Ca orice moment crucial al istoriei nationale, 22 iunie 1941 este obiectul unor interpretri si controverse dintre cele mai diversificate. Ele oscileaz ntre dou extreme: atasamentul afectiv bazat pe cunoasterea direct a evenimentelor, att prin traditii de familie, ct si prin analiza documentelor, si cealalt tendint, prin care se urmreste demonizarea romnilor, a faptelor si credintelor care i-au cluzit. Ultima atitudine s-a conturat mai nti ca servilism ngenunchiat al unor jalnici istorici romni fat de ocupantii sovietici, actualmente servilismul acestora, dintr-o nou generatie, devenind multilateral dezvoltat, n slujba oricui este dispus s njure Romnia. Toate acestea pe fondul prigonirii a tot ceea ce ar putea nsemna educatie patriotic, izgonit din scoli, unde, din fericire, mai exist cadre didactice, cel putin pe ici pe colo, care se consider de nationalitate romna si nu cred c pupatul… tlpilor strinilor ar fi suprema virtute national. S-a vorbit si se mai vorbeste, cu mult aplomb, despre o agresiune romneasc mpotriva „pasnicei” Uniuni Sovietice, uitndu- se tragedia co-nationalilor nostri din Basarabia, Bucovina, Herta care, dup cum spunea un scriitor de peste Prut, pe 28 iunie 1940, s-au culcat cu „Noapte Bun” si s-au trezit cu „Dobrii Den”. Dar zilele lor nu au fost deloc bune. ntr-un an de ocupat ie, rusii au svrsit nedreptti si cruzimi care ar fi putut umple un secol. n mprejurrile istorice din anul urmtor, 1941, si n coordonatele dragostei de neam si ale respectului de sine, romnii nu au putut reactiona altfel dect trecnd Prutul. Dar, peste toate acestea, a existat o superb trire comunitar, pe care astzi este foarte greu s o mai ntelegem, iar a crei renviere o credem, din pcate, greu de realizat. Atunci a existat un adevrat entuziasm (din grecescul „entheos” – a fi cu Dumnezeu) ce a fcut, ntre altele, ca mii si mii de tineri s se nroleze voluntar, la 18 ani (nu pltiti, nu mercenari…), pe cnd serviciul militar ncepea la 21. Cum se explica fenomenul? Desigur, frumoasa educatie primit de la nvttori si printi, climatul de moralitate si de respectare a valorilor traditionale au contat foarte mult, unii tineri au ajuns independent la concluzia lui Nietsche, c important nu este viata vesnic, ci vesnic nsufletire. Dar fermentul principal a fost altul, a fost constiinta crestinttii aflate n pericol, asa cum gndeau si ostenii lui Stefan cel Mare. Nu era nevoie de propagand, desi exista si asa ceva, pentru ca tranul, baza armatei romne, s stie c peste Prut religia crestin era prigonit, iar tvlugul rusesc strivea totul n cale. Bietii polonezi rmasi fr tar, romnii scpati de peste Prut alimentau zi cu zi cunoasterea general a situatiei reale. Cnd trupele noastre au ptruns n adncime, ura fat de crestinism, rzboiul mpotriva lui Hristos au devenit tot mai evidente. Au ntlnit biserici devenite magazii de cereale sau chiar grajduri. Icoanele, cte au scapat de furia atee a comunistilor, au fost ngropate si scoase la iveal apoi, pentru a ntmpina cu ele trupele romne eliberatoare. Preoti nu mai erau, peste 300 de mii de slujitori ai Bisericii lui Hristos, de toate rangurile, se aflau n nchisori, lagre, deportati. Si astfel, indirect, sovieticii au subliniat sfintenia rzboiului dus n rsrit. Putinii veterani rmasi n viat confirm pe deplin cele spuse, la fel si versurile populare pstrate de atunci: „Vai de bietu’ ucrainean/ Era slug la… / Si muncea fr de folos / Toat ziua la colhoz.” Conductorii de atunci ai Romniei capt trasturi hiperbolice, ca eroii de basm: „n Transnistia pe plai/ Ar regele Mihai / Maresalu-n urma lui / Strnge roada cmpului”. n alte versuri este redat, succinct, atmosfera de pe front: „Noi, cu nemtii mpreun / Parc eram o furtun”. Un fenomen cu totul deosebit a fost transmiterea acestui climat de sfintenie si asupra inamicilor. Marele ateu Stalin, care si-a bgat sotia n mormnt scuipnd n fata ei icoanele de cte ori se mbta (adic zilnic), si-a dat seama c numai religia poate nsufleti cu adevarat un popor. Cnd a venit momentul Stalingrad, de rezultatul btliei depinznd soarta Uniunii Sovietice, Stalin l-a chemat pe Dumnezeu n ajutor. A mizat mai nti pe coarda patriotismului, mult combtut pn atunci prin internationalism, au fost evocati eroii nationali Alexandru Nevski, Minin si Pojarski, pravoslavnicii tari ai nceputurilor Rusiei. Dndu-si seama c nu este deajuns, a adus din lagrele Siberiene preoti pe care i-a urcat pe tancuri ca s le binecuvnteze, iar de la Kazan a fost adus la Stalingrad icoana Maicii Domnului, Fctoare de Minuni. Si minunea s-a-ntmplat, rusii au fost victoriosi, icoana s-a ntors la Kazan si preotii n lagre… A fost un strop de sfintenie care a dat, totusi, roade, Rusia actual a revenit la crestinism, revenind, ns, si la vechi nravuri, vrnd s foloseasc ortodoxia ca arm secret n Balcani. Mai greu este, ns, la noi, unde crestinismul „pus n fat” oficial este batjocorit mult mai crunt dect nainte de 1989. Atunci se propaga ateismul, dar n practic se aplica morala crestin; acum este invers… De Crciun si de Paste, tinerii se adun n cluburi de noapte, mprtsindu-se din sfintenia stripteuzelor, iar la ntrebrile reporterilor spun c ar fi auzit, totusi, de unul Hristos. Ei sunt victimele principale ale intoxicrii morale izvorte din miasmele otravitoare ale televiziunilor antiromnes ti. Cnd TV Cultural are audient de 0,7% iar „Click ” este cel mai citit ziar din Romnia, cnd pdurile de brazi sunt tiate pentru ca s aflm, cu sufletul la gur, ce mai fac Iri si Moni, Pepe si Zvo, i mai putem ntelege, oare, pe tinerii de acum 70 de ani? Sufletele lor de atunci rmn, poate, cea mai scump comoar pierdut de romni.
Dan Ravaru
