n Ajunul Pastelui, Cminul Cultural „Virgil Caraivan”, din Suletea, si biblioteca comunal cu acelasi nume s-au bucurat de prezenta unei expozitii de icoan pe sticl si a unui atelier de ncondeiat ou.
Ca in fiecare an, pe 29 aprilie, in Vinerea Mare, mesterul popular barldean Dan Horgan a incantat, sub vraja povestilor, a legendelor si traditiilor legate de oul incondeiat, auditoriu prezent in foaierul cminului cultural, condus de Silviu Popa. Atat cei mari, cat si cei mici, au privit fascinati cum, dintr-un banal ou de gin, apar simboluri insotite de o explicatie ce a avut darul de a edifica participantii la atelier in tehnicile oului incondeiat. Aceast manifestare a fost una inedit, deoarece, impreun cu mesterul popular, a fost prezent si o elev, Elena Maria Cordun, membr a cercului de art popular de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Barlad. Motivele cu care s-au incondeiat oule au fost arhaice, regsindu-se incrustate pe majoritatea obiectelor din casa trneasc: fierul plugului, grebla, harletul, vartelnita, discul solar, coarnele berbecului, talpa gistii, creasta cocosului, calea rtcit, voluta, meandrul s.a. „Timp de trei ore, fiecare copil si adult a putut s incerce pe viu incondeierea unui ou, nu cu chisita, ci cu carioca. Chiar dac actiunea nu s-a desfsurat in joia mare si chiar dac satele din zona Vasluiului nu au fost bogate in traditii legate de incondeierea oului, incercm prin orice mijloc s aducem in atentia celor prezenti la astfel de manifestri, faptul c suntem un popor si o tar bogate in astfel de traditii. Pentru a nu ne pierde identitatea, ar trebui pstrate vii in amintirea noastr, dar si in suflete. Aceleasi lucruri le putem spune si despre icoan. Nu se poate, cand vorbim despre traditii pascale, s nu amintim si de icoan. Mai precis icoana pe sticl, pictat de ctre trani pentru trani. Icoana pe sticl, care la noi in zona Tutovei nu are o traditie, ca si oul incondeiat, au ajuns pe plaiurile moldave prin colportorii ce fceau legtura dintre Transilvania si Moldova. Aceast icoan, de o simplitate debordant, farmec la fel ca acum dou sute de ani ochiul si inima romanilor, si nu numai”, ne-a declarat mesterul popular Dan Horgan. „Traditia oului incondeiat m-a fascinat de prima data, de cand am avut onoarea, bucuria si cinstea de a-l cunoaste pe domnul profesor Dan Horgan. Am fost vrjit de legenda care st in spatele unui ou incondeiat, acele cateva linii care, de fapt, contin o adevrat povestire. Aceast povestire mi-a plcut s o invt si, la randul meu, s o pot duce mai departe, spre a face cunoscut aceast art fcut de trani cu drag, cu migal si cu mult tragere de inim”, a declarat Elena Maria Cordun. „La fel cum vesnicia s-a nscut la sat, ca director de cmin cultural, imi doresc ca aceste traditii frumoase s rman in sufletul nostru si s fie promovate tocmai in arealul in care s-au nscut. De aceea, doresc prin orice modalitate promovarea mestesugurilor populare autentice. Profesorul, mesterul popular si prietenul meu Dan Horgan a rspuns intotdeauna pozitiv invitatiilor mele si, astzi, ne bucurm, toti cei aflati la aceast manifestare-atelier, c am putut cdea sub minunata vraj a oului incondeiat”, a declarat Silviu Popa, directorul Cminului Cultural „Virgil Caraivan” Suletea










