AID: Decizia definitivã în cazul celor sapte violatori, o victorie a justitiei si a societãtii civile

1

Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID) salutã decizia definitivã a Curtii de Apel Iasi, datã miercuri, 11 noiembrie, în cazul celor 7 tineri care au violat o fatã de 18 ani.

„Considerãm cã decizia de miercuri este un succes al justitiei, dar si al societãtii civile, având în vedere cã pedepsele pronuntate sunt mai mari fatã de cele decise în prima instantã, fapt care subliniazã gravitatea faptelor produse, gravitate semnalatã de AID încã de la prima sesizare fãcutã cãtre organele abilitate, astfel societatea civilã, cu precãdere presa, scotând la ivealã toate abuzurile si neregurile din acest caz, constientizând atât societatea, cât si justitia cu privire la acesta. Avem convingerea cã prin hotãrârea luatã în 11 noiembrie a.c. justitia a dat sperante cetãtenilor cã dreptatea poate sã si învingã”. Se aratã într-un comunicat de presã al AID. Totodatã, AIS salutã promptitudinea, profesionalismul si transparenta de care au dat dovadã atât Consiliului Superior al Magistraturii, prin intermediul Inspectiei Judiciare, cât si Parchetul General. „Reamintim cã îngrijoratã de decizia luatã de magistrati în data de 19 iunie 2015 în dosarul fetei violate de la Vaslui, Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID) a solicitat în 23 iunie 2015 atât Consiliului Superior al Magistraturii, prin Intermediul Inspectiei Judiciare, cât si Parchetului General sã se aplece asupra procedurilor si a deciziei pronuntate si sã verifice legalitatea acestora. Primele rãspunsuri ale celor douã organisme au venit pe 25 iunie, când Parchetul ne-a informat cã au fost dispuse verificãri de cãtre conducerea acestuia, iar Inspectia Judiciarã din cadrul CSM a fost sesizatã. Mai mult, pe 20 iulie 2015, conducerea CSM ne-a informat cã lucrarea se aflã în lucru pe rolul Inspectiei Judiciare urmând ca dupã finalizarea verificãrilor rezultatul acestora sã fie analizat de cãtre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Iar Parchetul General a informat Asociatia pentru Implementarea Democratiei cã a dat curs sesizãrii noastre, s-au efectuat verificãri interne la nivelul institutiei, si în cel mai scurt timp concluziile anchetei vor fi prezentate public”. De asemenea, AID multumeste numãrului impresionant de persoane care au sustinut pânã acum campania nationalã AID de prevenire a abuzurilor si violentei sexuale în rândul tinerilor: „Girls are not toys/Fetele nu sunt obiecte”.

1 COMENTARIU

  1. ?i totu?i a trimfat dreptatea… ?i tutu?i exist? justi?ie în România ?i nu au l?sat s? scape de pedeapsa ce li se cuvine.. cu men?iunea c? se putea ?i mai mult.. dat fiind faptul c? nu au recunoscut nicicum s?vâr?irea faptelor…?i chiar au instigat opinia public? .. sp? def?imeze fata.

Comentariile sunt închise.