Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat, miercuri, Master Planul general de Transport, care cuprinde toate interventiile care se vor face n infrastructur n intervalul 2014 – 2030. Rus a subliniat c documentul este rezultatul unei analize „absolut stiintifice”, elaborat de cea mai mare companie din lume specializat n domeniu (americanii de la AECOM). Toate bune si frumoase… pn ajungem n Moldova (dac avem pe unde!), mai exact n sudul regiunii, care este, din nou, ocolit de investitiile n infrastructura rutier, att de necesare pentru dezvoltarea zonei. Brldeanul Adrian Covsnianu, doctor n geografie regional, trage un semnal de alarm cu privire la absenta din noul document a mai demult promisei autostrzi Focsani – Albita, care ar fi drenat tot traficul din sudul si sud-vestul Romniei spre est si, mai departe, spre Chisinu – Odessa. „Mi se pare aberant si de neconceput ca principala cale de acces pe relatia Bucuresti – Chisinu s nu beneficieze de un drum rapid sau de o autostrad, mai ales c valorile de trafic existente si preconizate necesit aceast infrastructur”, spune Covsnianu, n ncercarea de a sensibiliza autorittile locale si centrale cu privire la aceast nedreptate.
Romnia ar trebui s construiasc 656 kilometri de autostrad si 2.226 kilometri de drumuri expres pn n anul 2030, reiese din Master Planul de Transport prezentat, miercuri, de ministrul Ioan Rus. Proiectele de autostrzi incluse n Master Plan sunt Sibiu – Brasov (103 km), Ploiesti – Comarnic (49 km), Craiova – Pitesti (115 km), Comarnic – Brasov (54 km), Brasov – Bacu (158 km) si Gilu – Bors (177 km). Potrivit unui document de sintez furnizat de Ministerul Transporturilor, costul total estimat al acestor proiecte ar fi de 6,28 miliarde euro fr TVA. Brldeanul Adrian Covsnianu, n vrst de 31 de ani, actualmente stabilit n Iasi, este de doctor n geografie regional, pasionat de geografia regional si geografia transporturilor. De ctiva ani, el urmreste activittile Ministerului Transporturilor, n special concretizarea proiectelor care sustin partea de sud a Moldovei. Tot el modereaz si un grup de discutii pe Facebook (pe tema infrastructurii de transport din Romnia), care, n timp, a adunat peste 3.800 de membri simpatizanti si „persoane ngrijorate de infrastructura din Romnia si implicit de cheltuirea banului public/european”. „M intereseaz n mod predilect orice proiect de infrastructur rutier si tehnic ce reuseste s dezvolte spatiul tutovean (fostul judet Tutova si, indirect, judetul impus politic Vaslui). Astfel, (…) am urmrit evolutia materializrii proiectului de autostrad Focsani – Albita, sector ce se suprapunea peste defunctul coridorul pan-european IX. Din fericire, componenta rutier traverseaz judetul Vaslui (pe directia general Brlad – Crasna – Husi – Albita). Din nefericire ns, aceast initiativ, sustinut financiar de Uniunea European prin fonduri de coeziune, tinde a nu se materializa prea curnd, cu toate c face parte din reteaua de transport european. ngrijorarea mea si a noastr, a brldenilor, survine pe fondul informatiilor care au aprut n presa national si international cu privire la Master Planul de Transport. Dup tergiversri si ntrzieri care au cumulat mai bine de 12 luni, iat ca Master Planul a fost fcut public”… Si… degeaba! n afar de o traversare a Carpatilor Orientali (Brasov – Bacu), niciun metru de autostrad nu va fi construit n Moldova!
Sudul Moldovei, trecut la capitolul diverse
Conform unui articol preluat de pe economica.net, care preia o hart din Master Plan, situatia cu privire la dorita si rs-asteptata autostrad Focsani – Albita, care ar putea drena tot traficul pe relatia cea mai scurt, rapid si sigur din sudul si sud-vestul Romniei spre est si, mai departe, spre Chisinu – Odessa, este net defavorabil. n timp ce alte regiuni vor beneficia de autostrzi, Moldova sudic este trecut la capitolul „diverse”, adic drumuri Trans-Regio. „Mi se pare aberant si de neconceput ca principala cale de acces pe relatia Bucuresti – Chisinu s nu beneficieze de un drum rapid sau de o autostrad, mai ales c valorile de trafic existente si preconizate necesit aceast infrastructur”, spune Adrian Covsnianu.
Avem cu ce, n-avem pe ce!
Analiza ultimului recensmnt al autoturismelor, elaborat de CESTRIN n 2010, consemneaz urmtoarele valori de trafic (MZA – media zilnic anual): Total vehicule MZA veh/ (24 ore) Limite sector 7.726 DN 2 – M. TECUCI 6.716 M. TECUCI – DJ 241 3.868 DJ 241 – DJ 243 A 4.616 DJ 243 A – M. BRLAD 6.927 M. BRLAD – DJ 244 A 6.805 DJ 244 A – DN 24 B (CRASNA) 3.508 DN 24 -M. HUSI 5.857 M. HUSI – M. HUSI 2.285 M. HUSI – DN 28 1.148 DN 28 – PCTF ALBITA Evident, aceste valori de trafic sunt anterioare reabilitrii si modernizrii DN 24 si DN 24 B la clasa tehnic III. n ultimii patru ani, valorile de trafic au crescut, tendinta fiind n continuare una cresctoare, chiar spectaculoas, n special dup reabilitarea DN 24.
nca un argument: Albita versus Sculeni
Adrian Covsnianu a fcut si o comparatie ntre cele dou mari vmi din estul Romniei (foto), Albita si Sculeni, care evidentiaz foarte clar diferenta de calibru, evident, n favoarea Vmii Albita si ar recomanda aceast locatie ca punct terminus pentru o viitoare autostrad. „Cumulnd cele dou aspecte (traficul sustinut si numrul impresionant de camioane corelat cu dezvoltarea infrastructurii vamale – Albita fiind cea mai mare vam din estul Romniei – si modernizarea celui mai important drum din Republica Moldova (M1 Leuseni – Chisinu), consider ca prioritar construirea autostrzii pe relatia Focsani – Albita. V rog s sesizati autorittile publice locale, respectiv primriile din Brlad si Husi, si Consiliul Judetean Vaslui cu privire la faptul c, din nou, judetul Vaslui este omis si trecut la categoria „drumuri trans-regionale”, a conchis Adrian Covsnianu.











Cred ca pentru judetul Vaslui prioritare ar fi urmatoarele investitii in infrastructura de transport
dublarea, electrificarea si echiparea cu BLA a intregii cai ferate Tecuci- Brlad- Iasi, reconstructia si reabilitarea cailor ferate Crasna-Husi si Zorleni- Falciu- Falciu Nord HM si inclusiv redeschiderea traficului feroviar prin punctul de frontiera Falciu- Prut, dar si realizarea caii ferate Podgoriile Husului HM- Albita- Chisinau. Pentru dezvoltarea economica si sociala a unei zone si atragerea de investitori puternici, prioritara trebuie sa fie infrastructura feroviara, deoarece transportul feroviar este mult mai eficient, sigur, economic si nepoluant pentru marfuri in canditati mari, decat cel rutier.
daca faci un calcul simplu te sperii. 600 km pana in 2030? 600km/15 ani=40 km/an. e bine, foarte bine. 40km/sa zicem 7 luni/an= 6km/luna. vreo 300 m/zi. probabil ca atit poate vreo firma „de casa” sa faca. daca ar scoate de la 416 si puscariasii, la lopata, cred ca ar face mult mai mult. vive la roumanie! eterna si fascinanta romanie se transforma treptat in gradina carpatilor :p
pentrudraqugol postat vineri, 3 octombrie, 2014, 13:25.
Modernizarea tronsonului Focsani-Albita a fost in atentia europenilor inca din anii ’90. In 1994 si ulterior in 1997 (prin conferintele din Creta si Helsinki) au fost statuate coridoarele pan-europene care facilitau accesul intre statele Uniunii Europene si zonele portuare ale statelor non-membre. Pentru Romania au fost stabilite 3 coridoare : coridorul rutier si feroviar IV Curtici/Nadlac-Constanta, coridorul rutier IX Giurgiu-Albita si feroviar IX Giurgiu-Ungheni si coridorul fluvial VII Buzias-Sulina. Judetul Vaslui se afla pe coridorul pan-european IX pana in 2007. Ulterior, politica (noua) europeana a impus o noua ordine a retelei de transport european angrenata pe doua paliere: reteaua principala de transport (core network) si reteaua secundara de transport (comprehensive network). Ambele niveluri compun „coloana vertebrala” a Uniunii Europene pe transporturi. Focsani-Albita se afla pe reteaua secundara de transport, putand fi modernizata (la stadiul de autostrada) prin finantare europeana de 15-20 %. Astfel ca se poate sustine intr-o formula compusa (finantare U.E. + supraacciza/buget de stat/parteneriat public-privat) construirea autostrazii. Prin urmare, judetul Vaslui ar trebui sa reprezinta o prioritate si pentru Guvernul Romaniei asa cum alte judete ale tarii sunt sustinute si ajutate.
oai este simplu de ce nu se vrea sa se faca autostrada in Moldova, in urmatorii 10-20 de ani Moldova va fi stearsa de pe harta Romaniei, intrucat aici vor fi numai sondele SHEVRONULUI….restul BLA BLA!
Trebuia sa ia cineva bani si pe acest plan al lor , oricum asa ceva nu va fi.
n 20-25 de ani, cu exploatarea gazelor de ?ist ?i cu zero investi?ii n economie, Moldova va fi depopulat? natural sau prin migrarea tineretului. La ce mai foloseste atunci autostrada ? Guvernul ?tie asta !
Iar sunt astia dusi cu capul. Master plan pina in 2030? Ei nu stiu ce se intimpla miine , nu mai vorbim de anul viitor sau …2030. Le/ar trebui un control psihiatric
sorry era monitorul si nu vrn … sorry! 😀
Voi astia de la vrn. Niciodata n-a fost adus in discutie ca o autostrada sa treaca prin judet, facand legatura cu Republica Moldova. De la inceput a fost in discutie doar Drum Expres!!! NU stiu cine v-a tot zis de autostrada in partea asta de tara dar v-a mintit frumos si voi, ati fost si suteti creduli! Autostrada este pe partea celealalta, care traverseaza muntii Romaniei, pt. ca participantii la trafic sa aiba si ce vedea…vizita chiar! In zona noastra ce sa viziteze… Nu va vine sa credeti? Intrebati-l pe Ponta. El a hotarat soarta aceste-i „regiuni”… iar voi o sa-l votati presedintele tarii…c-asa-i moldoveanul, „mai sarac cu duhul”!
Ca de obicei , Moldova , a fost , este si va fi lasata la urma .De Moldova nici unul din politruci nu este interesat , cu exceptia perioadelor electorale , mai ales ca stiu ca aici se voteaza cu sosonul nu cu mintea !
problema este drumul prin Barlad, acesta lasa de dorit considerand ca un drum european plin de camioane nu poate traversa un oras
puie monta!
Asteptam sa se schimbe guvernul, apoi vom avea si autostrada……..momentan soseaua Focsani – Barlad – Albita e accepatabila….Jos Guvernul POntaaa!!!!!!!!
Comentariile sunt închise.