Politistii Inspectoratului General pentru Imigrri – Biroul pentru Imigrri Vaslui, au desfsurat, pe 7 septembrie, o actiune pe linia combaterii sederii ilegale a cettenilor strini, ocazie cu care a fost depistat cu sedere ilegal un brbat n vrst de 30 de ani, din Turcia, membru de familie al unui cettean romn. La expirarea dreptului de sedere, acesta nu a ntreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestuia si nici nu a prsit teritoriul Romniei. Avnd n vedere cele constatate, politistii au ndrumat persoana s se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrri Vaslui cu documentele necesare reglementrii dreptului de sedere n scop de rentregire a familiei. Totodat, acesta a fost sanctionat contraventional cu amend n valoare de 1.200 lei, n conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul juridic al strinilor n Romnia, cu modificrile si completrile ulterioare. Biroul pentru Imigrri Vaslui continu activittile de prevenire si combatere a sederii ilegale a strinilor prin organizarea de actiuni cu forte proprii sau n cooperare cu toate institutiile cu atributii n mentinerea unui climat de ordine si liniste public n rndul comunittii, atrgnd atentia cettenilor strini de a acorda interes reglementrii legale a dreptului de sedere pe teritoriul Romniei. Totodat, cettenii sunt rugati s contacteze Biroul pentru Imigrri pentru orice problem legat de aplicarea prevederilor legale n domeniu, la telefoanele 0235/303450 sau 0235/303454 sau viztnd site-ul www.igi.mai.gov.ro.










