Alegeri în PSD Vaslui: Dumitru Buzatu candidează pentru un nou mandat de președinte

Astăzi, în cadrul Conferinței de alegeri a Organizației Județene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu își va revendica un nou mandat în fruntea organizaţiei politice vasluiene.



Din anul 2000 la conducerea filialei judeţene social-democrate, Dumitru Buzatu a afirmatm înainte de alegerile din organizație, că lista de candidaturi este deschisă şi oricine poate candida pentru orice funcţie.

„Oricine poate candida pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar al organizaţiei. Sigur, nici nu putem împiedica, nici nu putem forţa pe cineva să candideze, dar nu e nicio supărare, nici din partea mea nu ar fi nicio supărare dacă un candidat care s-ar prezenta prezumtiv ar şi câştiga alegerile. Aş fi foarte mulţumit, l-aş felicita şi pe cât mi-ar sta în putinţă în continuare i-aş acorda tot sprijinul necesar, pentru că în cei 30 de ani de când activez în PSD, mai bine de 20 de ani de când sunt la conducerea organizaţiei judeţene, am avut o atitudine foarte echilibrată, aşa consider eu şi cei care lucrează în echipă cu mine, faţă de toţi cei care vin din teritoriu şi în special faţă de municipiile care au o forţă mare, concentrează forţa urbană prin aceia care fac parte din PSD”, a declarat presei Dumitru Buzatu.

Cum alegerile interne au loc cu un an înainte de anul electoral 2024, când partidul va fi angajat în algerile locale și parlamentare, dar și europene, președintele Organizației Județene Vaslui a PSD a declarat că membrii de partid trebuie să se mobilizeze pentru a duce la îndeplinire obiectivul privind câştigarea cât mai multor posturi în administraţie şi asigurarea de majorităţi confortabile în forurile locale.

„Credem că e nevoie de o sporire a eforturilor noastre pentru a crea un anumit confort administraţiilor publice locale, adică să aibă majorităţi din partea PSD, pentru a facilita activitatea aleşilor noştri. Chiar şi acolo unde suntem în minoritate noi am abordat pozitiv activitatea, adică încheiem cu alegerile, ne apucăm de rezolvat problemele administrative, dar nu s-a întâmplat acelaşi lucru peste tot şi avem locuri în care există o tensiune permanentă între majoritatea care are o anumită coloratură şi primarul care este al PSD. Vrem să eliminăm această situaţie. Să sperăm că oamenii pe care îi vom propune dar şi efortul pe care îl vor face ca să-i lămurească pe cetăţenii noştri să le dea girul, vor fi pe măsura intenţiilor noastre”, a mai spus Buzatu.

2 COMENTARII

  1. As dori SCHIMBARE cu tineri promovati pe criteri de competenta (ne pleaca tineri capabili in strainatate) ne-am saturat sa mai fim izolati in PRAF (exemplu drumurile judetene DJ 242 C si DJ 242 G din comuna Vinderei se amana asfaltarea lor in fiecare an sub diferite motive, cei din judetul Galati au asfaltat, la ei cum se poate, bani de la guvern vin pentru toate judetele). Vrem SCHIMBAREA cu tineri de valoare ! Fiti curajosi pentru SCHIMBARE !!!

    • Beneficiaza de un partid mare PSD de la centru Bucuresti si formeaza un grup la Vaslui pe pile, neamuri, prieteni, … ce ocupa posturi publice la deconcentrate din bani publici, acum speram ca la alegerile din 2024 cetateni sa-i taxeze la urne. Drumurile judetene DJ 242C si DJ 242G din comuna Vinderei este un exemplu cum sunt tinuti cetateni in praf iar cei din judetul Galati au asfalt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.