Salariile cadrelor medicale au crescut cu 25%, ncepnd de joi, majorare de care vor beneficia peste 200.000 de angajati din sistemul sanitar, acestia fiind primii bugetari care primesc salarii mrite dup ce au fost majorate indemnizat iile unor demnitari, ntre care presedintele si premierul.
De joi, 1 octombrie, angajatii din sistemul sanitar au salariile mrite cu 25%. La rndul lor, functionarii din administratia public local ar putea beneficia de mriri salariale cu pn la 12%, n functie de decizia autorittilor locale. Majorarea salariilor din sistemul sanitar a generat nemultumiri n rndul cadrelor didactice, care au cerut cresteri de 15% de la 1 noiembrie sau de 20% de la 1 decembrie, amenint nd cu proteste. Sindicalistii din educatie au decis s amne decizia privind declansarea unor proteste pn n 10 octombrie, cnd reprezentantii Guvernului au promis c vor sti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educatie si de la ce dat. Guvernul a aprobat, n august, Ordonanta de Urgent privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede si cresterea unor sporuri, dar si facilitti pentru medicii rezidenti. Astfel, ordonanta prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru conditii de munc, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gard si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunar brut/salariul brut lunar, n msura n care personalul si desfsoar activitatea n aceleasi conditii. De aceste cresteri salariale va beneficia personalul din unittile sanitare publice cu si fr paturi, centrele de diagnostic si tratament, centrele medicale, centrele de sntate, centrele de sntate multifunctionale, unittile specializate de urgent si transport sanitar publice, inclusiv unittile sanitare aflate n subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitar proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unittilor penitenciare, personalul din reteaua de medicin scolar, asistent medical comunitar, precum si alte unitti sanitare si medico-sociale publice aflate n subordinea Ministerului Snttii. De asemenea, beneficiaz de aceste cresteri salariale si personalul din Institutul National de Expertiz Medical si Recuperare a Capacittii de Munc si din serviciile de expertiz medicale aflate n subordinea caselor teritoriale de pensii, dar si personalul medical din cabinetele medicale si de medicin dentar al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale scolare, din centrele de asistent medical comunitar si din centrele medico-sociale publice. Potrivit aceluiasi act normativ, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunar brut lunar n functie de care se acord bursa de rezidentiat se majoreaz cu 25%, de la 3.100 lei la 3.875 lei. Aceast modificare va conserva dreptul medicilor rezidenti de a beneficia si dup majorarea salarial decis de bursa de rezidentiat n cuantum lunar de 670 de lei. Ordonanta mai prevede ca medicii rezidenti s fie inclusi n categoria tinerilor specialisti din sntate care pot beneficia de nchirierea unei locuinte ANL. De majorrile salariale vor beneficia peste 200.000 de angajati din sistemul sanitar, acestia fiind primii bugetari care primesc salarii mrite nainte ca noua Lege a salarizrii s intre n vigoare. Proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului pltit din fonduri publice, care prevede cresteri salariale n Educatie, Administrat ie si Sntate, ar urma s ajung n Parlament pentru dezbatere n sesiunea de toamn. Din 1 august au crescut indemnizatiile lunare ale presedintelui, prim-ministrului, presedintilor Parlamentului, sefilor de servicii de informatii, ministrilor, vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor Senatului si Camerei Deputatilor, Avocatului Poporului, presedintelui Consiliului Legislativ si celui al Curtii de Conturi, sefului Secretariatului General al Guvernului si cel al Cancelariei premierului. Astfel, indemnizatiile lunare ale presedintelui trii, prim-ministrului si presedintilor celor dou Camere parlamentare au fost majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului a fost fixat la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Ministrii si alte categorii de demnitari, inclusiv sefii serviciilor de informatii, primesc o indemnizatie lunar de 19.055 lei brut (13.365 lei net). n aceast ultim categorie au fost inclusi si consilierii prezidentiali, care au rang de ministru, conform OUG care se asplic din august. Aceeasi indemnizatie brut de 19.055 lei este acordat si ministrilor-delegati, vicepresedint ilor, secretarilor si chestorilor din Senat si Camera Deputatilor, secretarului general al Guvernului, sefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, presedintelui Consiliului Legislativ, presedintelui Curtii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP si STS.










