Rãmas, în urma unui accident de muncã, fãrã puterea de a-si folosi ambele mâini, un vasluian în vârstã de 36 de ani din Untesti, comuna Bogdãnesti, are nevoie de ajutorul semenilor sãi. Gabriel Sandu Ionascu are urgentã nevoie de o grefã de piele si o operatie de reconstructie a tendoanelor bratelor, operatie pentru care nu are însã posibilitãti financiare. Dacã ar fi bun de muncã, în primul rând si-ar trage curent electric în cãsuta în care locuieste împreunã cu sotia, singurul sãu sprijin.
În anul 2002, pe cand lucra la un gater, Gabriel Sandu Ionascu a suferit un accident de muncã, in urma cãruia i-au fost retezate toate degetele de la mana dreaptã si douã (cel mare si cel mic) de la mana stangã. Mai grav, i-au fost afectate tendoanele de la ambele brate, chiar deasupra cotului, lucru care l-a lãsat practic handicapat, neputand sã-si foloseascã mainile nici mãcar pentru a se imbrãca. ‘Am avut noroc cã, dupã accident, medicii au reusit totusi sã-mi salveze bratele, desi initial se punea problema amputãrii lor. Ulterior, dupã vindecare, mi s-a spus cã ar trebui sã fac o operatie de reconstructie a tendoanelor, dar si grefe de piele la ambele brate, ca sã-mi recapãt, mãcar partial, puterea de a-mi folosi mainile. Am incercat la spitalele din Barlad si Vaslui, dar aici nu au posibilitatea sã facã o astfel de operatie, iar in altã parte, costã foarte mult, peste posibilitãtile noastre. Cu ajutorul ziarului Monitorul, sper sã gãsesc oameni de bine care sã mã ajute, sã pot sã fiu din nou om’, povesteste Gabriel Sandu Ionascu care, la 36 de ani, are nevoie de ajutor chiar si pentru a se imbrãca sau a efectua alte simple operatii. De la accident, in afara indemnizatiei de handicap de gradul II, in valoare de 250 lei lunar, singurul ajutor ii este sotia. Aceasta este cea, in afarã de servici, face toate treburile in casã, incepand de la a avea grijã de sotul ei si panã la procurarea celor necesare traiului zilnic. Cei doi soti locuiesc intr-o casã din Untesti, comuna Bogdãnesti, unde nu au nici mãcar curent electric, costul instalatiei necesare depãsind cu mult posibilitãtile lor financiare. ‘Am cerut, pentru bransare, ajutorul primãriei, insã nici ei nu au resurse financiare. Dacã voi putea face operatia de care am nevoie, primul lucru voi munci ca sã pot sã-mi trag acasã curent electric. Asta cu atat mai mult cu cat, in timp, am contactat o boalã de plãmani, pentru care medicii mi-au recomandat folosirea unui aparat special. Nu m-am dat niciodatã in lãturi de la muncã, insã acum, pentru cã nu pot sã fac nimic in casã, parcã nu mã simt om!’, povesteste tanãrul. Cei care doresc sã-l ajute pe Gabriel Sandu Ionascu o pot face donand bani in contul RO35BPOS38103328790RON01.










