Consiliul Europei (CE) a anuntat, recent, adoptarea unei Conventii internationale contra traficului de organe umane, care urmeaz s fie semnat de ctre state interesante. Cei mai multi dintre vasluienii cu care ziarul nostru a stat de vorb sunt de acord cu interzicerea vnzrii organelor, indiferent de gravitatea situatiilor cu care s-ar confrunta. Totusi, am ntlnit si oameni care, cel mai adesea de dragul copiilor sau pentru a iesi dintr-o situatie-limit, ar fi de acord s renunte, evident, contra-cost, la un organ. Cel mai des „traficat” organ rmne rinichiul.
Conventia international contra traficului de organe umane, pentru care se doreste o acoperire de nivel mondial, urmeaz s fie deschis pn la sfrsitul lui 2014 – nceputul lui 2015 semnrii tuturor statelor membre CE, dar si altor tri care nu fac parte din organizatie. Documentul cadru prevede „protejarea victimelor si facilitarea cooperrii la nivel national si international cu scopul urmririi mai eficiente n justitie a celor responsabili de acest trafic”, precizeaz organizatia paneuropean. n Romnia, dar si n judetul Vaslui, fenomenul vnzrii de organe nu este deloc o necunoscut. Spre exemplu, presa local relata, recent, c, din cauza srciei, un brldean si-a scos la vnzare un rinichi. Brldeanul de 43 de ani a postat pe internet un anunt n care preciza c vinde „un rinichi grupa A2, RH negativ, pret 20.000 euro negociabil”. Presa local sublinia c nu este exclus ca datoriile mari la bnci s fie motivul pentru care brldeanul a luat aceast decizie radical. Traficul de organe este o infractiune pedepsit cu nchisoarea, att pentru cel care vinde, ct si pentru cel care cumpr. Ziarul nostru a stat de vorb cu cettenii despre aceast problem si, fr pretentii de exactitate, am ajuns la cocnluzia c trei din zece vasluieni ar fi dispusi s si vnd un organ, binenteles, dac s-ar afla ntr-o situatie limit. „Dac nu mi-ar afecta sntatea si chiar nu as avea alt variant de a scpa dintr-o situatie critic, poate da. Depinde de problem si de gravitatea acesteia”, ne-a declarat Petronela Sraru, din Vaslui. „Dac, Doamne fereste, as ntmpina un necaz si e vorba de copiii mei, da! As face orice mi st n putere s i ajut, iar dac nu as avea alt optiune si chiar nu as avea de ales, ar fi o solutie bun… asta doar dac e vorba de copiii mei”, ne-a declarat si Alin Caramici, din Vaslui. „Mi-as vinde un organ doar dac as suferi de o boal grav si as avea nevoie de un tratament costisitor. Atta vreme ct e vorba de viat mea, nu conteaz solutia la care apelez. Dar dac ar fi vorba de o altfel de problem, nu as fi de acord. Sunt sigur c exist si alte solutii, mai bune”, spune Vlad Andriescu, din Vaslui. O prelevare este considerat ilicit atunci cnd este efectuat „fr consimtmntul liber, informat si specific al donatorului viu sau (care ntre timp a) decedat” ori fr ca prelevarea de la o persoan decedat s fie autorizat de ctre dreptul intern al unei tri. Tot ilicit este dac, n schimbul prelevrii, „donatorul sau o tert persoan obtine un profit”. Conventia care urmeaz s fie semnat de statele membre CE prevede msuri de protectie si despgubire a victimelor, dar si de preventie, „menite s garanteze transparenta si un acces echitabil la serviciile de transplant”. Ea las totusi la latitudinea statelor s decid dac este necesar sau nu s urmreasc donatorii de organe si s-i considere sau nu complici, eventual instigatori la trafic. Am vzut ce spun vasluienii dispusi s si vnd un organ. Iat si prerile celor 70% dintre locuitorii Vasluiului care nu concep s pun „pretul pe organ”, indiferent de proiblemele cu care s-ar confrunta. „Nu mi-as vinde niciodat un organ, spre exemplu un rinichi. Sunt ferm convins c exist metode mai bune de a face rost de bani. Cum s vnd ceva care face parte din corpul meu?”, ne-a declarat Costic Bejan, din Vaslui. „Nu! Nu mi-as vinde un organ c s scap dintr-o situatie critic. n cazul unui accident, dac nu as putea fi recuperat si nu ar mai fi nevoie de mine pe pmnt, le-as dona. Mcar salvez niste vieti. Dar, n ceea ce priveste vnzarea unuia, n niciun caz!”, spune Sebastian Sava, din Vaslui. De mentionat c, la nivel european, n pofida unei cresteri a numrului si calittii grefelor, n 2012, peste 68.000 de persoane se aflau n asteptarea unui transplant de rinichi. Pe de alt parte, potrivit CE, 12 pacienti nscrisi pe o list de asteptare mor, zilnic, din cauza lipsei de organe disponibile.
Vlad Petrisor-David