Peste 20 de localnici din satul Mscurei, comuna Pogana, au venit, ieri, la primrie pentru a-i cere socoteal primarului Maricel Gfu, care avansase ideea, alturi de Consiliul Local, de a suspenda cursurile claselor V-VIII de la scoala din localitate, din lips de… elevi. Oamenii spun c nici n ruptul capului nu vor s aud de mutarea copiiilor lor la o scoal dintr-un sat vecin, situat la circa 10 kilometri. Dup discutii aprinse ntre cele dou prti si conducerea scolii coordonatoare, s-a ajuns la urmtorul compromis: se va cere o derogare de la Ministerul Educatiei. Inspectoratul Scolar Judetean spune c decizia a fost luat demult, ns nu ntelege cum s-a ntmplat ca printii s nu fie fie informati, fiindc peste acordul lor nu se poate trece.
Nervi intinsi la maximum, ieri, la Primria Pogana. Aici, peste 20 de localnici din satul Mscurei au venit s ii cear socoteal primarului Maricel Gafu, care, in opinia lor, ar intentiona s le transforme scoala din localitate din gimnazial in primar. „Nu suntem de acord nici morti. Asa ceva nu se poate face, doar pentru c elevii sunt cu doi mai putini decat prevede legea! Cum s ne trezim copiii la ora 05.30 s ii trimitem la o scoal dintr-un alt sat, cand avem scoala la noi, in Mscurei? Pe urm, la intoarcere, pierd alt timp, si tot asa. Dar ce este mai grav este c drumul de la Mscurei la Tomesti, unde vor s ii duc pe cei 29 de copii din clasele V-VIII, este foarte greu. Dac se intampl ceva cu microbuzul scolar? Cine plteste? Pe urm, poate intr-o dimineat ne pleac copiii de acas si peste zi ninge tare. Cum ii mai aducem acas? C de la noi pan la Tomesti cand ninge un pic mai tare si troieneste nu mai ajungi nici cu piciorul, darmite cu vreo masin”, au spus revoltati oamenii. Ei sunt nemultumiti si de faptul c nimeni nu le-ar fi spus nimic si decizia ar fi fost luat pe la spatele lor, in ciuda faptului c legea spune altceva. „Noi nu am fost consultati sub nicio form, de nimeni, desi legea spune altceva. Un profesor i-a soptit zilele astea unui elev cum c de la anul nu va mai invta acolo. Normal c ne-am revoltat. La Mscurei, avem scoal nou, iar motivele pentru care suntem impotriva navetei elevilor sunt foarte puternice si reale. De aceea, nu ne vom lsa pan cand nu se rezolv lucrurile si se termin cu astfel de abuzuri, si de la primrie, si de la scoal. V spun sincer c nu doar noi, care ne vedeti aici, suntem impotriva desfintrii claselor V-VIII, ci tot satul. Pentru c la noi sunt foarte multe familii cu copii care vor ca acestia s isi fac mcar cursurile gimnaziale in satul natal”, a spus Robert Obreja, reprezentantul printilor din Mscurei. La randul su, dup mai bine de o or de discutii cu oamenii nemultumiti, si primarul Gafu a fcut un pas inapoi si a anuntat c la sedinta de Consiliu Local, care a inceput imediat dup terminarea intalnirii cu printii, care a avut loc in scoala coordonatoare din Pogana, va retrage de pe ordinea de zi proiectul care viza aprobarea retelei scolare pentru anul educational 2016-2017. „Am inteles punctul de vedere al printilor si am convenit si cu cei din conducerea scolii s mergem cu o solicitare ctre Inspectoratul Scolar prin care s obtinem o derogare, pentru c, intr-adevr, vin mai multi elevi din urm. Vom retrage de pe ordinea de zi proiectul referitor la aprobareea retelei scolare pentru anul viitor si vom vedea dac vom gsi intelegere la Vaslui”, a spus primarul.
Nimeni nu le-a spus ca si-au pierdut demult scoala gimnaziala
Curios este c, potrivit spuselor Gabrielei Plcin-David, inspectorul scolar general al ISJ Vaslui, despre viitorul scolii din Mscurei in anul scolar viitor s-a stiut inc din luna noiembrie a anului trecut. Ceea ce inseamn c decizia a fost luat imediat ce s-a cerut opinia scolii coordonatoare si a Primriei Pogana. Acum, din pcate, nu mai este decat un singur lucru de fcut: obtinerea unei derogri de la Ministerul Educatiei. Un lucru destul de dificil, dac nu chiar imposibil. „Noi am inaintat la minister situatia retelei din comuna Pogana inc de acum circa dou spt – mani, cand a avut loc sedinta Consiliului de Administratie pe retea. Nu inteleg ins cum de nu au fost informati printii, pentru c astfel de decizii nu se pot lua fr acordul lor. Mai mult, noi am solicitat constituirea retelei scolare inc din noiembrie anul trecut. Deci era timp suficient ca printii s fie informati. Ce-i drept, motivele pe care le-au invocat, atat cei de la scoala coordonatoare, care stiu foarte bine situatia real din teritoriu, cat si primria din localitate, au fost foarte bune. Au spus in primul rand c acum au si un al doilea microbuz scolar si mai ales c doresc s se renunte la invtmantul simultan, care, desigur, este in interesul oricrui elev. S-a solicitat transformarea scolii din gimnazial in primar iar noi am inaintat documentatia ca atare, la minister. Acum, rmane s solicitm noi ministerului o derogare, pentru a se reveni la situatia anterioar. Oricum, eu am solicitat o intalnire cu domnul primar si cu reprezentantul printilor, pentru a discuta si pentru a ne asigura c nu se mai intampl ca printii s nu fie instiintati de astfel de decizii”, nea declarat inspectorul scolar general.











La noi se invata la simultan de ani de zile si nu a facut nimeni galagie.cand era vremea rea,mai ales pe timp de iarna cand copiii nostri se duceau la scoala si profesorii nu veneau nu am facut niciodata plangere la inspectorat.acum dumneavoastra in frunte cu primarul ne-ati lucrat pe la spate.stiu ca va e bine ca scapati de dealurile noastre de la mascurei dar nu va ganditi la bietii copiii.gresit ca ziceti ca ne-ati anuntat, demersurile au fost facute din luna noiembrie,a-ti aruncat niste vorbe pe la copii,dar nu a-ti facut o sedinta cu noi sa ne intrebati daca suntem deacord.trebuia sa discutam omeneste sa ajungem la o intelegere cumva nu sa va achizitionati microbuzul inainte si sa spuneti la inspectorat ca noi suntem deacord ca copiii sa nu mai invete la simultan,a-ti intrebat pe cineva despre asta?v-ati consultat voi intre voi luand decizii asupra copiilor nostri.daca Doamne fereste se va intampla un dezastru in conditiile nefavorabile pe timp de iarna(polei,gheata,viscol,zapada) cine raspunde de copiii nostri?anul acesta iarna a fost mai blanda,dar a-ti uitat Domnule Dobrin cand ne chinuiam pe sub coasta si era sa rasturnati masina ca v-a fugarit cu spatele,aluneca singura la vale si v-ati oprit intr-un sant.asta vreti sa faceti si copiilor nostri sa ii rasturnati pe dealurile astea sau sa ii duceti la Tomesti si daca ninge si viscoleste cum ii aduceti inapoi,avem si copii bolnavi cu grad de handicap grav care sunt netransportabili trebuie supravegheati de parinti, chiar nu va ganditi deloc?ce sofer de microbuz si-ar asuma raspunderea sa puna viata in pericol elevilor?ce vreti sa se intample? o tragedie cum s-a intamplat in grupul COLECTIV sa sacrificam viata unor copii nevinovati ca sa ne intelegeti si pe noi?
Societatea nu este haotica , competenta este greu de obtinut la simultan … Unul lucreaza iar trei se uita pe geam sa treca timpul – ora …sunt multe de spus ….Cu alte cuvinte satul romanesc dispare incet dar sigur
Traim intr-o societate haotica, unde se decide totul politic si nu pe competenta. Asta e! Aveti dreptate doamna Galben. Se tot spune ca parintii nu au fost anuntati. Gresit. De anul trecut tot le-am spus ca e posibil sa se comasseze scolile pentru ca nu mai sunt copii. Legea si-a facut efectul acum si de aceea oamenii au dat cu noroi in profesori care nu au nicio putere de decizie. Legea a fost data de Funeriu iar la data respectiva nu aveam nicio problema, nimeni nu s-a revoltat atunci fiindca Basescu le-a dat galeti si brichete si au votat cu ambele maini. Parintii au dreptate pentru ca fiecare parinte este suveran cu privire la copilul sau, nimeni nu-ti poate impune ceva fara sa fii de acord cand e vorba de copilul tau, dar trebuie sa vezi si avantajele invatarii fara simultan.
Oare de ce sunt p?rin?ii mira?i, pn? acum nu au ?tiut sau nu v?d, nu ?tiu c? ai lor copii nva?? n clase simultan -clasa I+ a III-a, a II-a + a IV-a, a V-a +a VII-a ?i a VI-a + a VIII-a?! Cum s? nu ?tie pn? acum?! Cum s? ceri s? faci 4 clase de gimnaziu n una singur?, chiar dac? s-ar g?si n?elegere? Nu este n defavoarea ?i detrimentul elevilor? Dar al profesorilor? ?ti?i ct i se deconteaz? unui profesor pentru un drum de M?scurei? Dar cum se pl?te?te ora efectuat? n condi?ii simultane? P?rin?ii ar trebui s? se gndeasc? ?i la dezavantajele de a r?mne acolo, nu numai la avantajul c? stau aproape de ?coal?. La ct de interesa?i sunt de a nv??a n scurt timp ori vor abandona, ori vor cere ei s? plece acolo unde unde copilul este ntr-o clas? numai cu copii de aceea?i vrst?. Vom tr?i ?i vom vedea, dar de pierdut copiii sunt cei care pierd, ei sunt la mijloc.
Rusine sa le fie,noi ca parinti nu am stiut nimic.hotararea a fost luata din luna noiembrie si noi nu am stiut.o sa luptam pana la capat,ma sunat primarul si ma amenintat ca ma da la politie.
Administratia locala este condusa de incompetenti si corupti…rusine d-le primar din POgana
La noi in jud.Vaslui orice e posibil,chiar si imposibilul poate fi POSIBIL
Comentariile sunt închise.