n cursul acestei sptmni, presedintele Republicii Arabe Siriene, Bashar al-Assad, vine n Romnia. Din delegatia oamenilor de afaceri care l va nsoti pe presedintele Siriei face parte si omul de afaceri romno-sirian Ahmad al Deiri, administratorul Avicom SA Vaslui, membru fondator al Camerei de Comert Bilaterale Romno-Siriene. Romnia doreste o intensificare a relatiilor economice cu Siria, actor extrem de important n regiunea Orientului Apropiat si Mijlociu. Vizita naltului oaspete n tara noastr, care marcheaz mplinirea a 55 de ani de relatii romno-siriene, se va concretiza n semnarea mai multor acorduri economice bilaterale, dar si pe justitie si afaceri interne.
n cursul acestei sptmni, presedintele sirian Bashar al-Assad va face o vizit n Romnia, ocazie cu care vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justitie si afaceri interne, un acord de extrdare intrnd, de asemenea, n acest pachet. Presedintele sirian a apreciat vizita presedintelui Traian Bsescu, efectuat n 2008. Semnalul transmis atunci, alturi de Franta si de alte state, a scos din izolare Siria, un actor foarte important n regiunea Orientului Apropiat si Mijlociu. Acesta, de altfel, este un motiv important pentru care Bucurestiul doreste o intensificare a relatiilor economice cu Siria, iar important a strategic a acestui parteneriat a fost subliniat si cu ocazia vizitei ministrului romn de Externe, Teodor Baconschi, n Siria, n luna octombrie a acestui an. O linie maritim comercial Constanta-Latakia si un cablu submarin pentru transportul de electricitate din Romnia n Siria sunt dou dintre proiectele economice care ar putea fi realizate de cele dou state. Cu ocazia vizitei n Siria, ministrul romn de Externe, Teodor Baconschi, a declarat c Romnia doreste o intensificare a relatiilor economice cu Damascul. „Primul proiect vizeaz operationalizarea unei linii maritime comerciale Constanta-Latakia”, a precizat el, adugnd c aceast linie comercial ar permite un transport de mrfuri de circa un milion de tone pe an si ar permite, astfel, o deschidere de natur comercial si ctre Irak. Un alt proiect vizeaz o colaborare romno-sirian pentru un cablu submarin pentru transportul de electricitate, care s treac prin Turcia. n prezent, cele dou proiecte se afl n stadiul discutiilor tehnice la nivelul Ministerelor Economiei dintre cele dou tri, precum si ntre autorittile maritime si navale. Cu ocazia venirii presedintelui Bashar al- Assad la Bucuresti, vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justitie si afaceri interne. n acest sens, au avut loc negocieri att la Bucuresti, ct si la Damasc. Consultri politicodiplomatice cu partea sirian au avut loc si n luna iunie, la MAE, printre subiectele discutate figurnd analiza stadiului negocierilor privind completarea cadrului juridic bilateral.
Siria, o miza strategica
Siria este situat n regiunea supranumit „Cornul Abundentei”, care formeaz un arc adnc ncepnd din Irak, trecnd pe la confluenta fluviilor Tigru si Eufrat, cuprinznd teritoriul Siriei centrale, pn n Valea Nilului. La nord si la sud de aceast regiune, se ntind deserturi vaste si stepe care au fost transformate partial n ogoare roditoare, datorit irigatiilor artificiale (practicate aici de mii de ani). Bogtiile naturale ale Siriei sunt petrolul, gazele naturale, fosforite, hidroenergie. Siria are o industrie alimentar extrem de puternic, sprijinit pe o agricultur n continu expansiune (culturi de bumbac si cereale, precum si cresterea animalelor – ovine, bovine, cmile).