marți, decembrie 23, 2025

N PRELUNGIRI, DUP ALEGERI

PNL Vaslui nu a ingenunchiat. Dup ce am reusit, prin negocieri serioase si cinstite – pentru c localittile trebuie administrate si conduse – s impunem destui viceprimari liberali, care vin s se adauge ca zestre la cei 20 de primari ai partidului nostru, a ramas in competitie un post de viceprimar la Barlad, si sper c o s fie obtinut de un consilier liberal, care stie administratie si nu-i puturos, deoarece municipiul este foarte greu de condus. Aici, interesul este, in primul rand, al primarului Boros, care are nevoie de un secund cinstit, nu fran, sugativ ori sifonar. La Barlad nu s-a incheiat inc negocierea. Negociati cu oricine pentru a impune un liberal ca viceprimar, altfel, orasul o s aib de suferit!!! De asemenea, consider, dar pot fi si contrazis, c nu-i firesc ca PSD s aib in judetul Vaslui si deconcentratele, si Prefectura, si toat conducerea Consiliului Judetean. De aceea, PNL Vaslui e obligat, dac tine la judet si la oamenii si din teritoriu, s negocieze si s fie atat de abil, incat unul dintre cei zece consilieri judeteni ai si s fie vicepresedinte. Oricare dintre cei zece are dreptul si poate face fat grelei munci de vicepresedinte. Eu asa am inteles politica: s te zbati pentru oamenii ti pan la capt. Asta fac eu acum! n ceea ce m priveste, am primit asigurri, inainte de campania electoral, de la conducerea central a PNL c, dup alegeri, pot negocia, la nivel de judet, pentru postul de vicepresedinte, iar domnul Dan Marian, presedintele PNL Vaslui, in ultima noastr sedint de partid, m-a incurajat in acest sens si si-a exprimat acordul privind tentativa noastr de a accede la conducerea CJ Vaslui. Cu cine putem negocia? ALDE are trei consilieri si doreste s conduc judetul. Nu-i cam mult? PSD are 20 de consilieri judeteni si vrea tot, presedinte si doi vicepresedinti. Nu-i cam mult, tot?! Rspunsul la aceste interogri il vor da, in scurt timp, sefii de partid judeteni, aflati, temporar, in profunde meditatii, departe, departe de lumea dezlntuit. Eu rman aici, pe baricade, pentru a-i reprezenta pe cei – multi, foarte multi – care ne-au ales. Acestora, celor care au votat PNL, multumirile si dragostea noastr. PNL mai are o sans, si o va folosi din plin. Opozitie rational, opozitie constructiv, in folosul judetului nostru, nu cu limbaj grosier si otravit, ci cu atitudini civilizate, dar categorice. Asa ne vom manifesta. Ca oameni de partid si administratie, ca oameni cu experient, cu scaun la cap si dorint de munc.

Cu respect,
Corneliu Bichinet

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Doar câteva zile până când vechea aplicație Revisal devine neutilizabilă

Angajatorii din județ mai au doar câteva zile pentru...

Tratamentul sinuzitei

Dr. Ionuț Gabriel Hănțăscu, medic primar ORL, Arcadia Sinuzita, patologie...

Vreme închisă, înainte de sărbători, cu ceață și ploaie slabă

Zilele de dinainte de sărbători aduc vreme închisă, anunță...

TVA pentru sectorul HoReCa va rămâne 11%

TVA pentru sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) va rămâne...

Related Articles

Popular Categories