Primăria municipiului Bârlad vrea să acceseze o finanțare nerambursabilă de aproape 37 de milioane lei pentru a construi o nouă grădiniță care va funcționa cu 6 grupe de preșcolari. Viitoarea clădire cu un etaj ce va fi amplasată lângă Creșa cu program prelungit nr. 2 are drept termen de finalizare doi ani.

În urmă cu un an, primarul Dumitru Boroș făcea o solicitare în numele Consiliului Local Bârlad către Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est (ADR NE) în vederea accesării de fonduri nerambursabile disponibile prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prioritatea 6 – O regiune educată, pentru construirea unei noi grădinițe, lucru care ar îmbunătăți situa]ia locurilor destinate preșcolarilor din municipiu.
Solicitarea se pare că are mari șanse de îzbândă, câte vreme ADR NE a transmis în urmă cu câteva zile o Solicitare de clarificări în care cere, pe lângă actualizarea unor documente deja atașate la cererea de finanțare, și o Hotărâre a Consiliului Local de aprobare a proiectului și a indicatorilor actualizați tehnico economici,. Respectivul proiect de hotărâre va fi supus aprobării consilierilor municipali bârlădeni la proxima ședință, anunțată pentru data de 28 mai.
Valoarea totală a proiectului „Grădiniță cu Program Prelungit cu 6 grupe” este de aproape 37 de milioane de lei, inclusiv TVA, din care aproape 33 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din partea ADR NE, iar 4,013 milioane lei, valoarea totală neeligibilă finanțată de la bugetul local al municipiului Bârlad. La aceasta se adaugă o contribuție proprie a primăriei de 659,16 mii lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
Cu acești bani, ar urma să fie construită o nouă grădiniță care va avea un regim de înălțime D+P+1E cu o suprafață construită de 812,59 mp și o suprafață utilă de 1.712,70mp. Noua grădiniță va fi construită lână Creșa cu program prelungit nr. 2, pe strada Mircea cel Bătrân din Bârlad și acolo ar urma să învețe 140 de copii de diverse vârste, organizați în 6 grupe.
Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, timp în care trebuie parcurse toate etapele proiectului, inclusiv finalizarea licitațiilor de desemnare a executantului lucrărilor care, doar ele, costă aproape 20 de milioane lei, și construirea propriu-zisă a grădiniței. Municipalitatea va trebui să găsească fonduri pentru dotarea grădiniței, astfel ca, probabil de la începutul anului școlar 2028 – 2029, preșcolarii bârlădeni să aibă la dispoziție o nouă și modernă unitate de învățământ destinată lor.










