Ct cntreste un kilogram? – desi ntrebarea pare stupid, oamenii de stiint caut nc un rspuns si vor dezbate aceast tem luni, la sediul prestigioasei Royal Society din Londra, n speranta c vor gsi o valoare constant pentru kilogram, independent de orice obiect fizic.
Din 1889, greutatea kilogramului se stabileste cu ajutorul unui cilindru compus din 90% platin si 10% iridiu, fabricat la Londra n 1879 si pstrat sub un clopot de sticl la Bureau International des Poids et Mesures (Biroul International de Msuri si Greutti) din apropiere de Paris. ns, potrivit msurtorilor efectuate n ultimii 100 de ani, kilogramul a „slbit”. Masa lui s-a schimbat cu echivalentul unui fir de nisip cu diametrul de 0,4 milimetri. Suficient pentru ca oamenii de stiint din lumea ntreag s caute o nou definitie a kilogramului, care s elimine orice legtur a acestuia cu obiectele fizice, asa cum au fcut cu metrul, definit de acum nainte cu ajutorul vitezei luminii. Obiectivul principal al savantilor este de a defini toate unittile de baz – mas, distant, timp etc. – cu ajutorul unor valori stabile si universale. Pentru kilogram, ei sugereaz s se utilizeze constanta lui Plank, o valoare care si-a primit numele de la Max Planck, considerat „printele” fizicii cuantice. Complex pentru neofiti, constanta lui Plank este notat cu „h” si este definit cu ajutorul unei formule fixe. Rmne de definit felul n care kilogramul va fi asociat cu constanta lui Plank. Pentru aceasta, n laboratoare din lume ntreag au fost efectuate diverse experimente stiin- tifice. Savantii au folosit balanta Watt, un aparat ce permite convertirea energiei mecanice n energie electric si invers. „Experimentele noastre avanseaz, ns este prea devreme pentru a impune o nou definitie a kilogramului”, a declarat Michael Stock, din partea Royal Society . „Una dintre problemele noastre este aceea c avem nevoie de mai multe balante Watt dect avem n prezent, pentru a msura kilogramul ntr-un mod eficient atunci cnd noua definitie va fi impus”, a mai spus acesta. Savantul britanic consider c modificarea ar putea fi validat cu ocazia urmtoarei conferinte despre greutti si msuri, ce va fi organizat n 2015 la Paris. Pentru oamenii obisnuiti, schimbarea etalonului nu va avea niciun impact. Kilogramul si va pstra masa actual. ns nu va mai exista niciun „fir de nisip” care s i falsifice greutatea.











Lui Cuza nu i-au trebuit 4-5 ani sa descopere o oca falsa! Fiindca nu era platit la ora de cercetare, ci la cea de masuri.
Astia ar trebui sa vina la piata centrala din Barlad, sa faca niste studii prind oscilatia greutatii unui kilogram. Dupa o tura prin piata, oamenii de stiinta ar constata multiple variatii ale greutatii kilogramului de la o taraba la alta, totdeauna in minus (in dauna cumparatorului, si spre profitul vanzatorului). Administratia pietei si politia pietei se fac ca ploua si nu stiu, deh, doar ei nu citesc prea multe!
Comentariile sunt închise.