Miercuri sear, n sala de sport a Liceului Mihail Koglniceanu Vaslui a avut loc o inedit conferint de prezentare a rezultatelor de exceptie pe care le-au obtinut cei opt sportivi de la CS Karate-Kensei Vaslui care au fcut parte din lotul care a reprezentat Romnia la Campionatului European de Karate-Do Traditional Shotokan-Fudokan.
n perioada 29 mai – 1 iunie, Romnia a fost gazda Campionatului European de Karate-Do Traditional Shotokan-Fudokan, competitie organizat de Federatia Romn de Karate Traditional, sub naltul Patronaj al Altetei Sale Principele Radu al Romniei, cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului si a WFF. La competitie, desfsurat n Galati, au fost prezente 26 de delegatii, cu aproximativ 700 de concurenti pe diferite categorii si probe. n lotul trii noastre, Vasluiul a fost reprezentat de opt sportivi, karateka de la Clubul Sportiv „Karate-Kensei” Vaslui, condus de Sensei Constantin Roznov, 4 DAN. Competitia a fost extrem de reusit, aducnd un bine meritat plus de imagine karate-ului romnesc. Astfel, lotul Romniei a ocupat locul I, Serbia, locul secund, a treia si a patra trapt a podiumului fiind ocupate de Macedonia, respectiv Italia. Cei opt karateka care au reprezentat cu cinste Romnia, dar si Vasluiul n aceast competitie sunt Caliniuc Maria, Ciocan Radu, Floria Maria, Flueras Elena Ramona, Luncanu Stefan, Teletin Yannis, Volocariu Flavia si Zal Ioana. Contributia sportivilor de la Clubul Sportiv „Karate-Kensei” Vaslui la acest rezultat foarte bun a fost cert, micii karateka vasluieni ocupnd urmtoarele locuri pe podium: Locul I – kata echipe masculin copii 6-7 ani (Ciocan Radu, Luncanu Stefan, Teletin Yannis); – kata echipe feminin copii 6-7 ani (Florea Maria, Volocariu Flavia, Zal Ioana); Locul II – kata individual feminin (Floria Maria); – enbu masculin (Ciocan Radu, Luncanu Stefan); – kion ippon kumite (Floria Maria); Locul III – kion ippon kumite (Ciocan Radu); – kion ippon kumite (Zal Ioana); – kion kumite (Zal Ioana); – kata individual ( Zal Ioana); Locul IV – enbu mixt (Ciocan Radu, Floria Maria). „Asa cum am mai precizat, orice competitie pentru noi este un test, fiecare avnd gradul su de dificultate si important, determinnd o constientizare si implicare mult mai ampl pentru fiecare participant n parte. Dup acest test, va urma unul mai important, Campionatele Mondiale, care se vor desfsura anul acesta, n luna noiembrie, n Cairo, Egipt. Sper c vom gsi resursele s ajungem la acest campionat. Important este ca, dup orice rezultat obtinut, perseverenta s continuie si noi s ne cultivm tot mai mult acel kurai, adic noblete sufleteasc, si s fim „proprii nostri campioni – s fim campioni n viat”, a declarat Sensei Constantin Roznov, 4 DAN. Antrenorul micilor campioni a tinut s multumeasc celor care s-au implicat si iau ajutat s participe la Campionatul European, ncepnd de la organizarea Zonei Moldovei a Campionatului National de Karate Traditional, care a avut loc la Vaslui, n luna martie: Primria municipiului Vaslui, primar Vasile Paval, Consiliul Judetean Vaslui, Directia pentru Sport si Tineret Vaslui.
felicitari!
doar cei care se implica cu adevarat in educarea copiilor si muncesc cot la cot cu ei stiu ce inseamna aceste rezultate. un exemplu de urmat!