Primăria Vaslui s-a împrumutat cu 45 milioane lei pe 5 ani. Dobânda care va fi plătită: 8,16 milioane lei

0

Alocarea de la bugetul de stat a mai puțini bani, față de cât se aștepta primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, l-a forțat pe să apeleze la împrumuturi, pentru a putea continua și finaliza unele proiecte, inclusiv cele finanțate prin PNRR, cu termen final 31 august. Varianta aleasă: un împrumut de 45 de milioane lei pe 5 ani de la o bancă comercială, pentru care se va plăti o dobândă totală de 8,16 milioane lei.

Anul trecut, Guvernul României oferea primăriilor împrumuturi de la Trezoreria statului la dobânzi preferențiale, pentru finalizarea unor proiecte, în special finanțate prin PNRR. Primăria Vaslui a depus o cerere în acest sens, însă, ulterior, a renunțat, motivând că nu ar fi putut cheltui banii în timp util, pe perioada iernii, lucrările fiind de mică anvergură.

Ulterior, în acest an, primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a decis contractarea de la bănci comerciale a unui împrumut de 45 de milioane de lei, necesar pentru finanțarea a cinci proiecte implementate cu fonduri nerambursabile ce trebuie finalizate în acest an. Este vorba de proiectele cu finanțare nerambursabilă: „Construire locuințe pentru tineri în Municipiul Vaslui”, pentru care ar fi nevoie de 18 milioane lei, și „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială Elena Cuza Vaslui”, 3 milioane lei, ambele prin PNRR și care au drept termen de finalizare 31 august 2026, „Proiectul de extindere a rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători – Etapa a II-a” – 15 milioane lei necesari, și „Proiectul de realizare depou pentru transportul public – Etapa a II-a”, (4 milioane lei), ambele cu finanțare PRNE 2021-2027 și termen de finalizare 30 iunie 2026, și proiectul „Centrală electrică fotovoltaică pentru autoconsum și rețele electrice pentru evacuare putere”, cu termen de finalizare 31 decembrie 2026 și pentru care cofinanțarea din partea primăriei ar fi de 5 milioane lei.

În mai, Primăria municipiului Vaslui a demarat procedura de contractare a unui împrumut de 45 de milioane de lei

de la bănci comerciale, împrumut care are o durată de rambursare 5 ani. Procedura s-a desfășurat în mare urgență, termenul limită de depunere de oferte din partea băncilor fiind 20 mai, zi în care s-au deschis și ofertele. Au fost primite 4 oferte, fiind aleasă cea a BRD-GSG, care ar fi avut cel mai scăzut preț. Atât de scăzut, încât pentru suma de 44.905.356 lei împrumutată pe 5 ani, se va plăti de la bugetul local o dobândă totală de 8.163.562,47 lei (18,18%). Deja, pe site-ul propriu, Primăria a postat anunțul de atribuire a contractării, ceea ce înseamnă că contractul de împumut a fost deja semnat, banii au intrat în conturile municipalității, iar dobânda a început să curgă…

Graba municipalității era de înțeles, având în vedere că cele două proiecte finanțate prin PNRR au drept termen limită de finalizare 31 august 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.