miercuri, decembrie 24, 2025

Uite greva, nu e greva!

protest_profesoriTeza la Limba romn, care trebuia s aib loc astzi, a fost reprogramat pentru joi, sindicatele din educatie amnnd, totodat, greva general. Dup ce ieri au avut o zi plin, n care norii negri ai grevei au plutit peste ntlnirea dintre sindicatele din nvtmnt si reprezentantii ministerelor Educatiei si Finantelor, reprezentantii federatiilor sindicale au fixat o pauz de 24 de ore, urmnd s se ntlneasc si mine, pentru a gsi o solutie. Totusi, ieri, greva prea btut n cuie, modalitatea de protest aleas de profesori pliindu-se perfect pe calendarul tezelor cu subiect unic. Sunt examene? Este grev! Pn la urm, astzi nu vor fi nici examene, dar nici grev. Ieri a avut loc ultima rund de negocieri ntre federatiile sindicale, de o parte, si Ministerul Educatiei si Ministerul Finantelor Publice, de cealalt parte, ncheiate, pn la urm, cu o amnare a grevei cadrelor didactice, dar si cu amnarea, pentru joi, a tezei unice la Limba romn. Salariatii din majoritatea unittilor scolare din judetul Vaslui si reconfirmaser intentia de a intra, astzi, n grev general. Si nu ar fi fost vorba de o grev ca oricare alta, ci de una menit s saboteze principalul eveniment din calendarul educatiei, tezele cu subiect unic. Prin urmare, hotrser liderii sindicali, dac Ministerul decidea amnarea desfsurrii tezelor, sindicatele amnau greva! „Bucurosi le-om duce toate…”, prea s fie mesajul conducerii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, aflat pe final de mandat. Prins oarecum ntre Minister si sindicate, ISJ Vaslui era pregtit pentru oricare dintre cele dou variante. Ieri, n timpul negocierilor dintre Ministerul Educatiei, Ministerul de Finante si sindicatele din nvtmnt, Florin Ciurariu, inspectorul general al ISJ Vaslui, declara c, fie c va fi grev general, fie c tezele unice se vor desfsura n mod normal (desi era putin probabil), institut ia pe care o conduce este pregtit. „Joia trecut am primit o notificare din partea sindicatelor din nvtmnt prin care am fost anuntati c marti (astzi, n.r.) vor face grev. Dimineat, am luat legtura cu toate scolile, la cererea Ministerului, pentru a afla cte vor intra n grev, pentru c nu toate sunt afiliate la un sindicat. 23 dintre cele 179 de centre de teze nu vor intra n grev si asteapt s se dea tezele unice. Majoritatea acestora sunt ns din mediul rural, au putini copii, astfel nct 90% dintre elevii care trebuie s dea anul acesta teze unice vor fi afectati de grev”, a declarat Florin Ciurariu. „La nivelul ISJ Vaslui, suntem pregtiti pentru desfsurarea tezelor cu subiect unic”, a mai spus inspectorul general. Mergnd mai departe pe scenariul grevei, de precizat c, n ciuda disponibilittii cadrelor didactice din cele 23 de scoli de a participa la examen, tezele tot nu s-ar fi putut desfsura, chiar dac la Bucuresti urmau s se extrag subiectele, a mai spus Ciurariu, pentru c n unittile-centre zonale urma s fie… grev! n acelasi timp, asteptnd, de asemenea, finalul negocierilor, dar cu un mai mare interes, Sorin Tiplea, liderul Sindicatului „Didactica” Vaslui, descria exact jocul de-a soarecele si pisica pe care sindicatele l-au fcut cu Guvernul pe seama tezelor unice. Tiplea nu stia nc dac greva general din sistemul de nvtmnt vasluian va avea loc astzi, pentru c nu stia dac nu cumva Ministerul a hotrt… amnarea tezelor unice! Oricum, rationamentul n baza cruia sindicatele au fixat desfsurarea grevei generale este o premier, fiind strict legat de tezele unice si nu de vreo dat anume: dac vor fi teze unice, atunci va fi grev, dac se amn tezele unice se amn si greva pentru data – ati ghicit! – la care vor fi fixate tezele unice. „Nu putem spune dac mine (astzi, n.r.) va fi grev, pentru c nu stim dac s-a amnat desfsurarea tezelor cu subiect unic. Dac se vor amna tezele, vom amna si greva”, a declarat Sorin Tiplea.

Grev general: 90% grev „benevol” + 10% grev „fortat”

n zona Brlad, din cele 60 de unitti de nvtmnt afiliate la Sindicatul nvtmnt „Tutova” Brlad, cadrele din opt unitti de nvtmnt semnaser mpotriva grevei. Cu toate acestea, n eventualitatea succesului negocierilor si a obtinerii drepturilor pentru care lupt, toti salariatii din sistem ar urma s beneficieze de aceste drepturi, nu doar cei care s-au implicat. n aceast situatie sunt trei unitti scolare din Brlad si cinci din comunele arondate. Ieri, n „afara” grevei erau Colegiul National „Gh. Rosca Codreanu”, Scoala nr. 1 „Iorgu Radu”, Scoala de Muzic si Arte Plastice „N. N. Tonitza”, precum si scolile din Ciocani, Gherghesti, Ivesti, Pogonesti, Slceni/Pochidia. „Ministerul Educatiei a cerut fiecrui inspectorat scolar o situatie exact, pentru a vedea cte unitti scolare din tar vor intra n grev si cte sunt dispuse s desfsoare programul n mod normal. Situatia transmis la ISJ Vaslui la ora 12.15 (ieri, n.r.) arta c doar 23 de unitti ar putea da tez. Asteptm pn la ora 16.00 si, n functie de rezultatele din tar, vom decide ce vom face”, ne-a spus profesorul Mircea Marinescu, presedintele Sindicatului nvtmnt „Tutova” Brlad. ntre timp, lucrurile s-au clarificat: nu sunt ecamene, dar nici grev nu e! Deocamdat.

Cele mai importante

Anunțuri

Vânzări APARTAMENTE Vând apartament 3 camere în municipiul Vaslui, zona...

Atentie, soferi, un sens unic nou in Barlad!

in cel mai scurt timp, in zona Cerbul de...

Pavel Stratan va canta la Sarbatoarea Toamnei din Barlad

Spre deosebire de anii trecuti, cand publicul barladean avea...

Două femei și doi bărbați omorâți în apropiere de Bârlad, de un șofer cu permis de 8 luni

Groaznic accident de circulație produs în această după-amiază pe...

Tânăr de 29 de ani și-a lăsat fratele minor la volan pe drumurile din Fălciu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Nou medic pneumolog la spitalul bârlădean

Pe sfârșit de an, echipa medicală a Spitalului Municipal...

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam, printre laureații Galei Sportivii Anului a CSA Steaua

Canotoarea vasluiancă Adriana Adam s-a aflat printre sportivele anului 2025 desemnate...

Loteria Română anunță tragerile speciale de Crăciun

Milioane de euro sunt „la bătaie” în cadrul ediției...

Focurile de artificii ar putea fi interzise complet în municipiul Vaslui

După ce, prin lege, au fost interzise petardele, iar...

Related Articles

Popular Categories

Articolul precedent
Articolul următor