Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut semnificativ în martie, cu 10,2 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut semnificativ în luna martie, cu 10,2 puncte, până la nivelul de 38,2 puncte, declinul indicând deteriorarea percepțiilor analiștilor financiari atât asupra perspectivelor economice, cât și asupra situației curente. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AGERPRES, componenta de anticipații s-a redus cu 10,5 puncte (până la 40,7 puncte), iar componenta de condiții curente a scăzut cu 9,5 puncte (până la valoarea de 33,3 puncte).
„În contextul crizei petrolului și al aversiunii globale la risc pe piețele internaționale s-au majorat anticipațiile inflaționiste, precum și anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă nominale (care sunt în strânsă legătură atât cu evoluția anticipațiilor inflaționiste, cât și cu evoluția aversiunii la risc). De asemenea, și anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au înregistrat scăderi”, a declarat Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România.
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2027) a crescut cu 1,72 puncte procentuale comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 7,61%, iar 47% dintre participanți anticipează majorarea ratei inflației în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia, în timp ce 37% anticipeaza scădere. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar 14% o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1303 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EURO/RON anticipat este de 5,1644 lei pentru un euro. Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 14 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA. Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii; anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.










