã, Comisia Nationalã de Bacalaureat poate aproba in situatii exceptionale prelungirea perioadelor de sustinere a probelor de evaluare a competentelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrãrile scrise ori de afsare a rezultatelor.










