La 110 ani de la nașterea sa, Vintilă Corbul rămâne una dintre cele mai spectaculoase și controversate figuri ale literaturii române de aventuri și roman istoric. Autor de succes, scenarist de film și spirit profund cosmopolit, el a traversat aproape întregul secol XX purtând cu sine experiențele unei vieți demne de propriile romane: bogăție aristocrată, război, prigoană politică, iubiri tragice, exil și o glorie literară care a depășit granițele României.
Născut la 26 mai 1916, la București, sub numele complet Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu, scriitorul provenea dintr-un mediu extrem de înstărit și influent. Mama sa, Sofia, era o femeie de afaceri cultivată și abilă, acționară la diverse bănci și la studiouri cinematografice americane, ceea ce permitea familiei călătorii frecvente în Statele Unite. În același timp, cercul familial întreținea legături importante în lumea economică și mondenă a epocii, bucurându-se de un prestigiu considerabil.
Tatăl său biologic, Mihail Economu, a divorțat de Sofia, iar aceasta s-a recăsătorit cu Constantin Popescu Corbul, general provenit dintr-o veche familie boierească. Acesta l-a adoptat pe Vintilă, motiv pentru care scriitorul a purtat numele complex ce reunea cele două linii familiale. Tatăl adoptiv deținea proprietăți importante în București și în provincie, o podgorie la Drăgășani și un grajd de cai de curse.
Copilăria sa s-a desfășurat într-un mediu rafinat, marcat de confort material și contact permanent cu lumea occidentală. Deși visa să devină diplomat, la dorința părinților a urmat Facultatea de Drept la Universitatea din București, devenind magistrat la doar 23 de ani – un semn al inteligenței sale remarcabile și al unei formații intelectuale solide.
În paralel, atras irezistibil de cultură, istorie și filosofie, a frecventat cursurile Facultății de Litere și Filosofie. Această dublă pregătire i-a oferit instrumentele necesare pentru elaborarea unor vaste construcții romanești cu puternică dimensiune istorică.
Talentul său literar s-a manifestat foarte devreme. Fascinat de marile povești ale lumii, de istorie și de mecanismele puterii, a început să scrie încă din adolescență. La numai 16 ani a scris romanul „Babel Palace”, urmat , la 18 ani, de „Sclavii pământului”, lucrări considerate debutul său literar.
Aceste începuturi demonstrează nu doar o imaginație debordantă, ci și ambiția de a crea structuri narative elaborate, populate de personaje complexe și plasate în decoruri istorice minuțios conturate.
În perioada interbelică, Vintilă Corbul a publicat proză, nuvele și cronici literare în prestigioase reviste ale epocii precum „Adevărul literar și artistic” și „Universul literar”, folosind uneori pseudonimul Plupy Economu Corbul. Debutul său promițător a fost însă întrerupt brutal după instaurarea regimului comunist. Cărțile sale au intrat în dizgrație, iar autorul a fost inclus pe lista neagră a scriitorilor interziși, fiind acuzat de „origine nesănătoasă”.
Spirit independent și rebel, s-a căsătorit împotriva voinței familiei cu Ana Stoenescu, fiica unui muncitor – un gest clar de sfidare a convențiilor sociale ale clasei sale. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a servit ca locotenent de artilerie antiaeriană, iar ulterior a activat ca pilot în cadrul aviației militare.
După 1945, destinul i s-a schimbat dramatic. Regimul comunist a confiscat întreaga avere a familiei, l-a exclus din magistratură și i-a anulat toate diplomele și meritele anterioare. Familia a fost evacuată forțat și obligată să trăiască în condiții mizere, într-o singură cameră improvizată într-un imobil degradat.
A lucrat inițial ca bibliotecar, dar a fost concediat după doar șase luni din motive ideologice. A ajuns muncitor necalificat, iar ulterior a lucrat la ICAB – Întreprinderea Canal și Apă București –, unde a ocupat o funcție administrativă timp de aproape 15 ani, în condiții de umilință continuă pentru un intelectual rafinat ca el.
Viața personală i-a adus noi lovituri. Prima soție, Ana, a divorțat și a plecat în Statele Unite. Ulterior, s-a recăsătorit cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica scriitorului Ion Sân-Giorgiu (condamnat politic de regimul comunist). Și Ioana cunoscuse marginalizarea: fusese exclusă de la Conservator și obligată să muncească într-o fabrică. Cei doi au supraviețuit traducând literatură franceză și engleză.
În acei ani grei, Vintilă Corbul s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză oculară și a fost nevoit să stea acasă luni de zile. Paradoxal, această boală i-a schimbat traiectoria: în lunga perioadă de convalescență a revenit la scris după aproape trei decenii de tăcere forțată – nu ca un debut, ci ca o renaștere a talentului format încă din tinerețe.
Succesul literar a revenit odată cu ciclul „Dinastia Sunderland-Beauclair”, început prin trilogia „Idolii de aur”, care impresionează prin arhitectura narativă, documentarea riguroasă și intensitatea dramatică. Autorul urmărește ascensiunea și declinul unei familii de mari finanțiști internaționali, integrând povestea în marile evenimente ale epocii, de la Revoluția Franceză și războaiele napoleoniene până la nașterea capitalismului modern.
Prin capacitatea de a orchestra destine numeroase în marile confruntări istorice, Vintilă Corbul a fost adesea comparat cu „Balzac al literaturii române”.
Consacrarea definitivă a venit însă cu monumentalul roman „Căderea Constantinopolului”, publicat în două volume între 1976 și 1977. Cartea a devenit un fenomen editorial fără precedent în România comunistă: primul tiraj depășind, potrivit unor surse, 190.000 de exemplare, o cifră record pentru literatura română. Romanul a fost tradus în mai multe limbi (franceză, greacă, arabă) și adaptat ca teatru radiofonic în Franța.
Prin reconstituirea dramatică a ultimelor zile ale Imperiului Bizantin și a cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453, autorul explorează teme profunde: decadența imperiilor, ambiția umană, fanatismul religios și inevitabilitatea prăbușirilor istorice. Ritmul cinematografic și intensitatea scenelor au captivat generații întregi de cititori.
În timp ce lucra la acest roman, o nouă tragedie l-a lovit: Ioana, marea sa iubire, a murit de cancer la doar 35 de ani. Moartea ei l-a marcat profund; scriitorul nu s-a mai recăsătorit niciodată și mulți apropiați au afirmat că s-a refugiat aproape total în scris.
În paralel cu romanele istorice, a început o colaborare fructuoasă cu Eugen Burada, parteneriat care a durat aproape trei decenii. Împreună au scris romane de aventuri, thrillere financiare și scenarii de film devenite extrem de populare.
Printre filmele la care a contribuit se numără „Un comisar acuză” (1974), „Revanșa” (1978), „Duelul” (1981) și, mai ales, „Nea Mărin miliardar” (1979), regizat de Sergiu Nicolaescu, cu Amza Pellea în rolul principal. Acesta din urmă a devenit unul dintre cele mai vizionate filme românești din toate timpurile, cu peste 14 milioane de spectatori.
În 1979, aflat în plină glorie, Vintilă Corbul a părăsit ilegal România împreună cu Eugen Burada și s-a stabilit în Franța, într-un mic orășel din apropiere de Paris – Rocquencourt. Exilul nu i-a diminuat creativitatea. A continuat să scrie intens, publicând multe cărți direct în franceză, care au fost ulterior traduse în română.
Opera sa cuprinde romane istorice și de aventuri, dar și fresce sociale de mare complexitate. Printre titlurile reprezentative se numără: „Uragan asupra Europei”, „Cavalcadă în iad”, „Iubirile imposibile ale lui Petronius”, „Asediul Romei” (două volume), „Hollywood – infernul viselor”, „Mafia și miliardarii”, „Oameni în Rolls-Royce”, „Salvați-mă! Sunt miliardar!”, „Roxelana și Soliman”, „Cenușă și orhidee la New York” sau „Sunt regele Franței! Regele Soare!”.
Romanul „Salvați-mă! Sunt miliardar!” conține accente autobiografice evidente, mai ales în descrierea copilăriei aristocrate și a relațiilor tensionate cu figura paternă.
Critica literară a avut adesea rezerve față de stilul său uneori excesiv, de întinderea impresionantă a romanelor și de tendința spre senzaționalism. Totuși, publicul l-a receptat cu un entuziasm constant. Vintilă Corbul a reușit să transforme istoria într-o aventură captivantă, accesibilă și fascinantă pentru marele public.
În perioada comunistă și imediat după exil, numele său a fost marginalizat din motive politice. Abia după 1990 opera sa a început să fie redescoperită și reeditată masiv. În 2004 a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer – o recunoaștere târzie, dar semnificativă.
Ultimii ani i-au fost umbriți de boală și singurătate, dar și luminați de satisfacția de a-și vedea cărțile republicate în România natală. S-a stins din viață la 30 ianuarie 2008, la Versailles, Franța, la vârsta de 91 de ani. Trupul său a fost adus în țară și înmormântat la Cimitirul Bellu din București, alături de soția sa Ioana.
Vintilă Corbul rămâne unul dintre cei mai importanți autori populari ai literaturii române, un povestitor de forță rară, capabil să redea atmosfera marilor epoci istorice cu un remarcabil suflu narativ. Opera sa continuă să invite la redescoperire, oferind numeroase direcții de studiu pentru critica literară și pentru cititorii pasionați de istorie transformată în literatură vie.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Bibliografie: Enciclopedia marilor personalități: din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. Vol. 10, Scriitori și Filosofi. A-L. Coordonator general Ion Văduva-Poenaru. București: Geneze, 2009. Dicționarul general al literaturii române . Vol. 2, C-D. București: Univers Enciclopedic, 2004. Căderea Constantinopolului. Vintilă Corbul. vol. 1, 2. București: Universul,1993.
