Autorittile locale din comuna Deleni au si pentru acest an planuri mari de dezvoltare. Astfel, se estimeaz c reteaua de gaze naturale va ajunge, in acest an, si in satul Deleni de Jos, dup ce, in anul 2015, s-a reusit conectarea comunei la sistemul de alimentare cu gaze naturale. Vasile Zanfir, primarul comunei Deleni, a spus c este decis s rspund tuturor solicitrilor venite din partea cettenilor in ceea ce priveste alimentarea gospodriilor proprii cu gaze naturale. „Anul trecut, am mers cu doi kilometri, iar anul acesta, vom inainta pan in Deleni de Jos, adic cu inc patru kilometri si jumtate. Vom ajunge unde sunt solicitrile cele mai multe. Avem in Bulboaca solicitri pentru a inainta cu 500 de metri, avem in Deleni mai multe solicitri si, la fel, si in Deleni de Jos. La Moreni, s-a ajuns pe partea cealalt, prin Costesti”, a spus Vasile Zanfir. O alt investitie important pentru comunitatea lo cal va fi extinderea drumuului judetean, astfel incat, pentru prima dat, va fi asfalt pe drumurile principale ale comunei. „n cursul acestui an, se va moderniza drumul judetean care face legtura intre DN 24 si centrul comunei”, a explicat primarul comunei Deleni.










