ULTIMUL TRUBADUR

Pe 28 aprilie 2008, n urma unui evident malpraxis combinat cu o stare coplesitoare de stres, nceta din viat prietenul meu Cezar Ivnescu, dac nu cel mai mare, oricum cel mai original poet romn contemporan. Sub imperiul emotiei, am rememorat atunci nceputurile cunoasterii noastre, pe care le redm, iarsi, tiparului, la un ceas comemorativ.

Cele mai vechi ntlniri ale noastre sau petrecut ntr-un timp determinat de ani de zile, iulie 1944, dar care se afl undeva, n toat desfsurarea lor, n subconstient, probabil. n acea var fierbinte, PS-ul (Partea Sedentar a Regimentului 23 Artilerie din Brlad) se afla n Teleorman, la Furculesti, acolo refugiindu-se si familiile unor militari. Si eu, si Cezar, aveam 3 ani, el tocmai urma s-i mplineasc pe 6 august si, dup reconstituiri trzii, mi-am dat seama c ne jucam mereu mpreun sub supravegherea teoretic a unor ordonante. Acolo am stat pn la 23 august, cnd, la Furculesti, prizonierii rusi se bucurau de ntoarcerea armelor, srbtorindu-l pe mosierul ce se purtase foarte bine cu ei, iar n tar totul ncepea s se nvlmseasc. Peste ani ne-am rentlnit, n 1955, proaspeti elevi ai Liceului „Codreanu”, care pe atunci nc se numea Scoal Medie (Sredni Scol) si n care se nvta dup materiale traduse din limba rus. Nici mie, nici lui nu ne plcea liceul si l-am suportat cu mare greutate, absolvindu-l cu dificultate. Binenteles, aceasta nu nea mpiedicat s intrm la facultate „din prima”. n clasa a VIII-a (cea dinti n acea Scoal Medie), Cezar a svrsit primul su act de mare revolt: mpreun cu ctiva colegi, a fugit de acas si de la scoal, ncercnd s ajung n Vrancea. Nu stiu dac destinatia fugii era ntmpltoare sau se lega, mai mult sau mai putin, de miscarea de partizani, nc n fiint n muntii acelui tinut legendar. n liceu, afar de ctiva profesori, mai precis unul dintre ei, Zuppermann, nu gseam nici o form de mplinire sufletesc. Terorizati de matematic, fizic, chimie, ne mai regseam pe noi nsine la orele acestui profesor, catastrofal prin severitatea si modul de predare pentru majoritatea elevilor, minunat pentru cei cu care putea s comunice. Dar, dup o perioad n care evenimente pe care nu are rost s le amintesc aici ne-au desprtit, ne-am rentlnit si am nceceput adevratul liceu la Brlad. mplinisem amndoi vrsta de 18 ani, terminam liceul si ne gndeam la facultate. Mai aveam o caracteristic n comun: spre deosebire de aproape toti colegii de generatie, nu eram membri UTM, ceea ce ar fi trebuit s fim de pe la 14 ani. Printii nostri stiau, din surse necunoscute, c nu vom putea intra n facultate dac nu eram utemisti. n consecint, vrnd-nevrnd, ne-am dus la Raionul UTM, am rspuns la ntrebrile stupide ale unor analfabeti („Care-i capitala Romniei?”, „…a Uniunii Sovietice?” etc.) si am devenit membri ai organizatiei politice a tineretului. Atunci, de fapt, ne-am cunoscut eu si Cezar. Am plecat de la sediu pe la prnz, am ajuns acas noaptea, am umblat pe strzi si prin parcuri si mi-a citit versuri dintr-un caiet aflat n permanent la el. Am fost coplesit de forma artistic a unui vers anume: „De ziua mea e post n calendar”. ntr-adevr, pe 6 august este postul Sfintei Marii, dar, totodat, si o mare srbtoare crestin, „Schimbarea la fat”. Denumirea srbtorii a fost semnificativ pentru mine, fiindc am nteles schimbarea prin care a trecut Cezar, de la nchiderea n sine, la deschiderea sa ctre art si prietenie. Pe atunci, scoteam un fel de revist ilegal, scris de mn, intitulat cu autoironie „Mugetul Zimbrului”. Am plnuit mpreun cu Cezar s o multiplicm si ne-am organizat oficial ca membri ai cenaclului „Alexandru Vlahut”, iar, n conceptia noastr, ca redactie a publicatiei clandestine. Din acel moment am format un grup n care se gseau Octavian Stoica, Alexandru Tacu, proaspt iesit din nchisoare ca detinut politic, evreul Romischer, abia dat-afar de la „Neuer Weg” („Drum Nou”) ca sionist. De aici, o ciudat prezent de contradictorii opinii politice, dar si de afinitti culturale, indiferent de vrst si de formatie intelectual. S-au adugat, apoi, Ion Iancu Lefter si Ion Murgeanu. Cenaclul se continua dup sedintele de la Biblioteca „Stroe Belloescu”, n parcul de lng teatru, n Grdina Public si, din cnd n cnd, n pitorestile mustrii aprute toamna. Mai nti, Alexandru Tacu ne-a explicat cti ani de nchisoare am putea face pentru nevinovatul „Muget al Zimbrului”, asa c am renuntat la „revist” si ne-am dedicat unor ndelungate dispute literare si recitri de versuri, comentarii etc. O not deosebit n grup a adus-o Dumitru Hnceanu, un romantic ntrziat, cu alur eminescian si poetic traditional. El ne-a nvtat, ntre altele, s cntm „Desteapt-te Romne”; pe atunci nc se mai luau opt ani de puscrie pentru intonarea acestui vechi imn romnesc. A urmat facultatea, cnd pn n anul III am stat cu Cezar, desprtindu-ne numai cstoria cu Mary, o „ardeleanc” provenit din tinutul Hertei, una dintre cele mai ciudate cotropiri rusesti. La gazd sttea cu noi si Octavian Stoica, desi oficial figura la Cmin. Cezar si petrecea cel mai mult timp acas, acoperind cu scrisul su deosebit zeci de pagini aproape n fiecare zi. De multe ori nu se ntrerupea de la scris zile si nopti si astfel, mpreun cu Octavian Stoica, trebuia s rezolv problemele cotidiene, n primul rnd cursurile, la care nici eu nu prea m duceam, si pinea „cea de toate zilele”, care de multe ori era la modul concret, cea strns de pe mesele de la cantin. De atunci a adoptat si ortografia spaniol, fiindc ncepusem o initiere n aceast limb cu profesorul Lazr. Era un fost student al lui Nicolae Iorga si, n 1960, cnd la Universitatea din Iasi nu se preda limba spaniol, tinea voluntar un curs facultativ la Politehnic. Nu se nscrisese nici un student de-acolo la cursul su. Eram numai eu, Cezar si Octavian, filologi, care am frecventat cursul pn s-a desfiintat, adic vreo dou luni. Oricum, aceast meteoric predare a spaniolei a „rodit” n ortografierea versurilor lui Cezar. Primele versuri publicate s-au ivit, modeste, la „Posta Redactiei” de la „Iasul literar”, fiind undeva o dezamgire, deoarece poemul su, aprut integral ntr-un colt de pagin, era superior ntregului continut al revistei. Dar consacrarea sa si urma drumul firesc. Au contat mult si noile prietenii din Iasi, integrarea grupului nostru n cel format de Dan Laurentiu (Laurentiu Ciobanu), Mircea Ciobanu (Sandu Mircea), Adi Cusin si multi altii. Cezar si tria, totodat, traumele de familie, moartea mamei sale, albaneza Xantipi, nentelegerile acute cu tatl, transpus, apoi, n versurile din „Doina”. Cezar Ivnescu a fost un rar exemplu de integritate moral, nu a scris nici un vers si nici un articol ntru slava Partidului si a Conductorului. A trit n srcia nobil a poetilor, nu s-a nfruptat din fondurile Uniunii Scriitorilor, care aveau rolul s cumpere constiinte, si tocmai cei care s-au nfruptat s-au declarat „dezidenti” si-au cutat s ntineze imaginea celui mai cinstit dintre membrii acestei Uniuni pe care Cezar, pe bun dreptate, a vrut s-o desfiinteze si, ca Hristos, s alunge negustorii din Templu.

Dan Ravaru

1 COMENTARIU

  1. vaaaaaaaaaaaaai, m-ati stresat cu cel om, lasati-l sa doarma. ce a facut asa maret, de-i rascoliti viata? asa ne mai place sa ne pupam intre noi, sa ne dam mari ca am fost prietenul marelui X… Si? scrieti-va jurnale personale, daca vreti sa va tanguiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.