marți, decembrie 23, 2025

Bebelus ucis de apa cu nitriti

Un bebelus n vrst de o lun si sapte zile, din Vetrisoaia, a murit, ieri dimineat, n urma unei intoxicatii cu nitriti. Fratele su geamn se afl n stare foarte grav. Ambii au fost hrniti cu lapte praf preparat cu ap dintr-o fntn din localitate. Crunt este c, n timp ce copiii se zbteau ntre viat si moarte, printii celor doi petreceau chiar la botezul micutilor. Primarul comunei Vetrisoaia, Vasile Puiu, spune c nu apa este singurul vinovat pentru aceast tragedie, ci si neglijenta printilor. Cei doi copii erau monitorizati de asistentii sociali din cauza riscului de abandon pe care l prezentau.

Ieri dimineat, printii au venit cu cei doi bebelusi la dispensarul din comun, unul dintre cei doi copii fiind deja mort. Pentru cel de-al doilea copil, medicul de familie din Vetrisoaia a sunat la numrul de urgent 112 si a solicitat interventia unei ambulante. „Bebelusul aflat n viat a fost transportat, n stare grav, la Spitalul Municipal Husi, iar cellalt a rmas la cabinetul medicului de familie din comun. Incredibil este c la acest cabinet nu se gseau nici mcar medicamentele de prim urgen- t. Din cele constatate de echipajul medical deplasat la intervent ie, gemenii au suferit o intoxicatie cu nitriti dup ce mama copiilor le-a pregtit laptele praf cu ap de la o fntn din sat. Pentru unul dintre ei, concentratia ridicat de nitriti a fost fatal”, a declarat dr. Mohamad Awad, seful echipajului de pe ambulanta care a intervenit la acest caz. Ieri dup-amiaz, evolutia copilului internat la Spitalul Husi era satisfctoare, neexistnd riscuri vitale. Politia a declansat o anchet n acest caz pentru a stabili cauza exact a decesului bebelusului n vrst de o lun. „Din afirmatiile mamei a reiesit c, n momentul n care a vzut c cei doi gemeni se simt ru, a plecat cu ei la cabinetul medicului de familie, dar unul din copilasi a murit pe drum. Cauza exact a decesului va fi stabilit n urma efecturii necropsiei. Dat fiind vrsta mic a copilului decedat, potrivit procedurilor, examenul necroptic va fi efectuat de medicul specialist n anatomie patologic din cadrul Spitalului Municipal Husi”, a declarat inspectorul de politie Mihaela Straub, purttorul de cuvnt al IPJ Vaslui. n paralel, Directia de Sntate Public (DSP) Vaslui a declansat o anchet. „Ceea ce putem afirma n acest moment este c de la Vetrisoaia nu am primit n acest an nicio prob de ap pentru analizele de laborator. Nu stim exact care a fost sursa de ap din care s-a preparat hrana bebelusului, dar la fata locului se va deplasa o echip din cadrul DSP, care va preleva si probe de ap din sursa respectiv. n mod normal, pentru sursele care depsesc concentratiile admise de nitrati sunt impuse interdictii n ceea ce priveste consumul apei de ctre sugari si femeile gravide. Conform HG nr. 974/2004 primriile au obligatia de a avertiza populatia prin afisarea n loc vizibil a nscrisului „Apa nu este bun de folosit pentru sugari si copii mici”, pentru sursele de ap ale cror concentratii de nitriti depsesc limitele admise”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Potrivit acesteia, aproape jumtate din sursele de ap din mediul rural analizate n laboratoarele DSP Vaslui sunt periodic depistate ca necorespunz toare din punct de vedere chimic, iar o treime, necorespunz toare din punct de vedere microbiologic.

Neglijati de la nastere

Primarul comunei Vetrisoaia, Vasile Puiu, spune c va ajuta familia s ngroape copilul, dar consider c principalul motiv al mortii copilului nu este apa, ci neglijenta printilor. „Vorbim de o familie cu nou copii cu mari probleme: beneficiari ai ajutorului social, tatl este consumator de alcool… Este o familie pe care noi am monitorizat-o. Cei doi gemeni au fost nc de la nastere neglijati, prezentau risc de abandon. Abia dup ce am anuntat Protectia Copilului printii si-au luat angajamentul c vor avea grij de copii. Cei mici au avut de suferit pentru c printii i-au lsat acas n grija surorii mai mari, n vrst de 16 ani, iar ei au plecat s petreac la botezul fcut gemenilor. Au apelat la medic doar n ultima clip, cnd au vzut cnd nu se mai poate face nimic, desi au telefoane mobile si ar fi putut suna direct la 112”, spune Vasile Puiu. n ceea ce priveste sursa de ap, primarul reecunoaste c nu a efectuat analizele, dar, spune el, nici nu a avut pn acum semnale c ar fi ceva n neregul cu apa consumat de la fntna cu pricina. „Eu am n comun peste 200 de fntni. O singur analiz cost 300 de lei. Analizele trebuie fcute periodic, din sase n sase luni. Ca s fac astfel de analize la toate fntnile, ar trebui s scot din bugetul primriei cte 60.000 de lei, de dou ori pe an. Nu ne putem permite. Ce am fcut, a fost s facem analize la cteva fntni, din zone diferite, pentru c pnza freatic este aceeasi la mai multe surse de ap. Din pcate, noi avem un proiect de aductiune cu ap, care ar fi trebuit s fie gata. Am oprit lucrrile, pentru c de trei ani nu am mai primit niciun leut. Dac am fi primit banii si am fi finalizat lucrarea, nu am fi avut acum aceast problem, pentru c apa din puturile forate este analizat chimic si bacteorologic n mod periodic”, ne-a mai spus primarul Vasile Puiu.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează

Doar 16,30% dintre vasluieni lucrează, așa cum rezultă din...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor