Ieri, dup ce, din cauza unui drum impracticabil, au fcut eforturi imense s ajung la o solicitare, membrii unui echipaj de Ambulant au gsit ntr-o cas din satul Zgura, comuna Oltenesti, o btrn decedat. n aceeasi cas se afla, n com, si ginerele femeii. Semnele de pe corpul celor dou persoane au creat suspiciuni ambulantierilor, care au sesizat politia.
Ieri, n jurul orei 11.30, la dispeceratul Serviciului de Ambulant al Judetului (SAJ) Vaslui se fcea o solicitare pentru dou persoane gsite inconstiente ntr-o cas din satul Zgura, comuna Oltenesti. Solicitarea a venit pentru dou persoane care, se presupunea, au fost gsite intoxicate cu monoxid de carbon. Un echipaj al SAJ s-a deplasat ctre Zgura, dar nu a putut ajunge la locul solicitrii din cauza unui drum forestier, de 5 kilometri, devenit impracticabil din cauza ploilor de peste noapte. Am solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situatii de Urgent si am sunat la Prefectura Vaslui, care a luat legtura cu primarul comunei Oltenesti. ntre timp, am trimis ctre Zgura si o ambulant cu tractiune 4×4. Primarul comunei a gsit un tractor, care a tras Ambulanta. La fata locului, a fost gsit o btrn de 77 de ani, decedat, si un brbat de 54 de ani, n com. Echipajul nostru a eliminat ipoteza intoxicrii cu monoxid de carbon, pe corpul celor dou persoane fiind identificate semne suspecte, de violent. Ca urmare, am sesizat Inspectoratul Jude- tean de Politie, pentru a cerceta aceast situatie, ne-a precizat Aurora Popa, directorul SAJ Vaslui. Interventia prompt a primarului din Oltenesti a fcut inutil prezent a echipajului ISU, care a ajuns, totusi, pn la locul solicitat. Brbatul aflat n com a fost transportat la Spitalul Municial Husi. Este n stre grav, dar trieste. La prima vedere, credem c este vorba totusi de o intoxicatie cu monoxid de carbon. Brbatul prezint semne de arsuri pe picioare. Prea multe nu putem ns spune pn cnd pacientului nu i se fac toate investigatiile necesare, ne-a precizat medicul de gard de la Compartimentul de Primire Urgente din cadrul Spitalului Municipal Husi. Btrna decedat are 77 de ani, iar brbatul care a fost dus la spital , ginerele su, are 54 de ani. Se pare c acesta ar fi fumat si s-a aprins un colt din ptura de pe pat, un incendiu minor pe care l-a stins. Din primele cercetri, se pare c omul ar fi iesit afar, s-ar fi mpiedicat de o piatr si s-a lovit la cap. Cauza exact a decesului btrnei va fi stabilit n urma efecturii necropsiei. La fata locului s-au deplasat mai nti poli- tistii din cadrul Postului de Politie Oltenesti, dup care a ajuns un echipaj de politie din Husi, iar la aceast or, la casa btrnei, unde se afl fiica acesteia, se afl si politistii Biroului de Criminalistic si procurorii criminalis ti de pe lng Parchetul Vaslui, ne-a precizat inspectorul principal de politie Mihaela Straub, purttor de cuvnt n cadrul IPJ Vaslui.