RESEMNATII

Toat� lumea care vine s� cumpere din piata veche a Vasluiului �i z�reste, desi nimeni nu �i vede cu adev�rat. Nimeni nu s-a g�ndit c� Lic�, Fred si Ionut, cei trei hamali din Piata Vidin, au fiecare povestea lui. �ntre sacii cu legume sau cu fructe c�rati p�n� la epuizare, debarasarea de gunoi a tuturor magazinelor din piat�, �njur�turile si suturile �n fund primite, zilele celor trei seam�n� izbitor una cu cealalt�. Fred �si doreste cu disperare un singur lucru: s� moar�. Lic� este nec�jit. Vrea doar tig�ri, pe care le suge p�n� la unghie. Al treilea „crai” al pietei, Ionut, lips� la inventar, nu vrea nimic. Nici amicii lui nu stiu ce sau de ce. Ei sunt cei care car� merele sau cartofii pe care �i cump�r� o jum�tate de Vaslui. Si nimeni nu �i cunoaste, nimeni nu vrea s� stea de vorb� cu ei. Muncesc, iau b�taie si vor s� moar�. Drept r�splat� pentru ajutorul pe care �l ofer� comerciantilor, primesc c�te un ban sau doi. Cel mai mare c�stig dup� o zi de munc� – 20 de lei, cu care cei trei „b�stinasi” ai Vidinului pot s�rb�tori mai ceva ca de Cr�ciun sau de Paste. Singurul lucru pe care mai pot fi sunt siguri este masa pe care Prim�ria le-o asigur� la Cantina s�racilor. �n rest, mai viseaz� doar la dormitoarele pe care „�ia de la Prim�rie” au promis c� le vor construi. Cu sigurant�, se vor bucura din plin de noua si singura cas� de care ar avea parte �n viata asta, �n cazul �n care p�n� atunci Fred nu va reusi s� se sinucid�, iar Lic� s� moar� de inim� rea. �n spatele veceurilor publice din Piata Vidin, buruienile cresc p�n� mai sus de genunchi, „c� doar sunt udate”, dup� cum glumeste chiar taxatoarea. Mirosul este insuportabil iar mizeria, greu de descris. Printre excremente, peturi, maculaturi si ambalaje aruncate de la balcoanele blocurilor din zon�, pe bordura care �nconjoar� toaletele, trei plapume joac� onorabilul rol al unor saltele Relaxa. Plapumele au fost odat� bune, �ns� acum sunt m�ncate de molii, iar l�na iese prin toate g�urile posibile. Cea galben� este a lui Ionut Ciobanu, cea rosie, a lui Constantin Afr�sinei, zis Fred, iar pe haina cu c�ptuseal� de blan�, g�sit� prin cine stie ce container, doarme Vasile Carp, pe scurt Lic�. Dac� �i �ntrebi, oricare dintre cei trei colegi de „dormitor” �ti vor spune c� acum, pe timp de var�, nu au de ce se pl�nge. Abia scap� de c�ldura si de datoriile aferente unui apartament. Situatia este mult mai grea iarna, c�nd nici m�car �n sc�rile de bloc nu pot r�m�ne prea mult, pentru c� �i alung� locatarii. Atunci, fiecare st� pe unde poate si se �nc�lzeste doar cu g�ndul c� trece el si frigul �la mare. Acum, mai au o sperant�: li s-au promis locuinte sociale. C�nd se va produce fericitul eveniment, nimeni nu stie, pentru c� de la prim�rie au venit, au v�zut, au promis si… dusi au fost. Totusi, speranta este ultima care moare, �n conditiile �n care doar cu at�t a mai r�mas fiecare dintre cei trei.

„Comandourile” de pedeaps�

„Vin si ne bat pentru a se distra. Ne bat cu pumnii si cu picioarele, nici nu se uit� unde dau. La ei nu conteaz� dac� nimeresc �n cap sau �n burt�, important este s� ne doar�, s� ne aud� url�nd si, la urm�, s� ne vad� c� nu ne mai putem ridica de jos. Nici noi nu stim cui s� ne mai pl�ngem sau cui s� mai cerem ajutor”, povestes te, pe un ton molcom si resemnat, Fred. Este descrierea scenelor de cosmar �n care Fred, Lic� si Ionut au, periodic, rolul principal. Raidurile de noapte sunt organizate si sustinute de g�sti de regul� compuse din c�te patru sau cinci b�t�usi. Motivele corectiilor aplicate celor trei sunt abstracte si greu de �nteles pentru unui om normal. Culoarea pielii lui Lic�, statura deloc impun� toare a lui Fred sau refuzul lui Ionut de a imita vreun animal pot fi factori care s� declanseze adev�rate crize, care se las� cu tipete, cu v�n�- t�i, cu membre si coaste rupte, dar numai din partea celor slabi si lipsiti de orice mijloc de ap�rare. Cine vrea, nu poate, iar cine poate, nu vrea s� ia nicio m�sur� �n favoarea „sacilor de box” care, din nefericire, simt cu v�rf si �ndesat fiecare lovitur� pe care o primesc. Asa c�, �n timp ce majoritatea oamenilor dorm si viseaz� frumos, cei trei �nvat� s� se supun� legii pumnului si picioarelor plasate �nt�mpl�tor, dar eficient.

Fred

Fred are 36 de ani si se laud� cu faptul c�, odat�, si-a ros coatele pe b�ncile scolii. A f�cut Scoala Profesional� la R�mnicu S�rat, dup� care a �nceput s� lucreze �n Constanta. Atunci c�nd se termina sezonul la mare, se re�ntorcea �n Vaslui, unde continua s� munceasc� oriunde g�sea. Copil�ria lui nu a presupus nici masinute, nici dulciuri, ci a �nsemnat doar trei cuvinte: Casa de Copii. Nu-si cunoaste tat�l, iar mama nu l-a vrut niciodat�. Acum, aceeasi mam� are o garsonier� si un picior amputat, �ns� nici asa nu vrea s� stie de copilul ei. Se �nt�lnesc, stau de vorb�, apoi se despart si fiecare revine la viata sa. Atunci c�nd nu doarme �n sc�ri de bloc sau �n spatele veceurilor publice, Fred pune capul linistit si chiar fericit pe pernele din spitale: dup� o internare prelungit� la Spitalul de Psihiatrie, a obtinut o pensie pe caz de boal�, pe care a pierdut- o din cauza faptului c� a fost prins pe picior gresit si cu alcoolemia cam ridicat�. A stat c�tiva ani internat la Sectia de Neurochirurgie, de unde �si aminteste cu drag de blidul cu ciorb� si de coltul de p�ine pe care le primea f�r� s� munceasc� pe br�nci. Nici acum nu duce lips� de boli: lumea se adun� ca la urs atunci c�nd face crize de epilepsie. Mai nou, are probleme cu ambele picioare, din cauza faptului c� a �ncercat s� se sinucid�. S-a urcat pe o cl�dire de unde a s�rit, vr�jit de mirajul unui sf�rsit rapid si f�r� dureri. Cum la omul s�rac, nici boii nu trag, singura consecint� a saltului au fost patru luni cu ambele picioare �n ghips. Oasele nu s-au sudat asa cum ar fi trebuit, drept pentru care acum nu mai poate nici m�car s� care sacii cu cartofi care, �nainte, �i furnizau banii de-o p�ine. Totusi, el se poate considera privilegiat, datorit� faptului c� beneficiaz� de un ajutor social �n valoare de 92 de lei. Cu banii, �si mai cump�r� c�te ceva de m�ncare si achit� eventualele datorii pe care le face la Crama din Piat�, de unde mai ia c�te un „anestezic” pentru durerile care �i fac zilele amare. La g�ndul sinuciderii nu a renuntat, ci doar a schimbat metoda: bea cele mai rele b�uturi pe care le poate g�si �ntr-o cr�sm�, sper�nd s�-si distrug� stomacul, ficatul sau matele. „Nu vreau dec�t s� m� cur�t c�t mai repede de pe fata p�m�ntului, c� oricum nu am nicun rost pe lumea asta. M-am s�turat de tot, de boal�, de b�t�ile pe care le iau, de foame si de sc�rile de bloc �n care dorm. Cel mai bine ar fi ca Dumnezeu s� se �ndure de mine si s� m� ia la el, c� mai r�u dec�t aici, pe P�m�nt, nu poate fi nic�ieri. Dac� s-ar putea, si azi as vrea s� mor”, g�ndeste un om care, la aceast� v�rst�, ar trebui s� se bucure de un trai linistit si �mplinit.

Lic�

„Sunt nec�jit”, �si �ncepe Lic� discursul. Povestea lui difer� simtitor de a lui Fred. La v�rsta de sapte ani, c�nd ambii p�rinti i-au murit, statul i-a luat apartamentul din cauza datoriilor mari, pe care copilul de atunci nu putea s� le pl�teasc�. R�mas pe str�zi si f�r� nimeni care s� se preocupe de el, Lic� nu a putut dec�t s� se tin�, cu dintii, de scoal�. Cu alocatia si cu rechizitele primite din bun�vointa Guvernului, a reu- sit s� termine opt clase. Mijloace pentru a continua scoala nu a mai avut, de angajat, nu �l angaja nimeni, pentru c� era minor, asa c� a �nceput s� munceasc� �n piat�, acolo unde poate fi g�sit si acum. Nu are niciun fel de ajutor financiar, nici dreptul la o locuint� social�. Prim�ria i-a spus, simplu si concis, „c� nu se poate”. Aptitudini are: un spate destul de lat pentru a c�ra sacii cu marf� ai v�nz�torilor si voce de bariton cu care s�-i �nc�nte pe cei dornici de muzic� indian� sau l�ut�reasc�. Norocul a trecut si pe l�ng� el iarna trecut�: si-a stabilit resedinta �ntr-un Trabant cu dou� geamuri, �n care dormea �mpreun� cu Fred si cu un c�ine. Fiecare avea camera lui, respectiv banchetele din fat� sau pe cele din spate, portbagajul ad�postea buc�t�ria, �ns� toat� masina nu valora c�t acoperisul care �i ferea de ploi, de lapovit�, de ninsoare. Ceasul r�u a f�cut ca, �ntr-o zi, c�nd s-au �ntors de la munc�, s� nu mai g�seasc� nici urm� din locuinta pe trei roti. Asa li s-a luat si ultimul dram de bucurie de care au avut parte cei doi tovar�si, iar Lic� se mai laud� doar cu carcasele de telefoane mobile pe care le g�seste la containere si la care poart� discutii interminabile cu sefi imaginari. �n rest, tace. Doar din c�nd �n c�nd rosteste dezn�d�jduit: „Sunt nec�jit”. Si chiar este nec�jit.

Ionut

Ionut Ciobanu nu a putut fi g�sit. Pesemne fusese chemat „s� fac� un ciubuc”, s� ajute pe cineva s� care niste mobil� sau s�-i dea ceva de �mbr�cat. Colegii s�i de „dormitor” ne-au conturat, pe scurt, si povestea lui. C�nd era mic, p�rintii s�i au divortat. Mama s-a m�ritat �nafara Vasluiului si de atunci nimeni nu a mai auzit de ea, iar tat�l si-a cump�rat o garsonier� �n zona liceului „Stefan Procopiu”, unde nu a mai fost loc si pentru b�iat. De atunci, munceste �n piat� al�turi de Lic� si de Fred. Nici el nu are alt venit �nafara c�stigurilor variabile din munca de hamal.

Dora C�rlescu