Ziua de 7 ianuarie, sãrbãtorirea Sfântului Ion Botezãtorul, mai este cunoscutã si sub numele de «Sfânt-Ion», «Înaintemergãtorul Domnului» sau «Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezãtorul» si marcheazã punctul final al sãrbãtorilor de iarnã si reprezintã totodatã si încheierea oficialã a sezonului rece deschis la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie. Este o lunã de iarnã autenticã nu numai prin dificultãtile ei, dar si prin cumularea de sacralitate cu sãrbãtori importante într-un ciclu de treizeci de zile.
Sfantul Ioan Botezãtorul, a fost cel mai mare om care s-a nãscut pe pãmant din femeie, dar cel mai mic in Împãrãtia Cerurilor. El s-a nãscut cu sase luni inaintea lui Iisus Hristos, in cetatea Orini. Pãrintii Sf. Ioan Botezãtorul au fost Zaharia si Elisaveta, rudenie a Fecioarei Maria. Elisaveta nu putea avea copii cãci era neroditoare. În timp ce oficierii slujbei, lui Zaharia i s-a arãtat Arhanghelul Gavril, care il instiinteazã cã nevasta sa, Elisaveta va avea un copil si incã din pantecele mamei sale se va umple de Duh Sfant. Arhanghelul ii mai spune cã numele copilului sãu va fi Ioan. Pentru cã nu a crezut spusele inge rului, Zaharia rãmane mut panã la nasterea fiului sãu. Dupã ce Elisaveta a nãscut, Zaharia a spus cã numele copilului va fi „Ioan”. La varsta de 30 de ani, Ioan Botezãtorul a primit chemarea. Misiunea pe pãmant a Sfantului Ioan a fost aceea de a pregãti poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut poporului lui Israel. Mesajul pe care Sfantul Ioan il transmitea era „Pocãiti-vã, cã s-a apropiat impãrãtia cerurilor!”. Evanghelistul Ioan reda mãrturia Botezãtorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sã botez cu apã, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu- Se si rãmanand peste El, Acesta este Cel ce boteazã cu Duhul Sfant. Si am vãzut si mãrturisit cã El este Fiul lui Dumnezeu” . Sfantul Ioan a fost un model al smereniei, un indreptar pentru fiecare dintre noi spre a ne birui mandria si de a avea capacitatea de a ne jertfi pentru aproapele nostru, asa cum a fãcut el pentru Iisus Hristos si cum singur mãrturiseste cã „Eu trebuie sã mã micsorez, iar El trebuie sã creascã”. În fiecare an, pe 7 ianuarie sãrbãtorim Soborul Sfantului Ioan Botezãtorul. Biserica noastrã crestin-ortodoxã i-a inchinat Sfantului Ioan Botezãtorul mai multe date la care este prãznuit si anume pe 23 septembrie se sãr – bãtoreste zãmislirea lui. Nasterea Sfantului Ioan Botezãtorul este sãrbãtoritã in fiecare an pe 24 iunie, tãierea capului pe 29 august, prima si a doua aflare a capului sunt prãznuite pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului pe 25 mai. Dupã cum este obiceiul, Biserica a randuit ca dupã unele mari sãrbãtori ale Mantuitorului sau ale Maicii Domnului, in ziua care urmeazã praz – nicului sã fie cinstit principalul personaj secundar al marii sãrbãtori. Astfel, in ziua dupã Botezul Domnului se face prãznuire de sfantul Ioan Botezãtorul si Înaintemergãtorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care strigã in pustie „Gãtiti calea Domnului, drepte faceti cã – rãrile Lui !”, turtureaua pustiei care a bine-vestit primãvara harului, fãclia Luminii dumne zeiesti, rãsãritul ce a vestit pe Soarele Dreptãtii, ca un inger pãmantesc si om ceresc, care stã la granita dintre cer si pãmant si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu in desert sã anunte vestea cea bunã a venirii lui Mesia Hristosul, si sã pregãteascã calea lui Iisus, Ioan isi implineste misiunea botezand pe Iisus in apele Iordanului. În traditia popularã unele sate din nord incã se mai practicã obiceiul Vergelului sau spargerea Crãciunului si se manifestã prin ospetele si manifestãrile orgiastice care pãstreazã amintirea manifestãrilor specifice cultului zeului Dionisos, iar in nord aceiasi petrecere zgomotoasã a femeilor cãsãtorite, organizatã in aceiasi zi este numitã Ziua Femeilor, Iordãnitul sau Tontoroiul Femeilor, de fapt, un ritual strict, o petrecere a nevestelor bãtrane care primeau in grupul lor pe cele mai tinere. Fetele de mãritat pregãteau cosuri cu mancare si bãuturã si insotite de feciorii din sat, care plãtesc muzicantii, merg in curtea unde se tine Vergelul. În horã intrã fetele care se vor mãrita in cursul anului, petrecerea incheindu-se cu o masã mare care, de asemenea, curmã oficial sirul sãrbãtorilor de iarnã. Dimi – neata ospãtul se incheia cu deplasarea tuturor participantilor la rau si stropirea lor cu apã. În paralel se practicã si „Iordaneala”, adicã stropitul oamenilor cu agheasmã nouã, luatã de la bisericã in ziua de Boboteazã, pentru a fi feriti de boli in decursul anului. De Sfantul Ioan Botezãtorul in putine zone mai dãinuie un alt obicei frumos mostenit din practicile pãgane, numit „Zãuritul” sau „Udatul Ionilor” la persoanele ce poartã acest nume sfant. La portile tuturor care au acest nume se pune un brad impodobit, iar acestia dau o petrecere cu lãutari. Mai mult, cei care au acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat panã la rau, unde sunt botezati sau purificati. Se spune cã dacã un flãcãu a fost „iordãnitor” un an, trebuie sã continue trei ani la rand. Traditia mai spune cã de Sfantul Ioan toatã lumea trebuie sã fie veselã, sã petreacã pentru cã cine nu se veseleste in aceastã zi va fi trist tot timpul anului. Sfantul Ioan fiind protectorul copiilor sãrbã – toarea se tine pentru ca pruncii sã se nascã sãnãtosi, fãrã malformatii sau diformi. Crestinii respectã aceastã zi si o sãrbãtoresc asa cum se cuvine pentru a fi sãnãtosi si feriti peste an de necazuri, pentru a avea noroc si spor in ceea ce fac si sã le fie ferite gospodãriile de foc si animalele de fiarele sãlbatice Traditia popularã spune cã dupã Sfant-Ion se duce neaua „se boteazã gerul”, adicã se inmoaie frigul si incepe sã se facã mai cald. Dacã iarna a adus-o Sfant-Nicoarã cu cal alb, Sfant-Ion va merge pe cal negru, adicã va duce iarna. Dacã in aceastã zi va fi ger, vitele vor fi sãnãtoase peste an. Ioan este un nume iudaic: „Iohanan” prescurtare din „Iehohanan” ce se traduce prin „Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poartã numele de Ion (forma neaosã), Ioan sau Ioana sau diferite variante: Ionel, Nelu, Ionicã, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcãtuind cea mai bogatã familie onomasticã din Romania. La multi ani, tuturor cititorilor ce poartã numele Ion si al derivatelor sale.
Dan Horgan
Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976; – Arthur Gorovei – „Credinti si superstitii ale poporului roman”, Editura Grai si Suflet – Cultura Nationalã” Bucuresti, 1995; – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001; – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom, Iasi, 1998; – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997; – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002; – Ion Ghinoiu – „Zile si mituri. Calendarul tãranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999; – Ion Talos – „Gandirea magico-religioasã la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001; – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998; – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilele, vol. II”, editura Cartea de Buzunar, 2006; – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Romanã”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985; – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la romani”, Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalã”, 2001; – Tudor Pamfile – „Mitologia romanã”, Editura ALL, Bucuresti, 1997; – „Vietile Sfintilor”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1998.










