Sfântul mare mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si onorati sfinti ai crestinismului. Cu toate acestea, istoria vietii sale este foarte putin cunoscutã si multe legende avându-l ca erou au apãrut de-a lungul timpului. El este sãrbãtorit atât de Biserica Ortodoxã, cât si de cea Romano-Catolicã (fiind totodatã patronul Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociatã cu vitejia nemãrginitã si credinta pânã la sacrificiu în biserica crestinã. Se spune cã vestitul si marele Mucenic Gheorghe a trãit pe vremea împãratului Diocletian, s-a nãscut în Capadochia, fiu al unor pãrinti crestini si învãtat, din tinerete, în dreapta credintã. Rãmas fãrã de tatã din copilãrie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo si având acolo multe averi si mosteniri. Dupã ce a crescut, fiind frumos la chip si viteaz în luptã, prin ostenealã, pricepere si destoinicie, tânãrul Gheorghe s-a fãcut pretuit si, îmbrãtisând slujba armelor, în scurtã vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pânã si dregãtoria de conducãtor de oaste, în garda împãratului. În anul 303, din îndemnul ginerelui sãu Galeriu, împãratul Diocletian a aprins prigoana împotriva crestinilor. Istoria crestinitãt ii stã martorã cã, din anul 303 si pânã la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul împãrat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurã toare încercare si o sângeroasã probã: crestinii au fost siliti sã aleagã, cu pretul vietii lor, între zeii pãgâni si Hristos. Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva crestinilor, îndatã Gheorghe s-a înfãtisat singur înaintea împã- ratului Diocletian si, înaintea întregii curti împãrãtesti, a mãrturisit deschis cã este crestin si cã întelege sã slujeascã în oastea împãratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceastã mãrturisire si îndemnat de Galeriu, Diocletian a dat poruncã sã fie dus în temnitã si pus la chinuri, ca sã se lepede de credintã. Si a fost lovit cu sulita, bãtut la tãlpi, i s-au pus lespezi de piatrã pe piept, chinuit pe roatã, bãgat în groapa cu var. Toate acestea si altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat stând tare în credintã. Cei de fatã, vãzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe si cã rãmâne viu si nevãtãmat, multi dintre ei s-au lepãdat de idoli si au venit la credintã în Hristos, slãvind pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, în vremea tinerii lui în temnitã, Sfântul Gheorghe, atingânduse de un mort, acesta a înviat. Însãsi împãrãteasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vãzând acestea, a mãrturisit credinta ei în Hristos. În cele din urmã, împãratul a încercat sã-l înduplece cu onoruri si cu fãgãduinte, dar Sfântul a ales sã rãmânã pentru totdeauna cu Hristos. În fata acestei mãrturisiri si, vãzând cã toate încercãrile lui sunt zadarnice, Diocletian a dat poruncã sã li se taie capetele, si Mucenicului si împãrãtesei Alexandra. Când au ajuns la locul hotãrât pentru executie, Sfântul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu cãldurã, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost tãiat, în ziua de 23 aprilie, pãzind pânã la capãt credinta în Hristos, Domnul sãu.
Traditii si obiceiuri
În credinta popularã Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Aceastã legendã dateazã din secolul XII. Se povesteste cum un balaur imens si feroce a apãrut lângã orasul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau sã-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împãratului. Atunci a apãrut un viteaz crestin, care s-a oferit sã rãpunã balaurul. Dupã ce a strãpuns balaurul cu sulita, tânãrul a dus-o pe printesã la palatul împãratului, care i-a oferit mâna ei si jumãtate din împãrãtie. Viteazul a refuzat spunând cã mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apãrarea bisericii si ajutorul sãracilor si nedreptãtitilor; apoi lea spus cã numele lui este Gheorghe si a plecat. În România, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai populari sfinti. El a fost ocrotitorul ostirii romane; steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la mãnãstirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Popular este numit si Sângiorz, un vechi zeu al vegetat iei, suprapus pe Sfântul Gheorghe. În trecut, la oras, casele se închiriau, fiind traditional ca toata lumea sã îsi gãseascã o locuintã nouã de Sfântul Dumitru, contractul durând pânã la Sfântul Gheorghe, când se putea reînnoi.
