Nicio zi fãrã «docomente» false la frontierã

0

Politistii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi au depistat doi cetãteni care au prezentat documente false la controlul de frontierã.

Duminicã, 6 decembrie, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albita, pe sensul de intrare în tarã s-a prezentat, pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism marca Opel înmatriculat în R. Moldova, cetãteanul moldovean Andrei B., în vârstã de 24 de ani. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontierã, politistii de frontierã au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care s-a constatat cã documentul prezentat de moldovean la control nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unui document autentic, fiind fals total. Andrei B. a declarat cã este posesorul respectivului permis de conducere, valabil pentru categoria B, din anul 2009, dar cã nu avea cunostintã despre faptul cã acesta este fals. În continuare, politistii de frontierã efectueazã cercetãri pentru sãvârsirea infractiunii de uz de fals. La sfârsitul sãptãmânii trecute, politisti de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi, aflati în exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru un control de rutinã, pe comunicatia Husi – Fãlciu, o autoutilitarã marca Mercedes, înmatriculatã în Bulgaria, condusã de Marius P., în vârstã de 27 de ani, cetãtean român. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului si talonului de inspectie tehnicã periodicã prezentate la control, persoana si autoturismul au fost conduse în PTF Albita, unde s-a procedat la efectuarea de verificãri suplimentare, în urma cãrora s-a stabilit cã documentele în cauzã nu îndeplinesc conditiile de formã si fond ale unor documente autentice, acestea fiind false. Cum era de asteptat, tânãrul a declarat cã nu stia despre neregulile semnalate. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã sub aspectul sãvârsirii infratiunilor de uz de fals si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în alt stat si care nu are drept de circulatie în România.