Aquavas SA, investiție de 462 de milioane de euro pentru apă și canalizare în județ: un proiect vital pentru comunități

0

Compania SC Aquavas SA Vaslui a organizat un seminar dedicat prezentării stadiului de implementare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui. Este vorba de o investiție a cărei valoare totală depășește 460 de milioane de euro, fonduri europene destinate modernizării și extinderii sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. La finalul implementării proiectului, peste 250.000 de locuitori, reprezentând aproape 90% din populația județului, să beneficieze de servicii moderne, conforme standardelor impuse la nivelul Uniunii Europene.

Implementarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui se realizează în două etape, de către operatorul regional de apă. Prima etapă este deja în desfășurare și vizează lucrări în 29 de orașe și comune din județ. Este vorba de două municipii: Vaslui și Huși, un oraș: Negrești și 26 de comune: Băcești, Bălteni, Codăești, Cozmești, Delești, Dimitrie Cantemir, Duda-Epureni, Dumești, Ferești, Hoceni, Ivănești, Lunca Banului, Miclești, Muntenii de Sus, Oșești, Pădureni, Pungești, Rafaila, Rebricea, Stănilești, ștefan cel Mare, Tanacu, Tăcuta, Todirești, Văleni, Zăpodeni.La final, locuitorii din toate aceste comunități vor avea condiții de trai aproape la fel ca cele ale cetășenilor de la oraș: apă curentă, canalizare, și n plus, prin alte proiecte implementate de autoritățile locale sau județene, drumuri asfaltate, acces la rețelele de alimentare cu gaze naturale,etc

Prezent la seminarul organizat de compania SC Aquavas SA, președintele Consiliul Județean Vaslui, Ciprian Trifan, a subliniat importanța strategică a investiției, arătând că proiectul reprezintă o continuare a unor finanțări anterioare și o șansă majoră pentru dezvoltarea infrastructurii locale.

„Este un proiect foarte important pentru județul Vaslui, pe care l-am etapizat și care a beneficiat deja de mai multe finanțări. Sperăm ca, prin colaborarea cu primarii și prin mobilizarea tuturor factorilor implicați, să reușim finalizarea acestui proiect esențial, inclusiv pentru respectarea angajamentelor asumate de România la aderarea la Uniunea Europeană. Ne aflăm în prima etapă, iar dacă atingem ținta de 80%, suma totală poate ajunge la 462 de milioane de euro, bani care vor contribui la extinderea rețelei de apă și canalizare la nivelul întregului județ”, a declarat președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan.

Potrivit reprezentanților companiei, lucrările sunt monitorizate constant, obiectivul principal fiind nu doar absorbția fondurilor europene, ci și creșterea calității vieții pentru locuitorii județului, prin asigurarea unor servicii moderne și sigure de alimentare cu apă și canalizare. În paralel, autoritățile au în vedere integrarea unor lucrări realizate prin alte programe europene sau naționale, astfel încât, la finalul celei de-a doua etape, rețeaua să fie complet funcțională și eficientă.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui are în vedere extinderea și reabilitarea conductelor de aducțiune, extinderea rețelelor de distribuție, reabilitarea rețelelor existente, achiziționarea și montarea stațiilor de tratare a apei, achiziționare și montare de stații de pompare, a rezervoarelor și infrastructurii conexe, precum și realizarea mai multor captări. Pe componenta apă uzată se are în vedere extinderea rețelei de canalizare, reabilitarea rețelei existente, punerea în funcțiune a stațiilor de epurare, a stațiilor de pompare a apei uzate, precum și a colectoarelor și infrastructurii conexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.