Confirmand inc o dat (dac mai era nevoie) rdcinile grecolatine si crestine ale spiritualittii europene, imnul se inscrie plenar, ca origine, in aceste dou areale culturale. La ele, intr-o evolutie fireasc, in continuare, si nu prea pe placul celor de la Bruxelles, s-a adugat si a devenit definitoriu caracterul profund national. Mentionm faptul c, in acceptiunea modern, conceptul de natiune se raporteaz la anul 1793, cand, in preajma btliei de la Valmy, generalul francez Kellerman a lansat lozinca „Vive la nation”. Din punct de vedere etimologic, ne referim la termenul grecesc „Hymnos” – cantec de slav -, devenit in latin „Hymnus”, in francez, „hymne”, de unde romanescul „imn”. Asemenea tuturor aspectelor culturale si artistice, imnurile s-au nscut in lumea religiei, au fost inchinate zeilor si apoi lui Dumnezeu. Asa cum primele obiecte din lut sau metal nu au avut functii utilitare, ci au reprezentat credinte concretizate in idoli, la fel, primele versuri si melodii au glorificat Divinitatea in infinitele sale forme de manifestare. De la strvechiul imn inchinat soarelui Ra, la cele dedicate zeittilor grecolatine, s-a ajuns la imnologia crestin, psalmi, imnuri crestine propriu-zise, dup anul 200 d. H., cantecele liturgice bizantine si cele apartinand catolicilor, protes – tantilor, anglicanilor etc. Iar in zilele noastre imnul este definit, in orizontul desacralizrii, drept o creatie simbolizand oficial, dar si sufleteste, unitatea national si statal. S incercm conturarea etape – lor evolutive consemnate intre altele si in admirabila lucrare, ptruns de un autentic patriotism romanesc, intitulat „Simbolurile nationale ale Republicii Moldova”, aprut la Chisinu in 2010 si datorat unui colectiv de cercettori de nivel academic. Astfel, este amintint cretanul Masomede, care, in secolul II i. H., compunea imnul „ctre Soare”. El a fost precedat de poetul Tirteu, autorul unor imnuri insufletitoare pentru lupttori, apoi imnurile inspirate de opera lui Homer sau cele legate de tragicul Orpheu, cel de origine trac. Imnurile crestine, in primele lor ipostaze, sunt descoperite pe papirusuri din secolele II – IV, sub forma unor cantece dedicate lui Dumnezeu si apoi sfintilor. Mai tarziu, din secolele V – VI, se impun imnografii bizantini Ioan Damaschinul si Sfantul Roman Melodul, al crui „Hristos a inviat” il cantm si astzi. n Occidentul medieval s-au impus imnurile pe muzic gregorian (de la Papa Grigore cel mare, 540 – 604), ilustrat si dezvoltat de Sfantul Ambrozie din Milano, autor al unui mare numr de creatii, intemeietorul unei adevrate scoli. Plecand de la faptul c in limba latin „Cantus” insemna atat melodia, cat si versurile interpretate, Sfantul Augustin afirma c „imnul este imn numai dac intruneste lauda lui Dumnezeu spus si cantat”. Dintre imnurile crestine reprezentative pentru acea perioada retinem „Te Deum laudamus”, atribuit de unii lui Nicetas din Remesiana, interpretat si astzi intr-o manier traditional, dar si modern. Interesant si semnificativ totodat rmane un element nou, cu largi consescinte ulterioare. n plin Ev Mediu, cu mult inaintea impunerii ideii de natiune, unele cantri crestine incep s fie percepute asemenea imnurilor de stat de mai tarziu. Un exemplu gritor in acest sens vine din Polonia medieval a secolelor XII – XV. Cantecul „Bogurodzica” (Nsctoare de Dumnezeu, inchinat Fecioarei Maria) a fost interpretat de cavalerii polonezi si ia insufletit in lupt in btlia de la Grunwald (1410) purtat impotriva Ordinului Teutonic. Dar, de subliniat pentru noi, acolo, pe acelasi fond muzical s-au aruncat in lupt si clretii moldoveni trimisi in ajutorul polonezilor de Alexandru cel Bun, sub comanda sptarului Coman. Pe aceeasi linie se inscriu nenumrate alte creatii medievale. Ele au precedat si au generat chiar nenumrate alte imnuri religioase cu functionalitate national. Pe acest fond, sub impulsul revolutiei franceze din 1879, se vor naste adevratele imnuri nationale: „La Marseille”, „Polonia n-a murit inc” si „Marsul lui Racoti”. Luptele pentru formarea statelor nationale si miscrile revolutionare de la 1848 au dus la aparitia altor imnuri, ca „Inno di Garibaldi” si „Deutschland, deutschland uber ales” (Germania mai presus de orice). Ultimul cantec a fost comentat tendentios, titlul a fost tradus cu intentie eronat (Germania peste tot) pentru a fi perceput drept agresiv, fascist chiar. De fapt, el dateaz din 1841, fiind o emanatie a atmosferei revolutionare si umaniste germane. Japonia se inscrie si ea aici cu originalitatea sa atat de cunoscut. Ea are cel mai vechi imn national din lume, desi a fost instituit ca atare in 1999, si este totodat cel mai scurt. Versurile sunt din jurul anului 1000, melodia, de mai tarziu, intregul imn sun asa: „Fie ca Domnia Voastr s dureze o mie de ani, pentru opt mii de generatii, pan atunci cand prundisul va deveni stanc acoperit de muschi”. Trecand pe plan romanesc, il amintim mai intai pe Dimitrie Cantemir. n „Descrierea Moldovei”, relateaz despre interpretarea psal – milor la investirea domnitorilor, psalmii respectivi avand valoarea unor imnuri. La inceputul secolului al XIX-lea se rspandesc si la noi cantecele revolutionare franceze. Unul dintre acestea „Vive le Son Dieu Canon” adus prin stalcirea tendentioas a titlului la porecla de filfizoni pentru tinerii progresisti. Tot acum semnalm si incercrile de creare a unor imnuri nationale. ntre altele, Gheorghe Asachi compune „imnul moldovenilor de la 1829”, versurile fiind interpretate pe o melodie de Rossini, si „Marsul moldovenilor de la 1836”, cantat dup melodia imnului englez „God Save the King”. Tentative asemnatoare au loc si in Muntenia, la inscunarea domnitorului Gheorghe Bibescu si la aniversrile acestuia. Si la romani, anul 1848 va prilejui aparitia unor numeroase cantece care vor avea rolul tem – porar – sau cu oarecare continuitate – de imnuri nationale: „Marsul lui Iancu”, marsul romanesc de la 1848; apelul moldovenilor de la 1848 (devenit mai tarziu „Sfanta zi de libertate”) si „Hora Unirii” (initial „Hora Ardealului”). Dup „Unirea Principatelor” se fac noi incercri in privinta unui imn national. Prima dintre acestea dateaz din 1862, datorat lui Eduard Hbsch. Era vorba ins de o pies de fanfar, fr versuri. La 1884, Vasile Alecsandri va scrie versurile, si din acest moment putem vorbi de „Imnul regal”, cu valoare national, rmas in vigoare pan la la sfarsitul anului 1947. Dup acest an, cei care incercau s mai cante „Triasc Regele” fceau pan in 1964 ani grei de temnit. n paralel cu „Imnul regal”, s-au bucurat de mare rsunet national creatiile lui Ciprian Porumbescu, „Tricolorul” si „Pe-al nostru steag e scris unire”, devenit din 1912 si imn national al Albaniei. Dup 1948, pentru o scurt perioad, cantecul „Zdrobite ctuse” a fost improvizat drept imna national. Dup 1950, poetul A. Toma va scrie un imn plin de slugrnicie fat de ocupantul sovietic („nfrtit va fi vesnic al nostrum popor / Cu poporul sovietic eliberator”), „infrtire” rupt apoi de Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu. Dar, la fel de mult, poate mai mult, se canta imnul URSS, „Siroka strana moia rodnaia”. Dup impunerea in 1965 a comunismul national s-a intrepretat numai melodia asa-zisului imn national, fr versurile sale slugarnice. A fost reluat apoi „Trico lorul” lui Ciprian Porumbescu, adugandu-se versuri probabil de Nicolae Ceausescu. Povestea actualului imn al Romaniei incepe in 1848. Poetul Andrei Muresanu, impresionat de poezia lui Vasile Alecsandri intitulat „Desteptarea Romaniei”, va scrie poemul „Un rsunet”, mult mai cunoscut apoi sub titlul „Desteapt-te romane”, considerat de la inceput un simbol peste vremi a nzuintelor de emancipare national si de unire a tuturor romanilor. La Brasov, se gseau atat Andrei Muresanu, care, aflat mai tarziu la Ramnicu Valcea, va fi autorul primei versiuni muzicale a viitorului imn, cat si Anton Pann, compozitor de muzic psaltic, care va porni de la melodia romantei patriotice „Adio. La Targoviste”, de Grigore Alexandrescu. Discipolul su, Gheorge Ucenescu, psalt la biserica Sfantul Nicoale din Scheii Brasovului, va desvarsi forma muzical. Prima dat, viitorul imn va fi interpretat in 1848 intr-un parc din Ramnicu Valcea, starnind un entuziasm general. n continuare, aspectul de mars al melodiei este dat de Gavril Muzicescu – basarabean de origine si, pentru un timp, profesor la seminarul teologic din Husi – forma definitiv, actual, datorandu-se lui D. G. Kiriac. Fr un statut oficial de imn, „Desteapt-te romane” a jucat ins in permanent acest rol, alturi de cel regal. Un moment foarte important pentru evolutia sa s-a petrecut in Basarabia, unde, pentru prima oar, a cptat statut oficial. n continuare, citm din lucrarea amintit la inceput, prima publicare a poeziei „Desteapt-te romane”, in numrul 78 din 11 martie 1967 al ziarului „Basarabia”, care a dus la suspendarea periodicului. „Eveni – men tele revolutionare au dus la reactualizarea poeziei lui Andrei Muresanu, care a fost republicat la Chisinu in ziarul „Cuvant moldo – venesc”, in numrul de Paste, din 2 aprilie 1917. Imnul panromanesc, la 1917 era interpretat la toate manifes trile nationale moldove – nesti din Basarabia. Popularitatea lui crestea in progresie geometric. Astfel, la 13 august 1917, la concertul din sala eparhial, prezentat de corul organizat de preotul Mihail Berezovschi, din participantii la cursurile de var de limb si literatur roman, imnul national „Desteapt-te romane” a fost interpretat de trei ori, sala ridicandu-se in picioare… Interpretarea imnului panromanesc „Desteapt-te romane” a fost fireasc la deschiderea solemn a Sfatului Trii din ziua de 21 decembrie 1917″. Neoficial, „Desteapt-te romane” a fost imn national in timpul guvernrii maresalui Ion Antonescu, in concurent cu imnul regal, reflex al unor contradictii de ordin politic. Dup avantul national de dup evenimentele din decembrie 1989, „Desteapt-te romane” devine imn national. De altfel, fusese inter – pretat spontan si la manifestatia anticomunist de la Brasov din 1987. n timp ins, au aprut atitudini cel putin ciudate. n scoli nu mai este interpretat la inceputul si sfarsitul orelor si tot mai rar la diferite festivitti oficiale, imnul a fost prigonit si de tovarsa ministru al sportului. n vremea vechiul regim, textul era publicat in „Antologia poeziei romanesti”, dar dac incercai s-l canti – m refer la perioada de pan in 1964 – fceai 8 ani de inchisoare, fiindc devenea altfel imn. Niste neisprviti au pus imnul national pe muzic hip-hop, batjocorind amintirea celor jertfiti pentru imnul national. Srbtorirea anual nu il protejeaz de manifestrile antiromanesti, tot mai frecvente.
Dan Ravaru
