joi, mai 14, 2026

Trei tunuri galbene, o tint rosie

2

Trei lideri liberali marcanti din judet, presedintele Filialei Judetene, senatorul Dan Marian, deputatul Florin Ciurariu si avocatul Dumitru Boros, i-au declarat, ieri, rzboi deschis deputatului Adrian Solomon, candidatul PSD la functia de primar al Brladului. Fr menajamente, dar civilizat, cei trei au declarat c este timpul unei schimbri, ntruct PSD a avut 16 ani la dispozitie s fac ceva n Brlad, dar nu a fcut nimic.

Cel care a deschis conferinta de pres a liberalilor, organizat la sediul formatiunii din Barlad, a fost senatorul Dan Marian, presedintele Filialei Judetene PNL Vaslui. Declaratiile acestuia au vizat trei directii: in primul rand, parlamentarul a fcut apel public la autorittile locale insrcinate cu organizare alegerilor s fie mai riguroase in aplicarea legii. Concret, spune Marian, in perioada 11-13 aprilie, trebuiau depuse la birourile electorale listele cu reprezentantii partidelor politice. Numai c… „Peste tot in judet pe unde ne-am prezentat s depunem aceste liste, nu a existat nici mcar o persoan care s le inregistreze. Sunt convins c apelul meu va schimba in bine, legal, situatia”, a spus demnitarul. Pe urm, senatorul liberal a dat publicittii si o serie de informatii destul de… interesante: „Pentru c avem informatii c PSD va incerca si la aceste alegeri s foloseasc ilegal, dar in favoarea sa, anumite categorii profesionale, respectiv postasii, vrem s tragem un semnal de alarm pentru ei, s nu fie prtasi la mituirea electoratului. S nu cad in capcana intins de PSD! Nu cred c cineva isi doreste s fie perchezitionat in timpul serviciului. Noi, cel putin, ne dorim o campanie corect si cinstit”. Evident, Dan Marian nu putea cum s il uite pe amicul” su, Adrian Solomon: „n fine, pentru c am vzut c domnul Solomon si-a inceput deja campania, cu tot felul de afise, iat adevratele realizri pe care le-am identificat noi, in mandatul su de opt ani: a pus mana pe Biblie si a ajurat c nu va fi niciodat de acord cu explorarea si exploatarea gazelor de sist, pentru ca ulterior s isi schimbe prerea. Pe urm, a reusit cu succes s confiste Barladul, amestecandu-se ilegal in sedintele de Consiliu Local, unde participa doar in calitate de invitat. A reusit s se erijeze in primar si in sef suprem al acestui oras. Oare este bine? Acum, oricine are o alt prere decat a sa este redus la tcere. A se vedea cazul elevei care a contestat „realizrile” autorittilor in domeniul transportului public local. Acelei fete practic i-a pus pumnul in gur doar pentru c a avut alt prere. Putem continua cu un astfel de om? Rspunsul s il dea barldenii pe 5 iunie”, a spus Dan Marian. La randul su, deputatul Florin Ciurariu a vorbiot despre presiuni prin tot judetul din partea primarilor PSD in functie la adresa contracandidatilor de la PNL, dar si de la alte formatiuni. Pentru c intre deputatul Ciurariu si deputatul Solomon exist o mai veche „simpatie”, nici liberalul nu l-a menajat pe social-democrat. „Duplicitatea si minciuna lui Solomon sunt de fapt specifice intregului PSD. Vzand afisul pe care isi face campanie, nu neam mira s il auzim maine cum spune c el este cel care a alungat Chevron din judet sau c a asfaltat de unul singur tot Barladul. Si la fel stau lucrurile si la Vaslui, unde fac un apel public la actualul presedinte al Consiliului Judetean, domnul Buzatu, s nominalizeze un singur proiect cu fonduri europene implimentat si finalizat in judet. Unul singur, atat!”, a spus Ciurariu. Candidatul PNL la functia de primar al Barladului, avocatul Dumitru Boros, s-a referit, la randu-i, strict la probleme locale de ordin administrativ. Si el s-a declarat siderat de faptul c „social-democratii mai au curajul s isi trimit un candidat pentru primria local, in conditiile in care, din 2000 pan in prezent, nu au fcut nimic pentru oras”. „Prezenta domnului Solomon in sedintele de Consiliu Local nu are rolul decat de a starni polemici si a influenta votul final. El este simplu invitat si nu trebuie s i se permit o astfel de atitudine. Dar dac tot colegii si de partid au acceptat c a pus stpanire pe oras, atunci s isi asume si esecurile. Cum ar fi canalizarea din Munteni si Podeni, despre care ne vorbeste de cel putin 12 ani c se va face. Am vzut c acum trimit tot felul de scrisori pe la oamenii din acele cartiere in care vorbesc cat de harnici sunt ei, cei de la PSD. Dar in ultimii 12 ani de ce nu au fost harnici. Noi stim c lumea este pregtit pentru o schimbare, dar ne bucur faptul c a si inteles pe deplin acest lucru”, a spus Boros.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.