Primar Șuletea anti vaccinare: „Ferească-vă Dumnezeu să dați vreo ordonanță să ne obligați să ne vaccinăm!!!”

Ciprian Robert Tamaș, primarul comunei Șuletea, se declară împotriva vaccinării anti COVID-19. Deși, la sfârșitul anului trecut, s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 împreună cu soția și știe cât de periculos poate fi pentru cei cu sistemul imunitar mai slăbit, edilul spune că nu s-a vaccinat și nici nu o va face. Mai mult chiar, prin intermediul unei postări făcute ieri, 15 septembrie, pe contul său de socializare, Tamaș amenință că, dacă va deveni obligatorie vaccinarea anti COVID-19, îi va aștepta pe guvernanți ca în vremea lui Ștefan cel Mare… „cu furcile, coasele și securile!!!”.

„Nu m-am vaccinat și nici nu mă voi vaccina! Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinați prin lunile martie-aprilie-mai ale acestui an și acum au fost diagnosticați cu Covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresați să ne vaccinăm, sunteți cei mai mari dușmani ai neamului românesc! Ferească-vă Dumnezeu să dați vreo ordonanță să ne obligați să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca și atunci când a fost cu pesta porcină!! Vă vom aștepta la fel cum îi aștepta Ștefan cel Mare pe turci… cu furcile, coasele și securile!!! Nu vă jucați cu nervii noștri, oameni de carton care sunteți!! Voi fi în prima linie și voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiționați că nu îi veți mai primi la serviciu pe doctori, pe polițiști, pe militari, pe profesori și pe mulți alții, sau la școală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!! Nu îmi este teamă de voi și nu voi ceda un centimetru… îmi iubesc țara, neamul și identitatea!!!”, scrie indignat primarul Tamaș.

Postarea acestuia vine în contextul în care, în aceste zile, la nivelul Guvernului, se discută introducerea obligativității vaccinării personalului din domeniile sociale ori a testării, pe cheltuială proprie, a lucrătorilor din sectorul public. Asta pentru a se evita o nouă blocare a activității la depășirea ratei de infectare de 3 la mia de locuitori.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.